Home Actualitate Candidatura lui Dan Voiculescu, contestată în Justiție

Candidatura lui Dan Voiculescu, contestată în Justiție

DISTRIBUIŢI

„Asociația Adevăr și Dreptate“ a contestat ieri, la Tribunalul București, candidatura lui Dan Voiculescu pe listele USL pentru Senat. Asociația a invocat calitatea de informator al fostei Securități a fondatorului Partidului Conservator, care îl împiedică să mai fie ales într-o funcție de demnitate publică. Magistrații Tribunalului București au refuzat să acorde un răgaz pentru depunerea deciziilor judecătorești care stabileau că „Felix“ a făcut poliție politică și au respins contestația în doar 20 de minute, urmând ca soarta lui Voiculescu să fie tranșată la recurs.
Potrivit plângerii trimise magistraților, „Asociația Adevăr și Dreptate“, reprezentată de Viorel Ene, a formulat o contestație împotriva „informatorului-securist Dan Voiculescu, cunoscut și sub pseudonimul de informator Felix“. „Apreciem că această candidatură încalcă dispozițiile art 5. din OUG 24/2008 dar și celelalte dispoziții legale ce stabilesc pentru persoanele care au colaborat cu Securitatea interdicția de a candida pentru funcții publice“ este principalul motiv invocate de asociație. Astfel, decizia CNSAS, care a stabilit că Voiculescu a făcut poliție politică prin colaborarea cu Securitatea, a fost menținută, în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție. „Mai mult, în cursul audierilor în cadrul Colegiului CNSAS, a căror transcriere a fost depusă la Tribunalul București, Voiculescu Dan a recunoscut singur că a colaborat cu Securitatea: Lucrând în comerț exterior eram obligat să-mi câștig și eu o pâine când mă întrebau de un cetățean străin, ce e cu el, să spun ce știu despre el“.

Se respinge, pe repede-înainte

Contestația a fost depus ieri în jurul prânzului, pentru a se încadra în termenul legal de 48 de ore de la închiderea înregistrării candidaturilor, și a fost judecată în regim de urgență de magistrații Tribunalului București. Procesul a avut loc de la orele 16, și nu a durat mai mult de 20 de minute, ca o excepție față de întinderea pe luni și ani a unor proceduri judiciare obișnuite. Instanța de judecată a solicitat ca probe deciziile judecătorești invocate de asociație cu privire la recunoașterea colaborării cu Securitatea a liderului PC. Avocatul asociației, Mihai Rapcea, a solicitat un nou termen de judecată pentru a le obține, dar cererea a fost respinsă de judecător, care nu ”reușit”, potrivit propriilor sale declarații din sala de judecată, să verifice deciziile ICCJ și CAB în sistemul informatic integrat al instanțelor, ECRIS. Ulterior, și cererea de recuzare a completului de judecată înaintată de asociație a fost respinsă, la fel ca și solicitarea de a se cere de la Biroul Electoral Central o copie a dosarului lui Voiculescu, care cuprindea și declarația pe proprie răspundere de negare a colaborării cu Securitatea. Mai mult, dosarul judecat ieri pare că nici nu s-a aflat pe rolul Tribunalului, având în vedere că principiul publicității ședinței de judecată a fost afectat prin neafișarea numelui lui Dan Voiculescu la avizier, la fel ca în oricare alt dosar cu termen de judecată. Recursul depus pe loc de reprezentanții asociației va fi judecat în câteva zile la Curtea de Apel București.

Mihai Niculescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.