Acasă Actualitate Firma sud-coreeana Doosan inchide IMGB

Firma sud-coreeana Doosan inchide IMGB

DISTRIBUIȚI

Asistăm neputincioși la un circ hilar oferit gratuit și pe costurile noastre de către mediul politic românesc, un circ însoțit de o goana nebună după putere, ușor observabilă de către cetățeanul român. Este mai mult decât evident că actuala criză politică din România, premeditat indusă, generează tensiuni sociale transferate în mod natural și constant inclusiv către sistemul de relații industriale sau către mediul economic. Deseori amăgiți și mințiți, nevoiți să deconteze neputința, neștiința, lipsa de viziune sau slaba preocupare a actualei clase politice, lucrătorii din România își vad trecutul, munca și uneori istoria aruncată la gunoi. Una cât una capacitățile de producție și fabricile din România și-au găsit sfârșitul, acum fiind rândul uneia dintre ultimele capacități de producție din cadrul platformei IMGB. Amintim că IMGB oferea locuri de muncă pentru 13000 de salariați în 1989 fiind una dintre gloriile industriale ale sistemului comunist. Concernul industrial sud-coreean Doosan a decis prin Consiliului de Administrație suspendarea producției astfel că aproximativ 400 de persoane vor rămâne fără locuri de muncă în perioada imediat următoare. Angajații Companiei Doosan IMGB au fost anunțați, prin decizia Consiliului de Administrație, de închiderea operațională a societății și începerea concedierilor colective a 96% dintre angajați. Aceasta decizie pare a fi plănuită, deoarece nu a existat nicio acțiune de reabilitare prin măsuri concrete care să vizeze eliminarea pierderilor financiare.
Revolta dar și nedumerirea salariaților este una semnificativă deoarece compania înregistra comenzi, beneficiază de echipamente de producție extrem de complexe care sunt capabile să producă piese finite (forjate și turnate) din oțel carbon și oteluri înalt aliate între 10-200 tone. Produsele realizate aveau ca destinație industria navală, petrochimică, hidroenergetică, nucleară sau minieră astfel că nevoia acoperită de companie este una diversă și nu în ultimul rând de maximă importanță pentru economia românească și pentru mixul economic românesc. Mai mult decât atât, compania era orientată către export astfel că aceasta exporta către piețe precum China, India, Vestul Europei, Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud sau Statele Unite.
Experiența economiei românești cu managementul sud coreean nu a fost una fericită deoarece atât la Craiova (fabrica de automobile Daewoo) cât și la Mangalia (șantierul naval din Mangalia) au fost companii care nu numai că nu au performat, ba chiar au generat situații sociale greu de gestionat, situații generate de închiderea acestor capacități de producție. Situația este similară inclusiv în cazul companiei Doosan IMGB aceasta afectând atât salariații și familiile acestora cât și economia locală. Există un nivel semnificativ de suspiciune rezonabilă cu privire decizia Consiliului de Administrație de a suspenda activitatea companiei în condițiile în care rentabilizarea companiei prin reorientarea sau eficientizarea fluxului de producție, schimbarea managementului ineficient sau o restructurare care să protejeze competitivitatea au fost și încă sunt opțiune valide și necesare pentru menținerea activității de producție. Suspiciunea este cu atât mai mare cu cât România pierde prin această decizie o industrie care a fost fondată în urmă cu 57 de ani, astfel că experiența acumulată de către lucrătorii care și-au dedicat viața acestei industrii sunt aruncate la gunoi
Având în vedere că menționate solicităm Guvernului și Parlamentului României să se implice în situația Doosan IMGB prin:
• Stoparea procesului de suspendare a activității de producție și respectiv intrarea în acționariatul companiei în vederea salvării locurilor de muncă;
• Acordarea de ajutor de stat în vederea asigurării unui nivel de competitivitate ridicat al competitivității companiei, în special pentru asigurarea activității de export;
• Implicarea companiei în licitațiile organizate de statul român în domeniile de activitate cu care compania interacționează, protejând astfel capacitățile de producție interne.

