Acasă Cultură Filatelia – o disciplină auxiliară istoriei

Filatelia – o disciplină auxiliară istoriei

DISTRIBUIȚI

Pentru lucrarea „Istoria mișcării filatelice din România”, apărută  la Ed. Oscar Print, Colecția Patrimoniu Cultural, ați fost distins cu premiul Eudoxiu Hurmuzachi al Academiei Române. Lucrarea are un caracter cu totul inedit și, cum subliniază în „Cuvânt înainte” acad. Mugur Isărescu, arată cum „filatelia poate fi și un act de cultură”.
E adevărat că până acum au apărut abordări punctuale, dar nu și o istorie a filateliei ca atare. Referitor la acest lucru, trebuie să menționez meritul domnului profesor Ioan Opriș, care m-a îndemnat să scriu această carte și m-a încurajat pe parcursul elaborării ei.
Filatelia este o pasiune pentru mai toți oamenii, încă din copilărie
E o pasiune foarte populară, atât printre oamenii obișnuiți cât și printre capetele încoronate și de aceea se mai numește „regina pasiunilor” sau „pasiunea regilor”.
Sunteți filatelist?
Da și, în această lucrare, am încercat o abordare științifică, pluridisciplinară – artistică, economică, socială,  psihologică – și nu în ultimul rând istoric.
Exemplificați vă rog
Bunăoară, chiar criticii de artă cunosc mai puțin activitatea unor pictori, sculptori sau graficieni din domeniul filatelic. Aici e vorba de o artă miniaturală pentru că e foarte dificil să realizezi proiectul unei mărci poștale. Domeniul este excelent ilustrat de nume precum Ludovic Basarab, Dimitrie Știubei, Mac Constantinescu și mulți alții.
Afirmați că filatelia poate fi considerată o disciplină auxiliară a istoriei. Care a fost momentul de început al istoriei filateliei românești, dincolo de celebrul cap de bour care este un brand.
Mai întâi, trebuie să spunem că, în lume, prima marcă poștală a apărut în anul 1840 în Anglia și avea ca scop atestarea taxelor poștale. Imediat după acest moment a apărut și tendința  de a colecționa aceste mici petice de hârtie care se aplicau pentru a atesta taxa comercială. Foarte curioasă este apariția primelor anunțuri pentru colecționarea mărcilor poștale peste tot în Anglia. E o poveste amuzantă. O lady excentrică dădea un anunț pentru mărci poștale de care avea nevoie ca să-și  tapeteze… budoarul. Din acest motiv, inventatorul mărcii poștale Rowland Hill, întrebat dacă vede un viitor pentru colecționarea mărcilor poștale, a răspuns că „în nici un caz”, motivând că el crede că aceasta e o ocupație pentru femeile care nu au ce face.
La noi?
La noi, această preocupare a fost adusă de tinerii care studiau în străinătate, mai ales cei din Paris. Astfel, la sfârșitul sec. XIX, Dimitrie C. Butculescu, pionierul mișcării cooperatiste de la noi, care a studiat la Paris unde a venit în contact cu filatelia, la întoarcere a înființat prima societate filatelică din România. Recent am avut prilejul să consult corespondența familiei Rosetti din care reiese că Mircea, fiul lui C.A. Rosetti, a fost filatelist și asta se întâmpla prin 1870, cu mult înaintea înființării primei societăți filatelice din România.
Când a apărut?
În anul 1891. Societatea avea și un statut în care erau precizate condițiile care trebuiau să fie îndeplinite de cel care voia să fie membru – un anumit statut social, o condiție morală ireproșabilă.
Un fel de club?Cum era organizată Societatea?
Aș spune că, mai degrabă, nu erau reguli sau, dacă vreți, cele ale bunului simț și ale pasiunii. Banii nu erau și nu sunt nici astăzi o condiție obligatorie. Poți fi filatelist chiar dacă nu ai mulți bani. De aceea, filateliști pot fi oameni de  cele mai diferite condiții profesionale  – de la profesori universitari la muncitori și între ei se formează relații generate de pasiunea pentru timbre.
Ce îi atrage pe oameni spre filatelie încă din primii ani și până la vârsta senectuții, cum spuneți, de cele mai diferite profesii.
Pasiunea pentru frumos. Mai este ceva și pentru asta trebuie să apreciem fiecare epocă așa cum a fost, nu din perspectiva timpului nostru. Mărcile poștale au și o componentă propagandistică. Vorbim de propagandă culturală, sportivă, economică și, evident, politică. Înainte oamenii făceau schimb de informații și idei prin mărcile poștale, care răspundeau nevoii de comunicare între persoane din diferite colțuri ale lumii. Apoi, prin mesajul informațional și imagine, o marcă poștală este ca un album de artă în miniatură.  Astăzi au apărut mult mai multe mijloace de comunicare și pasiunea pentru mărcile poștale este într-un regres evident.
Era și un alt tip de comunicare, altul decât … facebook.
Exact, era o comunicare mai serioasă, mai profundă. Se făcea un fel de selecție pentru că filatelia necesită și o anumită structură sufletească. Vorbesc acum de filateliștii pe care i-am cunoscut și care sunt oameni serioși, cinstiți, corecți și dornici să învețe mereu.
O colecție înseamnă și bani iar  uneori nu puțini…
Da, dar nu trebuie să exagerăm. Aici se cuvine să facem o disociere între colecție și acumulare, pentru că o colecție de timbre poate fi considerată și ca o investiție, fenomen foarte dezvoltat pe vremea comunismului. Erau oameni care aveau bani și, cum era greu să fie ținuți la CEC, i-au investit în timbre, așa cum făceau cu aurul sau cu operele de artă. Dar nu asemenea oameni sunt reprezentativi, pentru că se poate face filatelie și cu mai puțini bani.  Dr. Nicolae Tripovici, un mare filatelist, spunea că filatelia are trei mari componente – pasiune, cercetare, competiție.
Competiție care poate însemna cooperare.
Sigur. Revenind, se poate vorbi de filateliști care fac investiții, și de alții care  studiază timbrele. Sunt filateliști pasionați de mărcile rare dar și dintre aceia care colecționează mărci ieftine pe care le studiază cu pasiune. Am întâlnit un colecționar care era pasionat de orice timbru înfățișând păsări pentru a studia detalii ale ghearelor sau aripilor. Deci, se poate face filatelie și cu mai puțini bani.

