ŞTIRILE ZILEI:
 
 
Ucraina mai isterică ca oricând la adresa României. Căldura a încins tărtăcuțele haholilor Imprimare E-mail
Scris de George Roncea   
Ucraina ne cere ridicarea vizelor, practic vrea să se strecoare prin UE, la bișniță și ciordeală, via România, dar refuză instalarea unor consulate românești în Transcarpatia, zonă unde încă trăiesc zeci de mii de români rămași captivi în ghiarele haholilor, ca urmare a odiosului Acord Hitler Stalin. Moștenitori ai URSS, ucrainenii suferă de schizoidie acută, ba se dau victime ale rușilor și clamează drepturi și despăgubiri pentru suferințele îndurate de pe urma bolșevicilor ruși, ba profită tot de pe urma acelorași bolșevici, comportându-se ca legatari ai lui Stalin (și Hitler).
Kievul solicită autorităţilor din România acordarea gratuită a vizelor pentru cetăţenii ucraineni şi extinderea până la 5 ani a duratei de şedere, faţă de maximum şase luni cât este în prezent, a declarat ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Teofil Bauer.

Pe de altă parte, el a menţionat că în negocierea acordului de mic trafic la frontieră partea română a venit cu solicitări care nu sunt „întru totul acceptabile“ de către Kiev, respectiv deschiderea de agenţii consulare la Solotvino şi Tyachiv, localităţi de frontieră în regiunea Transcarpatia. Ce vor ei este „acceptabil”, ce vrem noi este inaceptabil.
Periodic Ucraina se dedă la circ mediatic internațional, prefăcându-se victimă a României ba chiar punând la cale aplicații militare ce vizează atacarea țării noastre, care cică ar amenința interesele așa zisei națiuni ucrainene. După care iese la cerșit la drumul mare ca acum cerând suspendarea vizelor din partea României pentru a putea face mai bine trafic de frontieră și contrabandă.
Haholii nu încetează de mulți ani cu ieșirile zgomotoase la adresa României, dând din gură necontenit pe temă invizibilor persecuții la care ar fi cică supuși ei, țară atomică.

Deși deocamdată Ucraina e pu­tere nucleară, totuși temerile ce îi încearcă pe ucraineni sunt atât de mari încât consideră o primejdie mortală pantru securitatea lor națională existenţa românilor de pe teritoriul oferit lor de Stalin, pământ românesc curat şi furat. Consulatele româneăşti din Transcarpatia li se par primejdioase extensii ale României.
În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu cu peste trei milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și agenții NKVD au ocupat teritoriul românesc și a început măcelul sistematic dirijat de bolşevicii evrei, ruşi şi ucraineni.

Mulți dintre românii care au încercat să fugă peste granița, către România, au fost uciși. Bunica mea, - Dumnezeu să o odihnească! – s-a numărat printre refugiații romani din Cernăuți. Autoritățile sovietice și ulterior cele ucrainene au interzis orice referire la măcelul săvârşit asupra românilor sau orice fel de încercare de comemorare a celor uciși. Şi astăzi sute de mii de români captivi ce trăiesc în Ucraina sunt lipsiţi de cele mai elementare drepturi.

Citez dintr-un studiu ştiinţific scris de profesor dr. Traian Valentin Poncea ce prezintă drama româ­neas­că, crimele şi calvarul deznaţiona­lizării românilor din Basarabia istorică, Bucovina, Ţinuturile Herţa şi Hotin.
„Ca urmare a aplicării preve­derilor secrete ale Pactului Ribben­trop-Molotov, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost înglobate U.R.S.S.-ului (57.549 kmp) în urma ultimatumurilor din iunie 1940, iar prin cedarea Ardealului de Nord (43.500 kmp) şi a Cadrilaterului (7.412 kmp), România a pierdut, în total, o treime din teritoriul său naţional.
Bucovina de Nord, la data anexării sale de către Uniunea Sovietică, avea o suprafaţă de circa 6.000 kmp, iar ţinutul Herţa, 340 kmp, în total 6.340 kmp. Autorităţile de la Kremlin au constituit din acest teritoriu, la care au mai adăugat o suprafaţă de circa 1.760 kmp des­prinşi din partea de nord a judeţului Hotin, regiunea Cernăuţi, cu o suprafaţă totală de 8.100 kmp, pe care au inclus-o în R.S.S. Ucrai­neană, devenită, în 1991, Republica Ucraina”.