FEDERATIA SINDICALA METAL
Presedinte Ion ANTON

19 COMENTARII

  1. Din păcate domnule Anton, România lui Băsescu, Tăriceanu -prim-ministru, Ioan Codruț-Șereș și apoi Varujan Vosganian miniștrii economiei naționale,au făcut afaceri cu Coorea de Sud! In 2006 când conglomeratul Doosan a achizționat IMGB, băieții ăștia bășcălioși care conduc România se interesau de propriile buzunare , nu de adevărate afaceri cu străinătatea. La fel au fost cu Daewoo,cu Damen din Olanda(care a cumpărat șantierul naval românesc de la coreeni). precum și alte mari centre industriale. Ce n-au înțeles Iliescu, Constantinescu, Băsescu sau Iohhanis și toată șleahta lor de guverne ,a fost lipsa lor de cunoștințe în domeniul înțelegerilor economice internaționale! Nici acum nu ați înțeles și dvs. domnule Anton că puternicii în economie(e a 11-a putere economică în lume, Correa de Sud)știu să negocieze și să pună condiții!Cine să vă răspundă la solicitările dvs. ? Iohhanis, Orban?Trebuie să vă releve cineva problemele structurale ale economiei românești, precum slaba cercetare și dezvoltare, exportul de materie gri,slaba productivitate etc?De aceea puternicii folosesc mondializarea ,știu că România a fost (după aderarea la UE)și va fi un paradis al delocalizării economiei românești!

  2. Nu comenteaza acest dezastru nici un roman ” de bine”, capitalist convins, nepopulist, cu sange european in venele moderne?
    O opinie, ceva, o analiza pertinenta, un strigat de indignare.Nu? Nimeni?

    • Pai ce ar fi de comentat? Desigur este vina UE, este vina capitalismului, a lui Merkel, a coreenilor, a lui Basescu si in special a lui Johannis ca nu pun mana serios pe strung si planseta.

      In nici un caz nu e de vina „IMGB face ordine” (ordine in piata, ca in uzina se fura in disperare, orice de la alama, bronz, inox, bile de rulmenti, panze de bonfire – fuga cu ele in bazar la turci); nu e devina „noi muncim noi nu gandim” (cu o stagnare de 30 de ani dupa 1989 si cel putin 10 inainte). „Vrem salarii mai mari, investitiile nu sunt treba noastra”. „Nu ne vindem tara, dar o distrugem si o dam la fier vechi”.

      Patriotismul, populismul, nationalismul presupun oameni seriosi, independenti, puternici, nu cohorta de nemancati gata oricand de furat sau sa dea in cap celui mai destept dintre ei. Ceea ce IMGBistul a si facut cot la cot cu fratii mineri. Pentru ca Ceausescu asta a reusit sa faca din poporul roman. O cohorta de nemancati. Au toti o vina. Dar noi ca indivizi si ca popor nu avem nici una?

      Da stiu. Suntem IMGB, suntem tari, suntem unici, soarta cruda, blablabla. Vrem ajutoare de la stat ca sa functionam de performanti ce suntem.

      Fara o elita reala, poporul ala cu munca e prada sigura. Elita a fost exterminata de catre poporul muncitor la instigarea comunistilor si a post-comunistilor. Acum poporul muncitor e prada si sufera.

      Dvs. ce propuneti? Asa din punct de vedere socialist (necapitalist convins), populist autentic, cu sange romanesc in vene. Nici un strigat de indignare, nimic? Hai o solutie, o analiza pertinenta ceva.

      Glumesc. Nu aveti nimic. In afara de tocat bani de imprumut, a sabota si a vorbi prostii nu aveti nimic. In schimb va pricepeti la pasat raspunderea solutiilor catre altii.

      Muncitorii coreeni, atunci cand nu merge firma isi vand bijuteriile de acasa ca sa stranga capital pentru firma. Ce fac muncitorii romani? Pai fac greva ca sa ceara ajutoare de stat.

      Industria comunista a fost atat de prost intocmita incat dupa 30 de ani a trebuit ras totul si luat de la capat cu alti oameni. Din nefericire o generatie intreaga irosita de virusul iliescan, si tot mai trebuie timp.