S-ar putea spune că filatelia are, în felul ei,  vocație multidisciplinară?
Fără îndoială. Filatelia are aspecte sociologice, psihologice și chiar politice. Celebrul regizor polonez Krzysztof Kieslowski  a realizat un ciclu de filme, Decalogul, în care cea de a opta poruncă – să nu furi – este ilustrată cu furtul unor mărci poștale. Sau, la noi maestrul Lucian Pintilie a regizat nuvela lui Vasile Voiculescu „Cap de zimbru”, unde marca poștală este subiectul unei dezbateri interioare  foarte intense. Și mai sunt încă multe exemple.
Dincolo de pasiune, ce reprezintă  filatelia?
Este un fenomen foarte complex care trebuie abordat dintr-o perspectivă pluridisciplinară. Se știe mai puțin că, mai aproape de noi, conflictul dintre Nicolae Ceaușescu și Uniunea Sovietică a avut și un episod filatelic. Era în anul 1984, când în Uniunea Sovietică a fost emis o marcă poștală cu ocazia zilei de 23 august, atunci  Ziua Națională a România. Aparent, era un fapt onorant, doar că marca poștală înfățișa statuia soldatului sovietic din București, care tocmai fusese mutată. Mesajul mărcii era limpede – anume că România a fost eliberată de armata sovietică. Această marcă poștală sovietică nu a fost acceptată de cenzura din România și distribuția ei a fost interzisă în țara noastră. De fapt, s-a interzis doar comercializarea, nu deținerea sau schimburile între colecționari. Vedeți, astfel filatelia este o disciplină auxiliară a istoriei, oferă informații și permite și abordări neconvenționale.
Ne-ați convins. Acum problema este dacă la acest trecut atât de bogat și frumos există un viitor pe potrivă mai ales că  tehnologiile informaționale fac posibilă comunicare în timp real?
Să știți că și prezentul este foarte mult diminuat. Dacă în 1989 existau peste o sută de mii de filateliști înscriși în asociații, astăzi nu știu dacă putem vorbi de câteva sute. În ce mă privește, eu cred că filatelia se restructurează, adică se poate face și individual, în afara unor structuri organizatorice. Apoi, faptul că acum se practică poșta cu mijloace electronice nu împiedică colecționarea vechilor mărci poștale. E adevărat că sunt din ce în ce mai puțini colecționari.
Într-un fel, filatelia răspunde nevoilor unui spirit al timpului, o imagine a lui.
Filatelia a fost și este o oglindă a timpului și nimic din ceea ce este specific epocii nu-i rămâne străin. Mărcile poștale poartă amprenta epocii în care au fost create. Astfel, subiectele abordate pe mărcile poștale, grafica lor, procedeele de imprimare, toate aceste    a caracterizează timbrele emise într-o anumită perioadă. Așa se deosebesc între ele mărcile poștale apărute în vremea lui Carol I, în perioada interbelică, în timpul celui de al Doilea Război Mondial sau în epoca comunistă.
Ce  pregătiți?
Lucrez la un dicționar al designerilor care au realizat mărci poștale românești. E o abordare inedită și, totodată, o provocare iar descoperirile pe care le fac mă încântă. Mă gândesc și la o lucrare dedicată cărților poștale scrise din închisorile comuniste și care sunt absolut cutremurătoare.

Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.