Acasă Actualitate NUP-ul lui Ion Iliescu, contestat de victimele Mineriadei

NUP-ul lui Ion Iliescu, contestat de victimele Mineriadei

DISTRIBUIȚI

Ion Iliescu nu a scăpat încă de problemele penale legate de Represiunea Pieței Universității, din iunie 1990. Victimele Mineriadei din 1990 vor ataca Rezoluția Parchetului din data de 10 octombrie 2008, prin care Ion Iliescu este exonerat pentru contribuția sa la lichidarea Pieței Universității. Până la data de 30 octombrie, conform articolului 278 din Cap. VII al Codului de Procedură Penală, Asociația Victimelor Mineriadei 1990-1991 din România poate ataca Rezoluția procurorilor Parchetului civil, iar prim-procurorul Marius Iacob poate decide infirmarea Rezoluției, dacă va lua în seamă argumentele victimelor Mineriadei.
Diversiunea "rebeliunii legionare"

Ion Iliescu a fost cel care a ordonat folosirea de către armată a muniției de război împotriva demonstranților din Piața Universității și a cetățenilor Capitalei. Între documentele aflate în posesia redacției "Curentul" se află și Jurnalul de luptă al Armatei din Garnizoana București, de unde rezultă foarte clar (foto) că Ion Iliescu personal a cerut Armatei să pună glonț pe țeavă deoarece legionarii au invadat țara și "au ridicat drapelul verde, legionar, pe sediul Poliției Capitalei, deci mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare".
Armata a executat sarcinile impuse de Ion Iliescu, astfel că în cursul zilei de 13 iunie s-au tras 1.466 de gloanțe de război de către militarii regimentului de la Buzău. Ulterior, Ion Iliescu a mai adus și forțe de tip paramilitar, mineri și "oameni ai muncii" care au călcat în picioare peste 3.400 de bucureșteni. Au mai fost încarcerați la unitățile de Securitate controlate de către SRI și Virgil Măgureanu peste 1.000 de studenți, intelectuali, bărboși din Piața Universității arestați ilegal de către forțele de represiune coordonate de activul de cadre al F.S.N, organele 0215, S.R.I și armată. Spitalele din București au înregistrat un număr de 746 de cazuri de răniți grav, s-au mai notificat oficial 6 morți, dar neoficial s-a afirmat că în jur de 130 de morți au fost îngropați pe șest în cimitirul de neidentificați de la Străulești.

Procurorii s-au făcut că lucrează

Cei trei procurori ai secției parchetului civil, conduse de prim-procurorul Marius Iacob, afirmă, în Rezoluția de 32 de pagini aflată în posesia redacției "Curentul", că "în ceea ce privește deschiderea focului cu muniție de război asupra manifestanților a fost vorba de o inițiativă personală, ce a aparținut militarilor care au participat la aceste evenimente", iar planul de acțiune împotriva Pieței Universității, pus la cale de Ion Iliescu, nu include elemente care l-ar putea incrimina pe acesta. Cotidianul "Curentul" a luat legătura atât cu Viorel Ene, reprezentantul legal al victimelor, cât și cu prim-procurorul Marius Iacob și cu generalul Dan Voinea, procurorul militar care a avut pe mână dosarele de cercetare penală deschise pe numele lui Ion Iliescu și complicii săi.

Ion Iliescu este cercetat penal de către DIICOT

Procurorul Marius Iacob a dezmințit afirmațiile prezentate de acea parte a presei care a anticipat scoaterea de sub orice acuzație a lui Ion Iliescu, prezentându-l pe acesta drept nevinovat. Am fost informați că Ion Iliescu este în continuare cercetat într-n alt dosar, cu numărul 175/P/2008, aflat la DIICOT.
Victimele Mineriadei au fost primite la Parchet de către prim-procurorul Marius Iacob, care le-a comunicat oficial Rezoluția NUP-ului pronunțat de subordonații săi. Un amănunt semnificativ este faptul că Iacob nu a contrasemnat și nu și-a asumat materialul procurorilor Gheorghe Stan, Marius Foitoș, Iuliu Molcuț. La o primă examinare, chiar de față cu prim-procurorul Marius Iacob, reprezentantul AVMR, Viorel Ene, a demonstrat superficialitatea documentului elaborat de procurori: astfel numărul răniților din ziua de 13 a fost diminuat de la 18 la 3, deși în Dosarul Penal 74/P/1998 lucrat de colonelul procuror militar Vasile Doană privind uciderile prin împușcare ale victimelor Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghe, Drumea Dragoș apar nume ale altor 18 răniți prin împușcare.

Parchetul a mușamalizat Dosarul Mineriadei

În ce privește victimele prin împușcare, apar afirmații ridicole și neprobate de fapte, procurorii apreciind că o parte din acestea ar fi fost atinse de gloanțe care au ricoșat și nu ar fi fost vizate direct de militarii care au făcut uz de gloanțele de război împotriva civililor. Reprezentantul AVMR ,Viorel Ene, a declarat că se ghicește intenția procurorilor de a obține diminuarea vinovăției celor care au tras și a celor care au dat liber la gloanțele de război împotriva cetățenilor Capitalei, transformați la grămadă în "legionari" de Ion Iliescu. Au mai fost invocate și alte "scăpări" ale procurorilor. Astfel, nu se pomenește de incendierea autovehiculelor Ministerului de Interne de către cadrele conspirate specializate în cercetare-diversiune, care au pus foc "așa cum s-a convenit cu președintele" – după cum rezultă din caseta înregistrărilor comunicărilor dintre generalul Diamandescu, șeful IGP, și Mihai Chițac, ministrul de Interne. Se trec sub tăcere ieșirile publice repetate ale lui Ion Iliescu pe postul național de televiziune în care acesta instiga la război civil. Se trece sub tăcere rolul generalului de Securitate Stelian Pintilie, ministru al Comunicațiilor în acea vreme, care a dispus decuplarea TVR pentru a stârni panică la nivel național. Pintilie, fost comandant al Unității Speciale de Transmisiuni "R" (actualul STS) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și apoi ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor în primul guvern Iliescu – Roman a tăiat de pe heblu TVR, ceea ce nu s-a întâmplat nici măcar în timpul așa-zisei revoluții, pentru a întări tema "loviturii de stat legionare", lansate public de Ion Iliescu în scopul justificării reacției militare a forțelor armate și paramilitare coordonate de FSN.

NUP electoral

Tot procurorii lui Marius Iacob consemnează greșit încarcerarea bucureștenilor capturați ilegal de mineri la… Turnu Măgurele, greșeală probabil de redactare care accentuează impresia generală de fușăreală a Rezoluției NUP-ului acordat pripit lui Ion Iliescu, liderul informal al PSD, în prag de campanie electorală.
Toate aceste aspecte și încă multe altele vor fi consemnate în plângerea ce va fi înaintată prim-procurorului Marius Iacob până la data termenului legal de atac la adresa NUP-ului contestat de victimele Mineriadei. Iacob riscă o celebritate încă mai jenantă decât cea obținută de pe urma Elodiei, dacă nu va infirma NUP-ul unei Rezoluții redactate atât de neprofesionist de către subordonații săi.