Acasă Actualitate Reacție de la Bruxelles după comedia proastă din PSD: Firea e o...

Reacție de la Bruxelles după comedia proastă din PSD: Firea e o arătare iar Corina Crețu e incompetentă și pusă pe o linie de garaj încă din 2014, e un nimeni total în CE

DISTRIBUIȚI

Țața din Voluntari Gabriela Firea declara după ședința CEX al PSD în care nu a obținut niciun alt vot pentru demiterea țaței din Teleorman, Carmen Dan: „Eu am luat cuvântul și l-am transmis colegilor mei, în special domnului președinte, faptul ca am vorbit ieri cu doamna comisar european Corina Crețu care mi-a relatat o discuție pe care a avut-o cu colegii domniei sale, comisari europeni și cu domnul președinte Juncker în care aceștia și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația politică din România, accentuând în special faptul că ceea ce s-a întâmplat pe 10 august nu este apreciat de către celelalte țări europene deoarece, deși sunt de acord că instituțiile democratice ale statului de drept trebuie să fie apărate și anume intervenția jandarmilor a fost corectă până la un punct în sensul apărării clădirii Guvernului și a jandarmilor care au intervenit pentru restabilirea ordinii și liniște publice. Nu au fost de acord cu faptul că manifestanții, deși au fost violenți, au trebuit să suporte gazele lacrimogene care s-au transferat în Piața Victoriei și că erau de ajuns alte măsuri mai blânde pentru îndepărtarea celor violenți, practic extragerea celor foarte violenți care aruncau în jandarmi cu pietre, cu peturi și cu alte obiecte. Aceasta a fost îngrijorarea comisarilor europeni. Mi-a dat voie (n.r. Corina Crețu) să transmit în CEX aceste îngrijorări și că este posibil ca pe data de 18 septembrie, atunci când domnul Juncker va lua cuvântul, să facă referiri în discursul său și la situația din România și la protestele din 10 august și că nu este o situație confortabilă pentru țara noastră. Suntem o națiune liberă, avem propria legislație, dar nu este ușor să vedem cum se transmite pe plan extern o percepție negativă despre țara noastră, despre Guvern, noi fiind un partid de guvernământ.”, declara Gabriela Firea.

Jurnalistul Dan Alexe care trăiește în Bruxelles, un bun cunoscător al instituțiilor europene și care consideră că PSD-ul este cea mai scârboasă mafie ajunsă vreodată la putere în România, a comentat prestația lui Firea „în comedia proastă despre neînțelegerile din PSD:

„Ce nu pricepe arătarea Firea este că numele Corinei Crețu e irelevant în Comisia Europeană. Corina Crețu nu i-a spus ei nimic, pentru că nu avea ce să-i spună. Corina Crețu e total izolată în Comisie, este incompetentă și pusă pe o linie de garaj de la început, din 2014. Juncker (care a luat-o doar pentru că avea de umplut o cotă de femei) nu i-a spus ei niciodată nimic, iar ceilalți comisari nu vorbesc cu ea. Ce au comisarii de zis despre România se spune public, prin comunicate semnate. Dacă Crețu i-ar fi transmis (prin absurd) ceva confidențial lui Firea, iarăși e rău că Firea dezvăluie asta public, însă nu e cazul, pentru că n-a existat așa ceva. Corina Crețu e un nimeni total în Comisia Europeană și nici măcar șeful ei de cabinet n-o informează despre decizii pe care ea nu le-ar pricepe, oricum.”, explică Dan Alexe pe contul său de Facebook.

Jurnalistul Dan Alexe este lingvist, scriitor, traducător și cineast, vorbește cincisprezece limbi străine (printre care și mai multe limbi exotice: paștună, cecenă, farsi) și citește in douăzeci de limbi. Fost corespondent in Afganistan și cunoscut opozant al regimului Ceaușescu, Dan Alexe a câștigat mai multe premii internationale pentru documentarul său „Cabal in Kabul”.

4 COMENTARII

  1. Zic și eu ca Dragnea (vizavi de scrisoarea lui Giuliani), nu mă interesează! Poate să fie bâtă Corina Crețu, important e scandalul declanșat de Firea. Fiindcă am speranța că vor mai fi și alte voci împotriva lui Dragnea.

Lasă un răspuns la Anonim Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.