Acasă Actualitate Dosarele Revoluției din Brașov, tratate cu NUP

Dosarele Revoluției din Brașov, tratate cu NUP

DISTRIBUIȚI

Un singur dosar din cele 74 ale Revoluției din decembrie 1989 este rezolvat, iar restul au primit NUP, a precizat ieri, într-o conferință de presă, președintele Asociației pentru Adevărul Revoluției Brașov, lt.-col. (r) Viorel Tocan.
Sursa citată a declarat că la întâlnirea cu procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, din 1 iunie, aceasta s-a arătat interesată de prezentarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Brașov și a acceptat propunerea Asociației pentru Adevărul Revoluției Brașov făcută tuturor procurorilor generali începând din anul 1990 până acum, de a colabora la completarea celor 74 de dosare care au primit soluția NUP, pentru a fi trimise apoi în fața instanțelor.
Viorel Tocan susține că în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, în fața Județenei de partid Brașov au fost ucise zeci de persoane și condamnă atitudinea criminală a generalului Florea Ioan care, după ce a chemat populația Brașovului să vină în număr cât mai mare să apere clădirea Județenei de partid de așa-zișii teroriști, „ulterior a eliberat toate persoanele dubioase prinse și aduse la el de revoluționari“.
Tocan mai precizează că Brașovul a trecut în acea noapte de groază pe lângă o catastrofă, deoarece generalul Ioan Florea a dat comandă directorului de atunci al IAR Ghimbav, maiorul Ioan Georgescu, să bombardeze cu rachete clădirea Modarom de unde trăgeau teroriști care intenționau să ocupe clădirea Județenei de partid, „ordin criminal, în urma căruia ar fi rezultat sute de morți, dar care din fericire nu s-a întâmplat“.
Președintele Asociației pentru Adevărul Revoluției Brașov a mai spus că va pune la dispoziția procurorilor militari toate dovezile adevărate din acele zile pentru a se întocmi rechizitoriile în baza cărora se va putea afla adevărul despre zilele Revoluției din 1989 de la Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.