Acasă Actualitate Șmen pesedist cu fonduri europene la Vaslui

Șmen pesedist cu fonduri europene la Vaslui

DISTRIBUIȚI

Fiscul terorizează de câțiva ani o persoană care a acceptat să conducă, pentru scurtă vreme, fundația unor pesediști puși pe căpătuială. Beneficiară a unei finanțări Phare pentru un proiect ce viza crearea unui Birou de Informare și Consiliere pentru Cetățeni, fundația vasluiană „Spătaru Nicolae Milescu“, în board-ul căreia se afla toată crema PSD a județului Vaslui, cu neamuri cu tot, a fost obligată ulterior să returneze banii primiți de la Uniunea Europeană deoarece nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. Ca reacție la retragerea finanțării, președintele fundației, același cu prefectul județului, și-a asmuțit „câinii“ de la Fisc pe managerul de proiect A.A.M., singura persoană nevinovată din cadrul fundației și, la fel, singura persoană care făcuse ceva util pentru cetățeni. Deși o instanță de judecată a decis că A.A.M nu este vinovată pentru suma imputată fundației de forurile europene, prin intermediul Oficiului de plăți și Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, deși, conform statutului fundației, președintele acesteia este singurul cu drept de decizie și semnătură și acționând întotdeauna în problemele financiare după sfatul contabilului său,  Fiscul încremenit în proiect al județului Vaslui o ține pe-a lui: vinovat pentru neplata sumei datorate este A.A.M. „Suma datorată“ de A.A.M. ar fi, conform unei adrese din 24 august a.c. semnate de șef Administrație Ec.Dr. Pavăl Ion, de exact  60.102 lei. Cum s-a ajuns aici e greu de priceput pentru un om întreg la minte. Ceea ce se știe cu certitudine, din derularea proiectului fundației, este faptul că pesediștii vasluieni au reactivat fundația pentru a o folosi într-o operațiune de deturnare a fondurilor europene.
Concret, deoarece aveau nevoie de bani pentru a-și cumpăra computere, birouri, sau pentru a-și trimite nevestele la coafor, capii județului Vaslui în frunte cu prefectul (Ioan Țibulcă), președintele Consiliului Județean (Ioan Manole), comandantul PSD pe județ (deputatul Dumitru Buzatu), viitorul președinte al Consiliului Județean (Vasile Mihalachi) și directorul AJOFM (Dan Buchidău)

au găsit rapid o formulă prin care să obțină fonduri europene fără prea multă bătaie de cap.
Era vorba de o hoție în familie, așa cum au fost obișnuiți pesediștii natur, de la mama lor, de când au fost relansați de Ion Iliescu. Astfel ei au reactivat în anul 2002 un ONG înființat șase ani mai devreme, i-au scos o literă din titlu și l-au aruncat pe piață în scopul de a-l folosi pentru a accesa cu ușurință câteva zeci de mii de euro. ONG-ul se numește Fundația „Spătaru (fost «Spătarul…») Nicolae Milescu“ și era condus de prefectul de atunci al județului, Ioan Țibulcă. Reactivarea lui s-a făcut după ce proiectul de sifonare a 30.000 de euro a fost deja bine pus la punct de capii județului, iar dovada că lucrurile au stat astfel se află chiar în documentul în care se prezintă proiectul/cererea de finanțare unde, la numele solicitantului, apare numele vechi al fundației.
Teoretic, scopul central al proiectului a fost de a crea un Birou de Consiliere pentru Cetățenii (BCC) din Vaslui. ”Scopul proiectului este realizarea unui parteneriat durabil între Fundația Spătarul Nicolae Milescu și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, capabil să sprijine eficient soluționarea problemelor cetățenilor. Obiectivul concret al proiectului este crearea unui Birou de informare și Consiliere pentru Cetățeni. Principalele rezultate așteptate în urma derulării proiectului sunt existența unui Birou de informare și consiliere pentru Cetățenii din județușl Vaslui, dispunând de logistica și personalul pregătit în mod adecvat continuării activității prin finanțare locală; minim 3000 de cetățeni beneficiari ai serviciilor oferite de BICC; minim 15.000 de cetățeni informați în legătură cu obiectul de activitate al biroului și dispunând de un model de parteneriat între acestea și sectorul neguvernamental”.

