Home Actualitate Guvernul îl lovește pe amantul aprozăresei mincinoase: fumatul e interzis în camerele...

Guvernul îl lovește pe amantul aprozăresei mincinoase: fumatul e interzis în camerele de hotel

DISTRIBUIŢI

Guvernul a publicat Ghidul privind implementarea legii anti-fumat pe pagina sa de internet pe care îl puteți citi AICI.  Inițiatoarea prevederilor, deputata PSD Aurelia Cristea declara la Mediafax în urmă cu o lună și jumătate că  „urmează să stabilim o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului de Interne, ca să agreăm împreună un regulament de implementare în cazul situaţiilor care mai trebuie lămurite.” Ieri declara pentru ziarul Adevărul că astăzi se vor da publicității „normele de aplicare” ale legii. Cristea încurcă noțiunile juridice: regulament, norme, ghid. Așadar, deputatul Fenechiu avea dreptate când spunea că aceasta și-a desăvârșit educația juridică la aprozarul unde a vândut pe vremea lui Ceaușescu. Reamintim că aprozăreasa a intrat în politica mare pe locul pe lista PSD cedat de amantul său, fost milițian, ajuns șef al Poliției Cluj. Totodată după cum am arătat AICI, Cristea minte cu nerușinare în CV că este profesoară asociată la Universitatea Babeș Bolyai, lucru dezmințit de UBB. 

Așadar, deși în draftul inițial apărut în presă pentru ghid se prevedea că în camera de hotel se va putea fuma, Guvernul a eliminat această posibilitate astăzi. Menționăm că amantul lui Cristea deține hotelul Royal-Classic după cum scrie presa din Cluj.

Totodată s-a eliminat și interdicția prevăzută în draft de a fuma în întreaga locuință unde funcționează într-o încăpere un sediu social.

A rămas totuși inepția aprozăresei, cea cu mașina de serviciu care e și ea considerată „spațiu închis de la locul de muncă”. Adică, prinși de trei ori, angajați de la o multinațională fumând în mașinile de serviciu inscripționate vor duce la „închiderea unității” adică a multinaționalei? Nici nu știm dacă să plângem sau să râdem.

În fotografie, Aurelia Cristea producând noxele care ne sufocă zilnic. (Foto ziardecluj.ro).

CITEȘTE ȘI Deputată PSD minte în CV că e profesor la UBB. Universitatea dezminte

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.