DISTRIBUIŢI
incompetența și minciunile

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate e un „binecunoscut profesionist din sănătatea publică”, îl lingușea luna trecută biroul de presă al CNAS. Așa profesionist e Răzvan Vulcănescu că e incapabil să gestioneze Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate care e mai mult moartă decât vie. Cu un contract de mentenanță încredințat firmei lui Sebastian Ghiță, momentan fugit în Serbia și declarat eligibil pentru azil politic, în ultima lună platforma mai mult nu a funcționat iar în ultima săptămână a fost jale. Majoritatea pensionarilor sunt programați la începutul lunii să- și primească rețetele compensate sau gratuite după caz. Dacă platforma nu funcționează, pacienții nu primesc rețeta compensată și sunt obligați, pentru a nu întrerupe tratamentul, să achite integral tratamentul pentru câteva zile, ceea ce îi enervează la culme. Învățați cu pomenile, românii își varsă nervii pe bieții medici de familie: „v-au mărit salariile și nu sunteți în stare să ne dați ceea ce ni se cuvine!”. Numai că medicilor de familie nu le-au crescut veniturile iar asistenții lor sunt plătiți cu salariul minim pe economie, asta deși intră în contact cu bolnavii contagioși și sunt expuși unor riscuri imense. Dar suma pe care medicul de familie o primește de la stat este atât de mică încât după ce plătește chiria și utilitățile pentru cabinet, materialele sanitare, bugetul de stat, femeia de serviciu și asistentul, abia dacă îi mai rămân și medicului 2, 3 mii de lei să ducă acasă lunar. Asta dacă își ține singur contabilitatea și dacă nu plătește informatician.

Dar președintelui CNAS nu-i pasă de acești sclavi ai sistemului numiți medici de familie că nu sunt profesioniști ca el care a făcut acum zece ani un curs de câteva luni de management spitalicesc și se crede buricul pământului.

Dacă platforma informatică nu merge:
Nu se pot valida consultațiile efectuate, ceea ce implică neplata serviciilor, dar și riscul unor imputări ulterioare pentru rețetele eliberate.
Nu se pot genera serii de rețete, astfel încât, o parte dintre colegi nu au putut oferi pacienților lor prescripțiile necesare.
Nu se poate verifica calitatea de asigurat sau câte medicamente a primit un pacient de la alți medici prescriptori.
Înregistrarea noilor semnături digitale se face cu mare dificultate sau deloc.
Acest fapt generează întârzieri în fluxul consultațiilor pentru medicii din toată țara, precum și imposibilitatea eliberării documentelor necesare bolnavilor. Aceste lucruri generează cozi, timp de așteptare prelungit, nemulțumiri firești ale pacienților și medicilor deopotrivă, a explicat Societatea Națională de Medicina Familiei

Vineri seară, CNAS a catadicsit și a anunțat o oprire programată PIAS. Cu maximă nesimțire, CNAS spune că oprirea se va face la semnalrea „unor furrnizori de servicii medicale, referitoare la întâmpinarea de dificultăţi în efectuarea raportărilor on-line.” și că s-au înregistrat izolat, „în intervalele orare de vârf, timpi mai lungi de răspuns din partea unor componente ale platformei informatice”.
UNOR furnizori? IZOLAT? Nu vă e rușine să minimizați problema? Mai mult de jumătate din încercări au fost erori după cum se vede din figura în care sunt redate statisticile pentru functia PIAS de „validateReport” (Validare online in 72 de ore / 3 zile) în ultimele 30 de zile.

Eu dac-aș fi medic de familie aș posta comunicatul CNAS la cabinet și aș sublinia cuvântul IZOLAT, comentând: „reveniți și în zilele următoare că e izolată problema!”

5 ARII

  1. Probabil ca sunt multe chestiuni care pot fi făcute altfel, dar singur nu aveți toate datele. Cât ziceați ca primește un medic pentru fi fiecare pacient din partea statului? Aaaa nu ați zis! Cum se face ca sunt medici ca pot elibera și eliberează rețete când e sistemul picat sau sunt dificultăți? Probabil ca au cunoștințe tehnice mai ample? Aaaaa nu, este vorba de unele opțiuni pe care le pot folosi, dar nu o fac. Adevarul e mereu la mijloc și e mereu ușor sa arunci cu noroi. Ar fi interesant de citit un articol pozitiv, dar așa nu se poate pentru ca e mai ușor sa lovești! Apropos ați cerut date din toate părțile sau doar ați folosit o singura sursă de informare? …câte surse de informare ați avut, jurnalistic vorbind sau deontologic?

    • Tati, toto pesedistii o tineti langa cu sursele de informare. A pus omul statistici! Pe cine mai voiati sa mai intrebe daca sunt si 74% din incercari erori? Ia, hai MUIE PSD ca m-am saturat de voi!

    • Curiosul e un servitor de la CNAS! Cum izolat, mincinosilor? S-a dus maica-mea de trei ori joi si de doua ori vineri sa-i ia reteta lui taica-meu care e pesedist si care vrea compensat, desi i-am zis ca-i dau eu diferenta la reteta dar nu vrea sa ia bani de la mine ca lui ii da domnul Dragnea! N-a reusit sa ia reteta fiindca ce sa vezi? SIUI nu a mers toata saptamana! Subscriu la Adi: MUIEPSD!

  2. Medicii care eliberează rețete electronice în momentele în care SIUI e offline riscă să plătească din buzunar rețetele eliberate.

  3. Cand ,,deschizi usa,, te lovește suferința,neputința și sărăcia.Și asta te doare,dar cand trebuie sa-i trimiți acasă?Te simți ultimul om.Si asta nu odata,de doua ori,asta se întâmplă frecvent.Umilință de o parte si de alta a usii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.