De fapt, la Ucraina au fost trecute nu numai teritoriile din actuala regiune Cernăuţi, dar şi din Sudul Basarabiei (care azi aparţin de regiunea Odesa). Cât despre regiunea Cernăuţi - apariţia ei este o consecinţă directă a Protocolului adiţio­nal la Diktatul Ribbentrop-Molotov. Trupele sovietice au intrat nu numai în Basarabia şi Nordul Bucovinei, dar au ocupat şi Ţinutul Herţa (care nu era specificat nici în Protocolul adiţional la Diktatul Ribbentrop-Molotov , nici în nota ultimativă din 26 iunie 1940) .
Ţinutul Herţa, un teritoriu curat românesc, care n-a fost niciodată sub vreo ocupaţie străină şi care a facut parte din România Veche a avut de împărţit soarta tragică a nordului Bucovinei. Teritoriul acestui ţinut se întindea pe o suprafaţă de circa 30.400 ha, având o populaţie de aproximativ 35.000 de români. Sovieticii au pus stăpânire pe el la 29 iunie 1940, pretextând că s-au „rătăcit”... şi aşa 27 de localităţi herţene, care au aparţinut anterior judeţului Dorohoi din Vechiul Regat, s-au pomenit în componenţa URSS.

Deportări şi asasinate în masă, deznaţionalizare şi lichidare a „elementului românesc”

Citez din nou din studiul profesorului Traian Valentin Poncea: „Populaţia românească a celor două judeţe anexate din Bucovina istorică (Cernăuţi şi Storojineţ), precum şi a unei părţi din fostul judeţ Rădăuţi a fost estimată de Anton Golopenţia (pentru anul 1940) la 154.000 locuitori, la care mai trebuiesc adăugaţi circa 50.000-60.000 de români din Ţinutul Herţa şi partea judeţului Rădăuţi.

În anii 1940-1941, Bucovina a cunoscut schimbări demografice masive, pricinuite de deportarea populaţiei româneşti în unele zone din U.R.S.S., îndeosebi în Siberia şi mai ales din cauza asasinatelor în masă săvârşite de trupele N.K.V.D., de Armata Roşie sau de miliţia sovie­tică.
După anul 1944 şi până în prezent, autorităţile sovietice şi apoi cele ucrainene au continuat acţiunea de disipare şi deznaţionalizare a elementului etnic românesc. Veritabilul genocid cultural a avut ca rezultat final un amplu proces de deznaţio­nalizare a românilor, care continuă şi astăzi.
Conform recensămintelor din 1959, 1970, 1979 şi 1989, deşi numărul românilor a crescut moderat, ponderea lor în cadrul populaţiei totale a regiunii Cernăuţi a scăzut într-o manieră dramatică. Explicaţia rezidă îndeosebi în politica oficială a autorităţilor de la Moscova, respectiv Kiev, de sprijinire a imigrărilor masive de ruşi şi ucraineni în zonă. Numărul ruşilor din Bucovina de Nord faţă de perioada interbelică a crescut de peste zece ori, de la
5-6.000 persoane la 63.066 (în anul 1989).

În afara celor 184.836 de români care trăiesc în regiunea Cernăuţi, adică în Bucovina de Nord, Herţa şi Hotin, românii mai trăiesc în regiunea Odessa (144.534), Trans­carpatică (29.485), Nicolaev (16.673) şi Kirovograd (10.694).
Românii din regiunea Odessa locuiesc îndeosebi în fostul Bugeac, adică în cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cetatea Albă, Ismail şi o parte din Cahul), iar cei din regiunea Transcarpatică sunt cei din Maramureşul istoric. Numărul total al românilor din Ucraina se cifrează la circa 459.350 persoane”.

Miza ucraineilor este să-i tot scadă treptat pe români, privându-i de cele mai elementare drepturi, încurajându-i să plece unde văd cu ochii. Iar în acest timp sunt aduşi de pretutindeni alogeni, privilegiaţi faţă de populaţia românească.
Cu mulţi ani în urmă în şco­lile cu predare în limba română din regiunea Odessa, în actuala Ucraina, autori­tăţile au impus „trecerea la procesul instructiv educativ în limba moldovenească“. Decizia se înscria în politica de reprimare a românilor aflaţi, prin voia lui Stalin, pe cuprinsul sta­tului ucrainean de astăzi. În tratatul bilateral romano-ucrainean, semnat de Emil Constantinescu, un trădător al intereselor româneşti, era prevăzută protejarea, de către fiecare din ţările semnatare a minorităţii celuilat stat, aflate pe teritoriul ei.
Cu toate acestea, după semnarea documentului, politica discriminatorie a ucrainenilor faţă de romani a căpătat note din ce în ce mai agresive. S-a desfăşurat o adevărată ofensiva împotriva limbii române, a cre­dinţei şi patrimoniului cultural românesc. În tradiţia politicii duse de bolşevici şi cu metode experimentate în vremea Imperiului Austro-Ungar ucrainenii şi-au propus eradicarea „elementului românesc“, prin asimilare forţată, prin distrugerea memoriei etnice şi mai ales prin ata­cul împotriva limbii, fundamentul principal de susţinere a spiritului naţional. În zona sudului Basarabiei, aflată acum în componenţa Ucrainei de exemplu se aflau, înainte de 1940, 60 de şcoli româneşti. În 1991, când Ucraina îşi dobândeşte statalitatea, mai erau doar 18 şcoli cu predare în limba romană şi trei şcoli cu predare în limba rusă, la care limba romana era studiată ca obiect. În tot intervalul dominaţiei sovietice, limbă de instruire în aceste şcoli era denumită oficial „limba moldovenească“ şi era utilizată grafia rusească.