      Din fericire exista solutii. Dar astea ar trebui sa fie pe bani si nu din mila. Prea multi si-au sacrificat vietile ca sa faca bine in Romania numai ca sa aiba unii ce fura si darama in aplauzele „poporului muncitor”.

  3. Pt Dunn si Bradstreet.
    Da ma,muncitori coreeni isi vand bijuteriile pentru ca sa isi ajute patronul dar dupa ce asta a facut tot posibilul sa reziste pe piata,la IMGB ca si la celelalte fabrici din tara pt.ca totul a apartinut statului comunist dupa 1990 un partid sau altul si-au numit oameni lor la conducere iar astia s-au inbogatit furand bani firmei de stat si saracind muncitori,iar acum dupa mintea ta EDITAT inloc sa fie tras hotul la raspundere sa faca puscarie iar la eliberare sa locuiasca cu chirie in ferentari tot muncitori trebuie sa plateasca pentru ca asta a fost,a furat omul dar societatea trebuie sa il ierte si sa se inhame din nou la munca pentru ca asta e, GHINION,nu au avut noroc saraci muncitori.

    • De unde ai dedus EDITAT ca apar hotii? Indica fraza,

      In mintea aia EDITAT a ta reiese ca daca un muncitor fura „doar” o sacosa cu rulmenti nu e o drama, ca doar directorul fura inmiit. Bun dar si muncitori hoti erau tot cu miile. Si de directori arestati s-a mai auzit dar de muncitori nu prea.

      Problema cu muncitorii hoti nu este numai furtul in sine. E paguba colaterala. Am vazut pagube de 100 000 dollari, create de un tampit care a furat „doar” o placa electronica, am vazut masini sabotate de tampiti care nu voiau sa munceasca. Am vazut clienti straini falimentati de partenerii romani care nu au livrat marfa pt ca un tampit de muncitor a furat lemnul din modelarie.

      Problema e compusa. Daca ai fi calcat intr-o uzina ai sti. Cati muncitori si-au aparat uzina in fata valului de anarhie din ’90? Au tacut cu lasitate aparandu-si „colegii”.
      De asta s-a ajuns aici. Momentele 1989, 1998, 2006, 2020 sunt doar etape pe drumul spre groapa.
      Ca si in viata omului, gresesti odata, platesti toata viata. Asa si cu IMGB-ul.

      In Romania e boala stangista, aia mari si tari care fura, si ce sa vezi biata clasa muncitoare traitoare in Ferentari ce mai sufera. Ca parca viata in Ferentari e proasta datorita locului, nu datorita locuitorilor. Si mai grava este ideea ca totul se rezolva cu bani, o subventie de la stat ceva.

      Dar pe hotii aia mari si tari cine i-a adus la putere? Cine i-a facut directori si sefi?
      Ai idee cum au impus muncitorii directori si sefi pe placul lor in anii 90? Sefi pe placul lor fesenisti adevarati. Ai cea mai vaga idee?

      De ce cei mai buni oameni au fost alungati? De ce au emigrat/plecat inginerii din IMGB? De ce Romania nu mai are ingineri asa cum erau somitatile de la Malaxa de pe vremuri? De ce Romania nu mai are industriasi autentici ca N. Malaxa?

      Daca saracul muncitor iti crapa capul pt ca i-a zis tovul de la secu, partid etc, tot atat de saracu ar fi? A scapat saracul muncitor de sefii romani si a ajuns la sefi straini. Si acum il doare.

      Cand nu s-a mai putut de atata anarhie, statul nu a mai avut de unde sa subventioneze si au fost vanduti in 1998.

      Esti expert in piese turnate si forje, in turbine, ceva? Uite-te pe D&B poate gasesti ceva legat de viitorul energiei pe carbune sau atomice.

      Cata piata mai este pentru cea mai mare uzina de asa ceva? Daca era profit in zona asta nu era IMGB cea mai mare din Europa, ar fi fost altii. Nu e profit? A ramas IMGB-ul cu onoarea de a fi cei mai mari. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa plateasca societatea romaneasca pentru respectiva onoare.

