Acasă Actualitate Minciuna din cărțile comuniste de istorie: „Răscoala din 1907”

Minciuna din cărțile comuniste de istorie: „Răscoala din 1907”

DISTRIBUIȚI

Decenii la rând, generații întregi de elevi au fost obligate să învețe, din cărțile comuniste de istorie, despre „Marea Răscoală din 1907”. În lecțiile dedicate acestei cumplite revolte sociale, manualele  vorbeau despre „exploatarea nemiloasă a țăranilor nevoiași”, despre „sărăcia fără margini” în care burghezo-moșierimea îi obliga să trăiască, precum și despre „înăbușirea în sânge” a unei revolte care zguduise, atunci, întreaga societate. Acestor relatări dramatice li se adăugau și diverse texte literare, declarate „lecturi obligatorii”, în care câțiva scriitori, uitați acum, povesteau despre boierii care le puneau botnițe năcăjiților de țărani epuizați de foame, pe care-i obligau să muncească pe moșiile lor. Iar peste toate acestea, pentru ca povestea să fie cât mai dramatică, s-a mai vorbit și despre 11.000 de țărani uciși de forțele armate care au reprimat răscoala trăgând cu tunurile asupra unor sate pe care le-au șters de pe fața pământului. Acum, nimeni nu mai discută despre acest episod dramatic al istoriei noastre recente, la fel cum nu nimeni nu mai discută despre greva de la Lupeni din anul 1929 ori despre greva ceferiștilor de la Grivița Roșie din 1933. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu, pe care l-am aflat abia după căderea regimului comunist din țara noastră: toate aceste povești, oricât de cumplite ar părea ele, au fost doar niște minciuni grosolane, elemente de propagandă politică care au avut foarte puține legături cu adevărul.

Minciuna dintr-un tablou celebru

Pe vremea comuniștilor, lecțiile de istorie dedicate „Marii răscoale” erau ilustrate, obligatoriu, cu un tablou pictat de Octav Băncilă și numit simplu „1907”. Un tablou ciudat, altfel bine realizat, care conține, totuși, o absurditate pe care foarte puțini privitori o sesizează. Este vorba despre personajul din prim-plan, un țăran care fuge, cu ochii holbați de teamă, de gloanțele care deja l-au rănit grav, probabil mortal, pe un consătean al lui, care se prăbușește împușcat în gât. Absurditatea acestei scene dramatice constă în faptul că, în loc să fugă de proiectilele ucigașe, omul aleargă, contrar oricărei logici, exact spre locul de unde ar putea să-i vină și lui moartea. O imagine, cumplită, menită să  impresioneze privitorul și să-i transmită ura față de „burghezo-moșierimea” asupritoare. Așadar un tablou care, deși reprezintă o scenă lipsită de orice noimă, de fapt o minciună grosolană spusă prin intermediul artei plastice, a fost utilizată ca mijloc de propagandă. Iar pentru ca mesajul propagandistic să fie și mai percutant, încă de la început s-a tot spus că acea scenă ar reprezenta un episod real, petrecut în județul Vaslui. În realitate, tabloul „1907” este doar un fals propagandistic.  O minciună explicată prin faptul, cunoscut doar de biografii pictorului, că Octav Băncilă era fratele Sofiei Nădejde. Iar aceasta era soția agitatorului socialist Ioan Nădejde, un fost profesoraș destituit din învățământ exact pentru că făcea propagandă marxistă în rândul elevilor din școala primară. Dar, chiar și așa, pur propagandistic, tabloul lui Băncilă a rămas, până în ziua de azi, ilustrația „clasică” a „Marii Răscoale din 1907”.