Șefii pesediști ai județului și-au finanțat nevestele cu fonduri europene

Practic însă, lucrurile au stat cu totul altfel. S-a înființat un BCC la Vaslui, dar puțini au fost cei care au aflat de existența lui. Mai exact, cu excepția celor implicați de la început în tâlhărie, doar cinci vasluieni au beneficiat de serviciile acestui birou de consiliere în primele 11 luni de la înființare, semn că existența acestui birou a fost super secretizată, locul fiind bine ascuns la etajul doi în clădirea Prefecturii. Printre membrii fondatori ai fundației au fost Ioan Țibulcă – prefectul județului, Dumitru Buzatu – deputat și șef al PSD Vaslui, Constantin Bighiu – trezorier PSD, Ioan Manole – președintele Consiliului Județean, Aurelian Rogozea – vicepreședinte CJ, Dan Buchidău – director AJOFM, Vasile Mihalachi – fost vicepreședinte – actual președinte – al Consiliului Județean,  Gabriela Cretu – soția lui Dumitru Buzatu, Ioan Costin, Alexandru Irimia, Ioan Dima, Teodor Pracsiu etc.etc. Proiectul, demarat pe 31 mai 2002, avea ca durată de implementare 14 luni, urmând ca biroul înființat să funcționeze încă doi ani de la terminarea finanțării. Pentru că afacerea era una de familie, au fost angajați în cadrul acestui proiect doar prieteni, rude sau subordonați ai fondatorilor, toți funcționari publici. Printre salariați s-au aflat Adriana Țibulcă (nevasta prefectului și funcționar la Consiliul Județean Vaslui) cu 250 euro/lunar (part time!) pentru perioada 1 iunie 2002 – 4 martie 2003, Dan Buchidău (director AJOFM Vaslui – consilier juridic) cu 150 euro/lunar (1 iunie 2002- 31 octombrie 2003),  Luminița Stativă (soția șefului de cabinet al prefectului) cu 250 euro/lunar pentru perioada iunie 2002 – ianuarie 2003,

Daniela Lupu, funcționar A.J.O.F.M. Vaslui (150Euro/lunar), Florin Rumanescu, funcționar Prefectură (250Euro/lunar), Ingride Emanuela Bujder, funcționar Prefectură (250 Euro/lunar). Ca manager de proiect a fost numit Mihai Streja care ocupa atunci funcția de director al Direcției de Programe și Prognoze din Prefectura Vaslui, salarizat cu 300 de euro/lunar în perioada 1 iunie 2002 – 2 februarie 2003. Gașca de mai sus a beneficiat de prima tranșă din banii europeni, de aproximativ 13.000 euro. Numai că, așa cum se poate observa, toți angajații erau funcționari publici, fapt interzis de legislația în vigoare. După ce presa locală a sesizat acest aspect, Agenția Natională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni a somat ONG-ul pesediștilor să intre în legalitate. Una dintre cele opt condiții impuse de ANBCC, cu termen 7 martie 2003, a fost aceea de angajare full-time a managerului. Pe 4 martie 2003, prefectul Țibulcă, de teamă să nu piardă finanțarea, s-a conformat cererilor ANBCC, raportând chiar depășirea planului la „îndeplinirea sarcinilor” cu următoarele mențiuni: „fostul manager BCC Vaslui, Mihai Streja, a demisionat pe 24 februarie 2003, pentru postul său fiind propusă A.A.M; a fost reorganizat programul de consiliere astfel încât serviciile de consiliere să fie asigurate de către noul manager împreună cu doi consilieri, doamna Țibulcă Adriana (nevastă-sa – n.red.) fiind înlocuită; sistemul informațional este utilizat de personalul BCC în mod curent în timpul programului de lucru”. Schimbarea managerului cu o persoană care nu făcea parte din gașca PSD și care era bine intenționată în derularea proiectului i-a determinat pe cei de la ANBCC să continuie implementarea acestuia.  Numai că, după șase luni de muncă pe datorie, timp în care nu și-a primit salariul dar, comparativ cu fostul manager, a reușit să consilieze peste 300 de cetățeni, noul manager a demisionat și el.  „Au făcut un contract cu mine, pentru că erau obligați, pentru că nu eram funcționar public. Obligația lor, prin contractul cadru era ca managerul să fie angajat full time la fundație. …Ei vroiau să-și tragă banii …era, cum să spun, o finanțare bună, 80% nerambursabilă, pe vremea aia, în 2002, era o sumă bună care le rămânea, din 30 de mii și ceva de euro să-ți rămână peste 20.000 …Ei trebuiau să pună numai vreo 7000 de euro, dar nu au pus nici un ban. Proiectul trebuia să meargă mai departe, trebuia să vină tranșa a doua, dar pentru că el n-a plătit salariul, 6 luni de zile nu mi-a dat niciun ban, mi-am dat demisia. Indignarea mea a venit  în momentul în care am făcut un raport ca să justificăm prima tranșă, pentru ce făcuse Mihai Streja înainte, și am constatat că mai erau 1000 și ceva de euro în bancă pe care ei i-au ținut acolo, deci n-au plătit salariul absolut deloc. Ceilalți erau funcționari publici, aveau din ce trăi. Eu nu aveam absolut nimic și trebuia să trăiesc din pensia mamei care era de două milioane și ceva” – spune fostul manager A.A.M. Așa a început însă calvarul acesteia pentru că, după demisia sa, ANBCC a decis să blocheze proiectul și, apoi, în urma descoperirii neregulilor din epoca Streja, să ceară închiderea Biroului de Consiliere al neamurilor PSD și returnarea banilor.