      Societatea romaneasca a platit constructia uzinei, a platit mofturile clasei muncitoare intr-o uzina republicana tarata de rebuturi, subventii inca 8 ani pentru performantii angajati ai IMGB-ului, probabil si ulterior, dupa vanzarea catre Kvaerner (mascat prin preturi subventionate la energie, neplata impozitelor, etc).

      Ce beneficii a adus IMGB-ul in societate? Stim, IMGB face ordine si turbinele de la Cernavoda. Cate miliarde de dollari a costat IMGB-ul cu totul? Aici e discutia reala.

      Repet. Statul roman nu trebuie sa subventioneze industrii depasite si nici incompetenta. A facut-o 60 de ani cu riscul imploziei si secatuirea resursei genetice a poporului Roman.

      Subventiile ar trebui sa se duca in industrii noi care au un viitor eventual. Nu la IMGB si mai ales nu la hoti, prosti, incompetenti, lasi si nesimtiti. Si pot justifica cuvant cu cuvant.

      Daca uzina e buna de ce naiba au scapat de ea cei de la Kvaerner, iar cei de la Doosan o inchid, nici nu au cui sa o vanda?

      Doosan Heavy a avut inceputuri modeste intr-o tara devastata de razboi in 1962. Si a tot crescut devenind un un jucator de talie mondiala cu 400 de centrale nucleare echipate.

      Infiintata in 1963, IMGB ce a reusit? Sa-l impuna pe Ion „Distrugatorul” Iliescu. Asta e diferenta intre koreeni si romani. Nu iti spune nimic? Deci aia pot, noi nu, pentru ca… Basescu. Stim asta. Hai cu IMGB face ordine. EDITAT

      • Cei de la Kvaerner au luat uzina si au vandut-o pe bucati, a fost o afacere, n-au investit nimic. Aia a fost lovitura, coreenii au luat ce-a mai ramas, si-au facut treaba cu manetoanele, si-au facut stocul. Au taiat tot fierul din uzina, poduri, cale ferata, au vandut prese si utilaje. Cand ajungeau piesele in Coreea, le declarau „rebut” ca sa declare profit mic. La sfarsit de an se imprumutau la banci, tot pentru profit mic. Acuzati degeaba muncitorii de furt si salariatii, au avut paza si inca au, cu detectoare de metale, pe cei de la BGS. IMGB face ordine a fost in ’90, cand erau mii de oameni, cei de acum nu sunt cei din 1990. Se vede ca sunteti dusmanos, v-a stat in gat IMBG-ul, ati plimbat si dv. trei hartii si ati fost dat afara la restructurari ? 🙂 Da, au ramas cei mai buni. Iar acum interesul este terenul imens, toata lumea vrea sa construiasca. Cine sa mai apere inustria, pacalicii astia de acum ? 🙂 Astia sunt pusi pe jaf.

  4. Ce sa zic … rauvoitor, paper pusher. Psihologie de prosti. Nu contraziceti naratiunea oficiala ca va punem etichete naspa’.

    Nu am plimbat 3 sau mai multe hartii pe nici unde, niciodata in viata mea. Si nu in IMGB. Dar am vazut/lucrat in anii 90 ce se intampla direct in sectii – ca om de service care statea in sectie nu in birou. Si om care a pus suflet pe unde a fost.

    Acei ani au dizolvat tot ceea ce se chema industrie socialista. Ce a urmat era previzibil.

    Nu am fost dat afara pentru ca am bun simt sa stiu cu cativa ani inainte ca trebuie sa plec. Chiar ma laud cu asta.

    Escrocheriile de care spuneti s-au intamplat si la noi si in alte tari pe fondul mutarii intregii productii in China. Fierul vechi si terenul avand valoare cu mult mai mare decat profitul pe care il poate aduce firma si de aici…

    Oricat veti incerca sa mascati adevarul asta este ce s-a intamplat. Anarhia a impus privatizarea, privatizarea a impus maximizarea profitului pana la lichidare. Era logic si previzibil.

