Acasă Cultură O nouă și fascinantă înțelegere naturii și vieții

O nouă și fascinantă înțelegere naturii și vieții

DISTRIBUIȚI

Convorbire cu prof. univ. Adrian Bejan Duke University SUA,membru de onoare al Academiei Române

Prezentarea cății Dvs. „Design în natură. Cum guvernează Legea constructală evoluția în biologie, fizică, tehnologie și organizarea socială”, apărută la Ed. AGIR, s-a transformat într-o adevărată dezbatere științifică. Este un semn care arată că „povestea de știință” pe care ați construit-o în jurul legii constructale a trezit și interesul specialiștilor din țara noastră. De altfel, nu e prima carte a Dvs. apărută la noi. Au mai fost traduse în limba română alte două cărți ale Dvs. „Teoria constructală” și „Termodinamica. Tehnică avansată”. Cartea de acum poate fi înțeleasă ca încununare a unei etape din activitatea Dvs. științifică și are un caracter mai special.

Corect, pentru prima oară în cariera mea spun o poveste pentru un public larg, pentru specialiști din mai toate domeniile. E o lucrare de genul publicațiilor care sunt expuse la târgurile de carte.

S-a văzut și de la dezbaterea pe care ați declanșat-o la lansare. Plecați de la o idee foarte simplă, întâlnită încă la Heraclit,” panta rei”, totul curge, nimic nu rămâne neschimbat pe care o folosiți ca o cheie pentru înțelegerea complexității lumii.

Da, iar direcția de curgere este de sus în jos și care în limbajul termodinamicii este numită ireversibilitate. Pretutindeni se întâlnește această curgere, această tendință de modificare, de schimbare necontenită a formelor. Aceste modificări nu sunt guvernate de hazard, cum susținea Ilya Prigogine, nu se desfășoară aleatoriu, ci în virtutea unei legi pe care am denumit-o Legea constructală.

Ce este această lege care, cum demonstrați, are caracter universal?

Această lege este un mod de a vedea și înțelege lumea. Ca ceva să curgă înseamnă că trebuie să existe o forță care să determine această curgere și vedem cum în firea acesteia este tendința de a fi mereu mai ușoară și mai ușoară. Este ca un destin care nu trebuie să fie împlinit, căci împlinirea ar însemna că avem de-a face cu o evoluție spre moarte într-o arhitectură a morții.

Legea constructală este aceasta: pentru ca un sistem de curgere de dimensiuni finite să persiste în timp, să trăiască, configurația sa trebuie să evolueze astfel încât să ofere acces mai ușor curenților ce curg prin el. Altfel spus, orice se mișcă, fie că este biologic sau nu, este un sistem de curgere, care, în timp, generează o formă și o structură pentru a ușura mișcarea într-un mediu în care întâlnește rezistențe (de pildă, frecarea). Dacă privim cu atenție, peste tot în natură întâlnim asemenea design-uri care apar în mod natural și sporesc accesul curgerii în timp. Peste tot putem descifra un curent care curge (un fluid, căldură, masă sau informație) și designul prin care el curge. Un fulger, de pildă, este un sistem de curgere care descarcă electricitatea dintr-un nor într-o structură arborescentă, spre un punct de pe pământ sau spre un alt nor. Și s-ar mai putea da nenumărate alte exemple. Tiparul este unul arborescent și îl întâlnim peste tot în natură deoarece este eficient pentru facilitarea curgerii de la punct-la-suprafață și de la suprafață-la-punct.

Care a fost povestea acestei …povești apreciată ca revoluționară?

Ideea legii constructale mi-a venit în anul 1995, când am ascultat discursul susținut de laureatul Premiului Nobel Ilya Prigogine care spunea că structura arborescentă, prezentă peste tot în natură, este una întâmplătoare, un fel de coincidență cosmică. Mi-am dat seama că nu avea dreptate, că lumea nu este rezultatul unei serii de întâmplări, că dincolo de aceste diversități se ascunde un șir continuu de tipare predictibile. În timp, am ajuns la o nouă înțelegere a fenomenelor evolutive și am propus o teorie nouă pentru istoria pământului și a tot ceea ce înseamnă viu.

Cartea Dvs. a fost tradusă în mai multe limbi. Mai toți comentatorii au apreciat-o ca revoluționară. De ce?

Este revoluționară pentru că este o legitate a fizicii și nu doar a biologiei, hidrologiei, geologiei, geofizicii sau ingineriei. Ea guvernează orice sistem în orice moment al evoluției sale. Legea constructală explică designul din natură, arată direcția evoluției și, prin caracterul ei de universalitate, sparge pereții care separă științele pentru a permite o nouă înțelegere a tot ceea ce înseamnă viu.

Să o înțelegem ca un proces ce se desfășoară în baza unui principiu unificator?

Am scris că legea constructală poate fi gândită ca un proces în trei pași: Primul pas pornește de la descoperirea făcut de Leonardo da Vinci după care „mișcarea este cauza oricărei vieți” și pe care eu am dus-o mai departe dincolo de biologie. Pasul următor este recunoașterea faptului că sistemele de curgere se supun legii constructale, au o configurație predictibilă. În sfârșit, pasul trei arată că există o evoluție într-un anumit sens: design-urile curgerilor devin mai bune, fapt ce se poate măsura, mișcarea este mai ușoară, mai rapidă pe cât posibil. Desigur, fiecare nouă încercare presupune și eroarea dar, pe ansamblu, se poate spune că sistemul de mâine ar trebui să curgă mai bine decât cel de azi.

