Acasă Actualitate Bologa și Kovesi l-au așteptat pe Hideg, furnizorul de măști, să vină...

Bologa și Kovesi l-au așteptat pe Hideg, furnizorul de măști, să vină în țară de Paște și l-au săltat

DISTRIBUIȚI

Zece locații din regiunile București, Ilfov și Giurgiu au fost percheziționate astăzi, 28 aprilie 2022, la solicitarea Parchetului European (EPPO). Perchezițiile au fost efectuate ca parte a unei investigații aflate în desfășurare privind presupusele fraude privind fondurile europene de peste 3 milioane EUR, cu legături cu Cipru, Portugalia și Spania.

Se bănuiește, în speță, că beneficiarul unui proiect finanțat din fonduri europene a obținut în mod ilegal fondurile pentru realizarea centrului medical de recuperare pentru vârstnici RecuMed din Călugăreni în valoare de 3 073 646,35 € (14 440 459,60 RON, fonduri nerambursabile) în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2020, în urma utilizării de documente și declarații false și inexacte. După obținerea pe nedrept a fondurilor, beneficiarul este suspectat că le-a transferat în scopul ascunderii originii ilicite a acestora și a ascunde frauda. Schema de fraudă a avut o dimensiune transfrontalieră deoarece beneficiarul a folosit, prin intermediari, companii cu sediul în Spania, Portugalia și Cipru.

Tot azi și procurorii conduși de Crin Bologa din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au făcut percheziții într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2020, în legătură cu achiziții publice de materiale sanitare efectuate în timpul pandemiei de Covid 19.

Surse judiciare au declarat pentru ziarul CURENTUL că vizat de cele două anchete este omul de afaceri Cătălin Hideg care a părăsit România în starea de urgență din 2020 figurând în mod fals ca membru de echipaj la Tarom. Tarom a operat în perioada stării de urgență doar zboruri de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigurau servicii medicale de urgență. Într-un astfel de zbor, Hideg a fost trecut pe lista de echipaj ca tehnician și a reușit astfel să plece în Abu Dhabi, el neavând la acel moment vreo interdicție de a părăsi România. Țara noastră nu are tratat de extrădare cu Emiratele Arabe Unite, însă cazurile sunt tratate individual de judecătorii arabi care adesea nu vor să dea impresia că țara lor devine un magnet pentru criminalitatea economică aducătoare de depozite bancare sau munți de bani lichizi.

Hideg a vândut prin firma bucătăresei sale către ONAC 1,7 milioane de măști la prețurile de 21,9 lei pentru o mască certificată FFP2 și 31,9 lei pentru o mască certificată FFP3. Potrivit unei investigații Recorder, prețurile sunt semnificativ mai mari decât cele la care unele spitale au făcut achiziții pe cont propriu. De pe urma acestei afaceri, Hideg a încasat 11,3 milioane euro.

În urma încheierii perchezițiilor, șase persoane vor fi conduse la Oficiul EPPO București pentru a fi informate cu privire la acuzații și pentru a se efectua audieri. EPPO este în prezent în proces de identificare a banilor și bunurilor care urmează să fie sechestrate până la contravaloarea daunelor.

Perchezițiile se efectuează cu sprijinul polițiștilor din structura de sprijin a Procurorilor Delegați Europeni din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului București (Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti) și ofițerii din Jandarmeria Română ( Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Romane).

Procurorul delegat european din România a beneficiat de sprijinul procurorilor delegați europeni din Spania, Portugalia și Cipru, care au efectuat măsuri de investigație în jurisdicțiile lor în cadrul mecanismului de cooperare prevăzut de Regulamentul EPPO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.