    Pe fondul, cum spuneam, al mutarii productiei industriale in China. O tendinta istorica, ce dureaza de 40 de ani.
    Avantajele Chinei de atunci si de acum:
    – salarii foarte mici
    – munca pana la moarte/sinucidere
    – o disciplina de fier pazite de bratul armat etc
    – posibilitatea de a polua in voie

    Ceea ce nu era de dorit oricum in Romania.
    Care ar fi fost alternativa? Alternative erau, unele mai exista.

  5. Bai Dunn si Bradstreet
    Eu nu stiu ce ai lucrat tu pe timpul lui nea Nicu si nici nu ma intereseaza,dar daca tot o tii cu teoria asta cum ca muncitori ar fi vinovati pentru ce s-a intamplat in Romania dupa 1990 esti un EDITAT.
    Nu muncitorul a falimentat intreprinderile ma tantalaule ci aia care au avut fuctii de decizie,cu pixul asa s-a furat ma, cu semnatura,garnituri intregi de marfare,sau cum a luat Dan Voiculescu terenurile nu stiu carui institut sau G.Becali care a facut schimb de teren cu min.aparari care „atat de prost era”ca nu stia ce da si pentru ce,sau aia care dupa ce au confiscat revolutia „nu au stiut” ca primul lucru care trebuie facut este schimbarea banilor caci tocmai activisti comunisti,securisti si oameni lor aveau sute de mii de lei la saltea,nu un muncitor ma si de parca asta nu era deajuns au anulat si legea 18 adica aveti liber fratilor la furat.
    Tot asa a vrut sa faca si Dragnea cu Ciordache al lui in ianuarie 2017 cand nu i-a iesit dar tot nu s-au lasat PSDisti si au dat ei o lege in vara lui 2017 care le-a dat mana libera la furat tuturor primarilor din Romania iar pe ministri si directori de la stat i-au facut patroni.
    Au mai fost si muncitori lacomi de care s-au folosit excroci dar nu muncitori au vandut industria romaneasca la pret de fier vechi ma „cunoscatorule”.

    • Trecand peste toata istoria de la ’63 incoace, ca nu va intereseaza. Daca nu intreseaza datoriile istorice pe care le are IMGB-ul, de ce ar trebui sa inreseze pe cineva problemele de la IMGB atunci?

      Ce vreti voi pana la urma? Asa destepti cum sunteti, performanti, etc?
      Vreti ajutoare de la stat, nu? Ca asta cere leaderul sindical. Adica societatea romaneasca sa plateasca pentru a acoperi deficitul de productivitate.
      Cred ca idee mai tampita decat asta nu se putea imagina. Deci romanii sa le dea koreenilor bani direct ca sa mentina uzina??!

      Va intreb, pentru ce trebuie societatea romaneasca sa sustina o industrie/uzina care nu se poate intretine singura sau profitul este minimal? Ce castiga societatea romaneasca din asta?

      Daca cineva va intreaba ce oferiti la schimb (de oferit nu oferiti nimic, doar cereti), avand in vedere conditiile si istoria IMGB-ului (despre care spuneti ca nu au legatura cu voi) voi ii spuneti ca este prost. A dracu’ chestie….

      In rest „bai” si „ma” sa-l apelezi pe taticutul tau de acasa.

      Hai pa ca sunteti mult prea destepti pentru mine. Dunn&Bradstreet nu le pot sti pe toate. Succes pe piata muncii.

      • Prietene, firma franceza de automobile Renault a fost cumparata de statul francez de trei ori, atunci cand propietarii doreau s-o vanda. Au pus-o pe picioare si au revandut-o si acum sunt bine mersi. Nu trebuie ca statul roman sa le dea bani coreenilor, trebuie sa cumpere IMGB-ul si sa le dea un sut un fund. Coreenii au refuzat si refuza comenzi, interesul lor este terenul.