Semnificativ este imaginea de pe copertă. Partea de sus albă, dominată de un arbore iar cea de jos, întunecată, este luminată de un fulger tot într-o reprezentare arborescentă.

Partea de jos este lumea neînsuflețită și cea de sus reprezintă lumea biologică. Se observă că ambele arhitecturi sunt de același tip iar legea constructală permite predicții pentru ambele. Cum vedeți, nu este o simetrie a celor două lumi, ci o unitate între lumea prebiologică și aceea biologică înscrisă în marea istorie a pământului.

Vorbiți de o inginerie globală. Cum să înțelegem?

E vorba de o imagine holistică. De exemplu stau pe marginea Dunării și privesc cum apa curge de sus în jos. Cineva care ar vrea să mă contrazică îmi poate atrage atenția că în fața mea este un vârtej în care mișcarea locală infirmă afirmația mea. Dar eu nu vorbesc despre un anume segment al realității, ci de întreaga realitate, legea nu este despre un individ anume, ci despre efectul global al curgerii de sus în jos.

Aveți o concepție optimistă?

Am o concepție inspirată din fizică și pentru mine fizica este conceptul care îmi permite să știu mai bine ce va fi mâine.

De fel sunteți di Galați, ați plecat din țară când aveați 19 ani și v-ați construit o prestigioasă carieră științifică. Sunteți considerat printre primii o sută de ingineri din lume, autor al mai multor metode originale, a 28 de cărți și 580 de lucrări, ați primit numeroase premii și titluri universitare. În urmă cu câteva zile ați distins cu titlul de Doctor honoris causa al Universității din Lyon. Este cel de al 17-lea titlu de Doctor honoris causa. În 2011 ați fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Am fost plăcut surprins pentru că nu mă așteptam, nu am avut niciodată un asemenea gând, nu m-am gândit vreodată că voi fi membru al Academiei. Ce a fost în realitate? Educația primită de la părinții mei din Galați care m-au învățat multe lucruri pe atunci la modă – să citesc mult, să învăț franceza și să fac sport.

Și nu oricum,ci unul de performanță, baschetul

Da, pentru că tot de la ei am învățat performanța pe unitatea de timp. Mi se spunea de pildă: acum e timpul să înveți bine mecanică; e bine să citești sau să faci sport sau să fii serios ș.a. Îmi aduc aminte cu recunoștință cum mă învățau să pun întrebări. Am avut marea șansă de a crește normal într-un timp care nici pe departe nu era așa. Am avut și dificultăți cu”dosarul” având origine „nesănătoasă” și acuzat că sunt „reacționar”.

Credeți baschetul de performanță pe care l-ați practicat ani buni v-a influențat excelența științifică?

Practicând baschetul, cu timpul am învățat aproape fără să-mi dau seama importanța performanței în grup, pe care o pot compara cu cei care vâslesc într-o barcă unde toți trag la rame, fiecare în felul lui, dar urmăresc un singur obiectiv. Într-o echipă perfectă, care în realitate nu există, antrenorul este talentat atunci când folosește cel mai bine pe fiecare dintre cei imperfecți. Asta a fost începutul. Mai important e că am devenit curios să văd cum să devenim o echipă bună și eu să fiu un jucător mai bun. În fond, e o întrebare științifică ca și a evoluției mele, a echipei și a baschetului românesc. Am trăit această evoluție, am fost …propriul meu cobai. Asta s-a reflectat și în gândire; legea constructală este o lege fizică, are un obiectiv, o direcție, o săgeată a timpului, dar ținta nu există. Nu există o arhitectură finală, ea trebuie doar urmărită, vânată. Idealul nu se atinge, se tinde către el.

Știu că ați colaborat cu specialiștii români. Cum înțelegeți aceste legături de colaborare?

Doi dintre cei mai recenți membri corespondenți ai Academiei Române au fot colaboratorii mei la Duke University. Am avut și am mulți studenți. Mai ales după 1990 am venit în ajutorul unor tineri talentați care aveau nevoie de un sprijin. Nutresc ideea că omul de pe stradă care se declară interesat de meciul tău merită să fie băgat la meci, mai ales atunci când este nevoiaș. Chiar așa. Eu, jucătorul iau un puști și-l bag la meci, poate va face și el sport de performanță așa cum am făcut eu. Asta am văzut la părinții mei. Tata a ajutat mulți copii să continue studiile, mai ales pe cei de la țară.

Asta inspiră și optimismul Dvs.

Lumea civilizată este o istorie frumoasă. Istoria privită în mare este o succesiune de comportamente pe scară mare. Umanitatea are o direcție bună în ciuda unor vârtejuri – de pildă că într-un loc este dictatură în timp ce în altul este libertate. Eu nu mă gândesc la aceste evenimente particulare, ci dincolo de ele. Privind lumea de la o anumită înălțime pot spune că am o veste rea pentru răufăcători.

Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.