Proiectele ofensive ucrainene la adresa României

Ucrainenii, în calitate de moştenitori privilegiaţi ai URSS nu fac decât să continue practicile sovietice tratând România, la comun cu Rusia, ca o ţară inamică.
Cea mai bună dovadă este desfăşurarea periodică de aplicaţii militare de către Ucraina pe baza unui scenariu al confruntării cu România. De exemplu încă din vara anului 2007, Ministerul Apărării de la Kiev a desfăşurat o serie de aplicaţii complexe de stat major pentru pregătirea cadrelor de conducere ale forţelor militare terestre, navale şi aeriene ucrainene la care au participat şi reprezentanţi ai serviciilor de informaţii militare şi civile ale fostului stat sovietic.

Aplicaţiile militare au presupus identificarea de către ofiţerii participanţi a unor soluţii şi scenarii de reacţie ce vizau în mod direct posibilitatea unor confruntări militare dintre Ucraina şi România.  Strategii de la Kiev considerau drept principale cauze ale unui eventual conflict militar dintre cele două ţări diferendele juridice privind statutul Insulei Şerpilor şi al platformei sale continentale, precum şi opoziţia statului român faţă de construcţia „canalului” Bastroe de către Ucraina.
La vremea aceea revista „Flot Ukrainii”, oficiosul forţelor navale ucrainene, a cerut atât suplimentarea numărului de vase militare ucrainene în regiunea „insulei lor”, cât şi transformarea unei importante regiuni maritime limitrofe acestei stânci în zona militară exclusivă, unde să se poată desfăşura exerciţii complexe.

În ce priveşte importanţa „canalului” Bastroe, în viziunea elitei politico-militare postsovietice de la Kiev, ea reiese din analizele strategice publicate de către „Narodnaya Armia” şi „Flot Ukrainii”, prin care membri ai conducerii flotei militare ucrainene solicitau o majorare semnificativă a bugetului militar precum şi preluarea de către Kiev a unor nave militare fluviale de la Flotă Marii Negre a Federaţiei Ruse.
S-a realizat consolidarea prezenţei flotei militare fluviale ucrainene în regiunea „canalului” Bastroe, prin înzestrarea cu nave mi­litare noi sau folosirea celor preluate de la flotă rusă, şi construirea unor baze permanente ale flotei fluviale în această zonă.
Ulterior, în 2008 au fost prevăzute, în regiunea Bastroe, mai multe manevre militare complexe, cu participarea unor nave străine.
Accesul la gurile Dunării a reprezentat întotdeauna o problemă de interes strategic pentru URSS şi apoi de către noul stat Ucraina, care a preluat „moştenirea“ frontierelor trasate de sovietici, cu sfidarea normelor de drept internaţional. Proiectul ucrainean de construire a unei legături directe Dunăre-Marea Neagră prin canalul Bastroe, nu reprezintă decât ultima din tentativele ucrainene de a-şi consolida o poziţie strategică la Marea Neagră şi de a umili România. Pe de altă parte Ucraina a blocat vreme de 17 ani navigaţia pe braţul Sulina, scufundând pe canal nava ucraineană Rostok, în septembrie 1991.

În pofida tuturor protestelor internaţionale Ucraina şi-a construit canalul şi acţiunile împotriva Româ­niei nu s-au oprit aici. Ele continuă, pe numeroase planuri, definind o optică a confruntării, specifică aroganţilor urmaşi ai URSS. Dosarul temelor de confruntare este mult mai vast, un lucru este cert, România nu are nicio politică clară cu privire la protecţia românilor aflaţi în ghiarele haholilor şi ruşilor în timp ce Rusia, şi Ucraina, lucrează mână în mână pentru mătrăşirea oricăror urme de românism de pe teritoriile în care aceştia se află de veacuri, smulse Ţării prin mârşavele acorduri ale satanicilor asasini ai popoarelor, Stalin şi Hitler.
George Roncea

Alte articole scrise de acelaşi autor:


 
Arhiva 2013
 
SC Dramiral Media Group SRL.
Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
Programare si design www.spider.ro