        • 1. Prietene citeste ce a cerut leaderul de sindicat. Bani. Atat.
          2. Balamucul frantuzesc ce se cheama Renault a fost confiscat de la Jules Renault; teroristii marxisti au impuscat in cap pe Georges Besse , unul din marii vizionari si conducatori din industria auto; cu
          un Carlos Ghosn urmarit international; chiar nu e cel mai fericit exemplu de nationalizari/privatizari/restructurari/gangsteri marxisti, gangsteri capitalisti si spioni kgb.
          3. Putem discuta despre un sut in curul koreenilor, as fi super fericit pentru asta.
          Problema care ramane este daca uzina mai poate produce, si daca scoate banii pe care statul i-ar plati. Si mai ales cine garanteaza ca anarhia nu se va intoarce; ca la stat ca la stat dupa cum se vede.

  6. Un prost a inteles ca eu fac propaganda pentru muncitori de la IMGB,cand defapt eu am scris ca nu muncitori din Romania sunt vinovati pentru distrugerea economiei Romanesti asa cum spune el ci politicieni si oameni numiti de ei la conducerea unei inteprinderi sau alta,pentru ca e plina Europa de muncitori din romania care au ramas fara un loc de munca in tara lor,ma baiatule IMGB nu este Romania ci doar o fabrica care daca nu merge pe profit v-a fi inchisa cum au fost sute in Romania din 1990 pana astazi.

  7. Inteligentule muncitorii din Romania i-au votat pe politicienii aia.
    Ei l-au cocotat pe infractorul Iliescu. Ce nu ti-e clar. Iar infractorul a facut ce a facut. Asta nu inseamna ca IMGB nu are nici o raspundere. Intelegi?
    Tinere arogant, in viata orice lucru se plateste. Plata vine sub o forma sau alta.
    Tipai ca Voiculescu a furat. Da, a furat tot otelul de pe vasele romanesti aflate pe mare in decembrie 89. Ce a votat muncitorimea? Pe cine a sustinut? Uite ce scandal au fost in stare sa faca dupa arestarea lui Voiculescu. Du-te si le spune desteptule ca daca se uita la Antene de fapt apara un infractor, posibil criminal (gurile rele barfesc ca l-ar fi torturat si ucis pe Marin Ceausescu).

    Ce e atat de greu de inteles ca orice nedreptate sau furt trebuie pedepsit crancen? De la mic la mare.
    „Era bine pe vremea lui Ceausescu! De ce era bine? Pai puteai fura. Acum nu e bine ca fura numai aia mari”. Strict autentic.

    • Nu ma EDITAT si pe vremea lui Ceausescu aia cu functii furau mult mai mult decat muncitori dar aveau totusi o limita pentru ca aia care furau mult erau condamnati mai rau decat criminali care dupa 20 de ani peteau sa faca apel dar cei condamnati pentru subinarea ecomomiei nationale nu aveau nici un drept.
      Si nu mai tot repeta fraza asta cu:”cine i-a votat pe politicieni?”,pentru ca dupa FSN au votat romani si alianta PNTcd–PNL si PDL au incercat cu toti,eu chiar am fost membru PNT din 1990 dar cand am vazut ca dupa ce au castigat alegerile in 1990 toti prosti care nu aveau doar meritul ca erau membri PNT isi imparteau inteprinderile atunci am zis,asta este Romania nu are nici un viitior pentru ca nu este nimeni interesat de tara asta,asa ca spune si tu ce vina au avut aia care si-au vazut de treaba daca toti incompetenti,lacomi,puturosi oameni fara caracter in general s-au bagat intr-un partid sau altul asteptand sa le vina si lor randul tot asa cum asteapta vanatorul prada.
      Eu asta tot scriu si tu te faci ca nu intelegi,nu muncitorul,pensionarul si omul de rand in general este vinovat pentru raul din Romania ci politicieni,directori de la stat,primari,judecatori,politisti corupti,madici spagari si lista poate sa continue.

  8. Daca promiti ca nu faci criza o noua criza de isterie, iti explic.

    1. Ultimul exemplu. Tot ai fost activ si la articolul asta. Ce provenienta ilustra crezi ca are m-me Pintea? Crezi ca se trage din nu stiu ce mahari comunisti/capitalisti? Eu banui ca nu. Ca si Veorica banui ca are o provenienta mai mult decat umila.
    A luat spaga 7% din valoarea unui contract (probabil din toate contractele). Firma, pentru ca da spaga, vrea sa aibe si ea un pret mai mare decat pretul pietii. Sa acopera mita+riscul.

