Acasă Actualitate Catedrala Mantuirii Neamului prinde forma

Catedrala Mantuirii Neamului prinde forma

DISTRIBUIȚI

In luna iunie, in Sala de Expozitii a Palatului Parlamentului, juriul Concursului pentru Solutii de Arhitectura pentru ansamblul Catedrala Patriarhala din Bucuresti stabilea, dintre cele 18 proiecte intrate in concurs, trei -semifinalisti-: proiectul unui colectiv de tineri arhitecti coordonat de conf. dr. arh. Augustin Ioan, cel al arhitectului Florin Biciusca si acela al colectivului condus de arhitectul Niculae Vladescu.

Ieri, la Palatul Patriarhiei, presedintele juriului, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, a anuntat castigatorul: colectivul condus de arh. Augustin Ioan. Juriul a optat pentru acest monumental complex care are marele merit de a reusi o sinteza intre tipurile traditionale de lacas de cult ortodox si modernitatea viziunii arhitecturale a inceputului mileniului III. Vazuta de sus, catedrala dezvaluie planul traditional in cruce greaca inscrisa intr-un dreptunghi, cu absida semisferica dinspre est vizibila, acoperita cu bolta semicirculara surmontata de o turla centrala foarte zvelta, flancata de patru turle mai mici pe colturile dreptunghiului. Pe laturile de sud si nord, acoperisurile absidelor laterale (vizibile numai in interior) completeaza bratele crucii. Catedrala are un mare exonartex, ce se poate folosi la sarbatorile mari, prin deschiderea usilor de sticla cu mari icoane serigrafiate, amintind peretele de vest de la Voronet, asa cum turlele amintesc de manastirea de la Curtea de Arges. Elansarea bisericii, mai putin obisnuita la lacasurile ortodoxe, isi are si ea radacinile in proportiile bisericii manastirii Dragomirna, de exemplu. Cladirea Catedralei Inaltarii Mantuitorului, avandu-l drept patron pe Sfantul Andrei, apostolul romanilor, este precedata spre vest de o panza de apa, amintind marea dinspre care patrunde crestinismul in Romania si servind, in acelasi timp, de oglinda cladirii. In partea dinspre est, o alee a Sfantului Andrei prelungeste spatiul sacru, urmand sa fie, in acelsi timp, un Pantheon al neamului. Inedit in ansamblul constructiilor este turnul clopotnita, adevarata campanilla italiana de Renastere, omagiu pe care creatorii proiectului l-au adus unui mare inaintas, cel carea creat Palatul Patriarhal, George Simotta in 1937. Integrarea cladirilor in ansamblu se realizeaza pe un joc de forme convex-concav si prin esplanada decorata cu forma Crucii Sfantului Andrei, realizata din parama de corabie.

In felul acesta, proiectul asigura functionalitatea liturgica, relatia cu contextul urban si imbinarea traditiei cu modernitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.