O istorie deosebit de complexă

Propaganda comunistă a vorbit, decenii la rând, despre sărăcia cumplită în care trăiau țăranii noștri în primii ani ai secolului XX. Apoi, politrucii comuniști au început să vorbească despre „conștiința de clasă” a țărănimii iar la un moment dat, Ceaușescu a boscorodit câte ceva despre „Revoluția din 1907”. De fapt, la fel ca în multe alte cazuri, și în această privință comuniștii au mințit iar adevărul a fost cu mult mai complicat decât era el prezentat în toate discursurile propagandistice. Discursuri care ne mai spuneau și că toți cei 11.000 de țărani care au fost uciși, atunci, în 1907, au murit având pe buze cuvintele „Noi vrem pământ”. Adevărul este că, de fapt, nu pământul era cel care le lipsea.   Conform unor studii ale economiștilor vremii, atunci, în primii ani ai sec.XX, circa 51,3 la sută din terenul arabil al țării se afla în proprietatea țăranilor. Dar ceea ce le lipsea, cu adevărat, acestora era posibilitatea de a-și folosi pământul în mod eficient. Eficiență pe care o atingeau arendașii, greci sau evrei care, veniți de obicei din vestul Europei, aduceau cu ei cele mai moderne tehnici agricole. De fapt condițiile socio-economice din acea perioadă erau cam aceleași cu acelea prezente și pe alte meleaguri, prin țările învecinate. Condiții care proveneau mai ales de tentativele de modernizare a societății. Dar asta nu a fost tot. Tot comuniștii ne mai spuneau că, în 1907, țăranii mureau de foame. Nimic mai fals: anul agricol anterior, unul extrem de rodnic, adusese niște recolte deosebit de bogate.
Dar, dincolo de aceste aspecte, au mai existat niște cauze pe care comuniștii, așadar și manualele lor de istorie, s-au ferit, mai ceva ca dracul de tămâie, să le recunoască. Este vorba atât despre activitatea unor cercuri autohtone socialiste de orientare marxistă cât și despre instigatorii bolșevici care, veniți de pe meleaguri străine, au avut un rol deosebit de important atât în declanșarea cât și în desfășurarea acelor revolte, așa-zis țărănești. Analizând acest aspect în lucrarea „Istoria loviturilor de stat din România”, Alex Mihai Stoenescu menționează, în Volumul II că, în acea perioadă „șeful din umbră al activităților socialiste antiromânești a fost Cristian Racovski. Revoluționar de profesie și beneficiar al toleranței politice de la noi, acesta nu a încetat, nici o clipă, să organizeze structuri antistatale pe teritoriul României, ca urmare a ordinelor primite de la Lenin și Troțki. Ei plănuiseră declanșarea unei revoluții pe spații largi europene și, la nivel european, vedeau o legătură strânsă între provocarea mișcărilor anarhiste pe care le aveau în vedere pentru Rusia și cele din statele vecine”. De fapt, în 1905, în Rusia chiar avusese loc o încercare de „revoluție” care fusese însă înăbușită de regimul țarist. Iar o bună parte dintre activiștii care puseseră la cale acea revoltă eșuată  se refugiaseră în zonele estice ale țării noastre, exact în zonele din care aveau să apară primele scântei ale răzmeriței din 1907. Lucru cu atât mai clar cu cât, în anul 1906, o grupare condusă, din umbră, de către același Cristian Racovski a încercat să introducă în țară, prin Dobrogea, circa 50.000 de puști, transport capturat, însă de autoritățile românești. Alex Mihai Stoenescu mai afirmă că, de fapt, Racovski însuși a recunoscut, într-o autobiografie, că răscoala din 1907 din România s-a produs sub influența de netăgăduit a mișcărilor similare din Rusia. Iar toate acestea au și fost confirmate în cursul anchetelor efectuate de către autoritățile vremii, care au arestat și condamnat mai multe grupuri de asemenea „agitatori” străini. Tabloul lui Octav Băncilă ne prezintă niște țărani jerpeliți, îmbrăcați în zdrențe. Iar „izvoarele literare” afirmă că ei s-au luptat cu mâinile goale, ori înarmați cel mult cu furci și coase împotriva unor militari înarmați până în dinți. Anchetele vremii au menționat, însă, foarte multe cazuri în care „țăranii” au fost, și ei, înarmați cu arme de foc, cu care i-au atacat pe reprezentanții autorităților, dintre care mulți au fost grav răniți ori chiar uciși. Începută în Moldova, în jurul Vasluiului, revolta s-a răspândit mai apoi, în forme deosebit de violente, în județele din sudul țării. Acolo, autoritățile au raportat existența altor agitatori marxiști străini, îndeosebi bulgari. Iar acolo, în sudul țării, evenimentele au luat adeseori o turnură de-a dreptul criminală. Țăranul speriat care alerga disperat exact spre gloanțele ucigașe a fost o ficțiune care a existat doar în mintea și sub penelul lui Octav Băncilă.  În anumite zone, atât din Moldova cât și ți județele sudice, răsculații s-au dedat la acțiuni de o violență sălbatică, în cursul cărora victimele, de obicei arendași ori reprezentanți mai mărunți ai autorităților locale, au fost uciși iar cadavrele lor au fost profanate. Motiv pentru care forțele de ordine, inclusiv Armata, au deschis focul mai ales în cazurile în care răsculații astfel instigați, și de foarte multe ori aflați sub influența   alcoolului, s-au dedat la asemenea crime odioase. De fapt au existat și cazuri în care obștile sătești s-au organizat și au luptat, cot la cot cu autoritățile, împotriva unor asemenea bande de răufăcători care se pretindeau a fi răsculați.