    In acelasi timp o asistenta da spaga 8-10 mii euro pentru un post. Toate asistentele angajate in felul asta isi recupereaza la randul lor paguba (si infirmierele si bucataresele, etc). Asta se traduce prin spagutele zilnice la fiecare tura fara de care asistenta sau infirmiera nici nu se uita la tine.

    In acelasi timp se stie de ani de zile ca dintr-un spital dispar de toate. Manusi, masti, spirt, sapun, detergent, medicamente, consumabile, tacamuri, farfurii, oale, benzina, motorina…. orice.

    Adaugand risipa propriuzisa datorata procedurilor tampite, intretinere deficitara a echipamentelor, intarzieri la punerea in functie a echipamentelor, la reparare, subutilizarea lor, opozitia la orice imbunatatire a activitatii (ca si in fabrica tehnica e aceeasi – un idiot/idioata incepe sa tipe si sa acuze pentru ca i s-a cerut sa-si faca treaba inchizand gura recalcitrantului – idiotul fiind din punctul meu de vedere la fel de vinovat ca si seful care i-a spus sa produca incidentul). Timpi enormi pentru cele mai simple lucruri, neglijenta, etc.

    Probabil se fura si se risipeste peste 50% din valoarea tuturor contractelor!!! Asta fara spaga si suprapret.

    Si aici nu e numai escrocheria lui Pintea. Tot spitalul participa de la mic la mare. Daca ar fura numai Pintea ar fi fost un scandal de nu se pomenea.
    In schema generala cei 7% nu ar conta fata de peste 50%.
    Asta pentru ca este o intreaga piramida a furtului cu dependente si datorii.

    Nici unul sau prea putini din astia sunt din neamuri mari dintr-un regim sau altul.

    2. PNT a fost capusat de securisti, spioni, agenti de influenta straini, turnatori si bisnitzari ordinari. PNT nu a avut o baza sociala si etnica reala, pentru ca asta fusese deja distrusa fizic sau isi pierduse identitatea in anii comunismului. PNT nu a controlat institutiile de forta si nici nu puteau controla desfraul din economia de stat. Si atunci au ales varianta unei implozii economice mai mult sau mai putin controlate in locul prabusirii statului. (Remember Costesti-Livezeni? Sau de SPPistii iliescani care trageau la tinta in portretul sefului statului?)

    PNT nu era in stare nici macar sa controleze identitatea propriilor membri. Nu stiu ce ai fost sau daca ai fost cu adevarat (eu unul nu cred ca ai fost), dar stiu cazuri concrete de secaturi si delatori infiltrati in PNT. In nici un caz PNT nu avea posibilitatea sa reorganizeze economia de stat la nivel de intreprindere.
    Dar daca stau si ma gandesc anii aceia au fost extraordinari pentru lucrurile mari care s-au facut in niste conditii insuportabile, si pentru asta toata admiratia pentru cei de atunci.

    3. Statul comunist/pesedist a produs o selectie naturala bazata pe coruptie. O varianta proprie de darwinism social, bazata pe selectia nu a celui mai puternic ci pe selectia celui mai corupt si mai vulgar.

    Uite evolutie: tatal Veorica a furat cereala, a facut puscarie in comunism, fiica a ajuns premier si purta brose Cartier. Uite Nicolae Badarau. Copil de tarani, hot de cereale, ajuns vataf de judet. In toata Romania sunt mii de cazuri din astea. Ce crezi ca erau parintii lui Serban Nicolae? Dar parintii lui Dragnea? Erau mari mahari? Mari afaceristi? Nu erau persoane modeste cu putina educatie si o foame de parvenire cu orice chip.

    Petre Tutea a spus ceva de genul ca nu e nevoie sa combati comunismul, ci e suficient sa aplici codul penal. Codul penal este suficient pentru limpezirea apelor in care se aduna si rapitorii mari si rapitorii mici.

