DISTRIBUIŢI
intră peste sluga lui firea cliseru

„Procurorii militari îi invită pe toţi care au participat la protestul Diasporei de vineri şi au fost răniţi sau pot furniza informaţii importante să se prezinte la Parchetul Militar Bucureşti, luni şi marţi, pe Strada George Georgescu 2, sector 4”, se arată într-un comunicat al Parchetului Militar, citat de Agerpres.

Potrivit unor oficiali din Parchet, până acum au fost depuse 19 plângeri împotriva jandarmilor, însă încă de sâmbătă și Jandarmeria și ministrul Carmen Dan au anunțat că jandarmii doar au executat ordinul dat de prefectul Capitalei Speranța Clișeru. Cum vremurile nu mai sunt cele din 1990 de la Mineriadă ne așteptăm să o vedem luată cu duba pe sinistrul prefect al Capitalei care a ordonat fără vreun motiv jandarmilor să evacueze în forță protestatarii de la un miting autorizat.

Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seara din Piaţa Victoriei.

Parchetul Militar urmează să colecteze sesizările depuse la secţiile de Poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut sâmbătă procurorului general Augustin Lazăr să demareze „urgent” cercetări privind intervenția de vineri a Jandarmeriei la protestul de vineri. Ministerul Public a anunțat ulterior că s-a autosesizat deja și a deschis un dosar pe această temă.

Zeci de răniți anunță că în zilele următoare vor depune plângeri penale pe numele acestei nulități pusă în diverse funcții de familia Firea și Pandele care controlează tot ce mișcă în București și Ilfov și nu permit ca pe teritoriile lor să fie proteste. Citește despre Clișeru, creierul naționalizării inițiate de Firea, cum a fost inculpată în dosarul Flota pentru vânzarea ilegală împreună cu Pandele a opt nave

Foto:gazetabucurestilor.ro

 

9 ARII

  1. SUNT ATATI BAIETI MARI ILICATI… MUSAMAUA SE VA ASTERNE CA PESTE TOATE CRIMELE LUI 89, ALE MINERIADELOR.
    FEMEIA E LINISTITA, O ASTEAPTA UN VIITOR PROSPER.

  2. A fost miting autorizat?! N-am știut: ați uitat că în ultima clipă, organizatorii oficiali s-au retras?! Și că în acest caz mitingul devine ilegal?!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.