Bilanțul

Ideologii din vremea regimului comunist au afirmat decenii la rând, că atunci, în cursul răscoalelor din 1907 ar fi fost uciși exact 11.000 de țărani. La fel ca tabloul lui Octav Băncilă, și această cifră s-a dovedit a fi tot o minciună propagandistică. Conform rapoartelor întocmite de autoritățile vremii, în cursul „Răscoalei din 1907” care a durat, efectiv între 28 martie și 5 aprilie, s-au înregistrat, în toată țara, 421 de morți, circa 112 răniți și 1751 de arestați. Oricum ar fi și oricum le-am socoti, aceste cifre sunt departe de cei 11.000 de morți de care vorbeau comuniștii. De fapt asta nici nu ar trebui să ne mire prea mult. Minciunile propagandistice au circulat și mult mai aproape de zilele noastre: în decembrie 1989 soții Ceaușescu au fost acuzați că ar fi provocat moartea a circa 60.000 de români. Adevărul este cel pe care-l știm: Ceaușescu este vinovat de moartea a circa 400 de oameni, în timp ce restul de aproximativ o mie au murit în luptele cu inexistenții „teroriști” inventați de Ion Iliescu. Asta este: propagandă de stânga, propagandă de dreapta… tot un drac.
Un vechi proverb spune că „minciuna are picioare scurte”. Bineînțeles că, le fel ca multe alte proverbe și acesta este doar parțial adevărat. Iar asta pentru că minciuna comunistă privitoare la „Marea Răscoală din 1907” are picioarele îndeajuns de lungi încât să alerge sprintenă chiar și acum, în zilele noastre. Zile în care multă lume încă mai crede că „boierii le puneau țăranilor botnițe” dar și că „țărăniștii lui Coposu și ai lui Rațiu” au tras cu tunurile în țăranii răsculați în anul 1907.  

Vasile Surcel

3 COMENTARII

  1. Vreți să spuneți că Liviu Rebreanu când a scris romanul „Răscoala” a scris din imaginație și nu inspirat de fapte reale? Eu nu am auzit marele nostru scriitor să fi fost vreun comunist.

  2. Nu, armata nu a tras în populație. E o invenție comunistă. Armata împușca ruși bețivi și bulgari manipulatori care veniseră să strice raiul de la noi. Și armata a fost ajutată de obștile sătești.
    Care obsti sătești în 1907? Cel puțin comuniștii aveau decența să se documenteze bine în propaganda lor. În rest, sunteți la fel ca ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.