    Tu spui ca un piranhia singur nu e periculos pentru ca e mic. Eu spun ca nu e numai anaconda de care spui tu ci si sutele de mii de piranhia care se agita in aceleasi ape si pe care tu le vrei ignorate.

    Hai ca am obosit sa va educ….

  9. Nu ai pe cine sa educi ma,tu spui ca muncitori sunt in principal vinovati pentru ce este acum in Romania,iar eu spun ca sunt si muncitori dar mai putin,principali vinovati sunt cei cu carte facuta pe bune sau cu diplome universitare sau doctorate cumparate si intrati in politica,structuri militare,primarii,tot felul de AGA si Consilii,doctori spagari,judecatori coropti,directori de la stat care sunt mai ceva decat patroni penrtu ca daca conduc prost si inteprinderea pierde,pierde statul,daca castiga confisca ei castigul,mai punei si pe aia care au jefuit BANCOREX si alte banci,organizatori de jocuri piramidale etc.
    Asta este tot,tu continua mai departe cu parerea ta ca muncitori sunt vinovati pentru ce este acum in Romania eu am sa spun mereu ca in alt loc trebuie sa te uiti.

  10. E bine totusi ca ai trecut de la nevinovati la mai putin vinovati….

    De parca Dragnea, Veorica sau Pintea au cine stie ce diplome si ar fi nu stiu ce nobilime. Tot din sosul lumpen-proletariatului au iesit cu manierele corespunzatoare.

    Sau parca escrocii Caritas erau singurii vinovati. De parca participantul in scheme piramidale nu urmarea aceeasi imbogatire fara munca. Sunt hoti destepti si hoti prosti. Nu-mi spune ca trebuie sa plang pentru cei din urma, ca nu pot.

    De parca cei din consiliile de administratie ar fi cine stie ce experti nu tot scursuri lipsite de constiinta si deobicei fara nici o meserie, pusi acolo tocmai pentru asta.

    Eu as fi exploatat nu doar golaniile lui Dragnea, ci si faptul ca si-a impins in fata slugile. Pentru ca Dragnea fara slugile care sa-i fi executat ordinele ar fi fost un nimeni. E vorba de multi oameni tarati de lacomie, lasitate, complicitate, prostie, rea credinta, impostura; de acolo isi recruteaza armata marele infractor.

    Tu crezi ca un Al Capone opera de unul singur? Nicicum. Avea mii daca nu zeci de mii de oameni simpli in subordine. Tu crezi ca el controla numai politisti si judecatori? Controla si soferi, muncitori, mici meseriasi sau negustori.

    Moartea Mafiei in New York s-a datorat si politicilor de limitare a micii infractionalitati, punerea sub acuzare a sindicalistilor cu legaturi mafiote, nu numai arestarea unor capi mafioti. Au mai fost si altele dar stop’n’frisk a fost esentiala. Ai auzit de astia doi, nu? Rudy Giuliani si William Bratton. Dar de teoria „broken window”?

    Daca erai deschis iti indicam si un model matematic la ceea ce se intampla. Aveai ce invata. Dar cum spuneai, nu cred ca am cu cine.
    Eu aduc probe concrete, tu ma tradezi de „ma” si „prostule” repetind in nestire o naratiune obosita din manualele rusesti de impiedicat orice discutie serioasa.
    Vocabular si dezbatere de tip securisto-pesedist plin de aroganta si necunoastere. Cuvinte boante si idei fixe fara legatura cu faptele prezentate sau cu teoriile stiintifice.

    • Sa stii ca am inceput sa plang pentru ca nu imi arati tu mie matematic ce se intampla.
      Nu ma”profesore”invatai pe cei care sunt amatori pentru ca dupa cum vorbesti se pare ca tu le stii pe toate sau cel putin asta crezi tu despre tine,hai sa traiesti si daca poti sa faci ceva contra mafiei institutionalizate de urmasi P.C.R. in Romania atunci fa,nu imi duce tu mie grija.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.