Au urmat mai multe procese declanșate între haita pesediștilor vasluieni și AAM, persoana care era făcută responsabilă de pierderea finanțării.

Haita PSD atacă din nou, nesătulă, dar Tribunalul Vaslui o pune la colț

Obrăznicia haitei pesediste a atins culmea în momentul în care a formulat acțiune în instanță împotriva ex-managerului AAM, de la care solicitau daune de peste 29.500 de euro. „Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3274 din data de 4.08.2004, reclamanta Fundația ”Spătaru Nicolae Milescu” a solicitat obligarea pârâtei A.A.M. la plata unor daune evaluate provizoriu la suma de 29.559 euro și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu” – se afirmă în sentința civilă nr 254 din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Vaslui. Cum justifică președintele fundației, prefectul de atunci Ioan Țibulcă, această pretenție? Pârâta A.A.M. n-ar fi depus „rapoartele necesare realizării acestui proiect”, iar „fundația nu a putut primi banii necesari pentru finanțarea activității și pentru plata personalului”, sumă care se ridică la 29.559 euro. Instanța însă a  a apreciat că A.A.M. nu este vinovată și detaliază motivele pentru care aceasta nu trebuie să răspundă în solidar cu fundația pentru suma imputată acesteia de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE (OPCP). „Instanța apreciază că A.A.M nu se face vinovată de retragerea ulterioară a finanțării, întrucât proiectul a fost aprobat cu impunerea respectării unor condiții ce trebuiau îndeplinite de Fundația ”Spătarul Nicolae Milescu” Vaslui. Implementarea defectuoasă a contractului Phare Ro 004.02.01/01.03 prin nerespectarea condițiilor din contractul cadru privind finanțarea activităților proiectului în conformitate cu Bugetul și lista activităților aprobată în proiect a contribuit la retragerea finanțării. În speță nu reiese o faptă ilicită și personală a pârâtei (una din condițiile necesare antrenării răspunderii patrimoniale a salariatului) aceasta respectându-și atribuțiile prevăzute în fișa postului, mai mult, activitatea acesteia fiind apreciată de forurile superioare din conducere. (…) Salariatul răspunde pentru valorile efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului, iar nu și pentru valorile stabilite ca pierdere numai sub aspect scriptic. Prejudiciul eventual nu poate face obiectul obligației de reparare patrimonială de către angajat. Raportat acestor considerente, instanța apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale și ca urmare va respinge acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată”. Prin urmare, acțiunea fundației PSD împotriva fostei angajate A.A.M a fost respinsă.

Fiscul vasluian se bate singur în cap, ca în filmele cu proști

Cu toate acestea, Fiscul vasluian începe să-i trimită acasă ex-managerului A.A.M. somații pentru plata  sumei rămase de rambursat de către fundație. „În 2007, mă trezesc cu hârtie de la Administrația Financiară, să plătesc eu 4000 și ceva de euro, cât mai rămăseseră, că plătiseră ei 12 mii și ceva, și am spus de ce să plătesc eu? Păi răspundeți solidar – au spus ei”. Că solidaritatea cu hoții fusese deja respinsă de instanță nu conta pentru finanțiștii lui Ion Pavăl. Culmea, ea nu conta, la un moment dat, nici chiar pentru directorul executiv al DGFP Vaslui, Mihăiță Panțîru, care admite, în 2009, contestația formulată de A.A.M. tocmai împotriva deciziei Fiscului vasluian prin care se stabilise răspunderea solidară a acesteia ca urmare a declarării stării de insolvabilitate a fundației roșii. Așadar, prin decizia nr.20/19.05.2009, directorul Panțîru hotaraste „admiterea contestației formulate de doamna AAM pentru suma de 47.844 lei și anularea Dispoziției privind stabilirea răspunderii solidare nr.5, înregistrată sub nr. 10791 din 05.03.2009, emisă de Administrația finanțelor  publice a municipiului Vaslui”.

Altfel spus, el dispune anularea unei decizii formulate de șeful său, Pavăl. Terorizarea lui AAM a continuat însă, rebelul Panțîru revenind asupra admiterii contestației și emițând, ca în filmele cu proști, demne de mințile vesele din fruntea județului, o nouă decizie prin care se atrage răspunderea solidară a lui AAM prin decizia nr.2 din 21.09.2009.

Ultima decizie a finanțiștilor de doi bani ai economistului dr. – chipurile! – Ion Pavăl, a fost emisă, cum am arătat, pe 24 august a.c., pentru suma de 60.102 lei,

adică suma la care s-a ajuns  prin umflarea peste ani a celor peste 4000 de euro cheltuiți de gruparea lui Țibulcă în perioada 2002-2003. Rămâne de văzut dacă AAM va câștiga bătălia cu prostia celor care conduc Fiscul vasluian.

Marius Marinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.