Acasă Cultură SUNT UN NOSTALGIC…

SUNT UN NOSTALGIC…

DISTRIBUIȚI

(Cuvintul nostalgic a capatat, de vreo 15 ani, conotatii peiorative. In multe guri superficiale, a devenit aproape sinonim cu retrograd, paseist, inapoiat, comunist imputit. Nu am fost membru al PCR, nu voi regresul cu orice pret, nu tinjesc dupa carul cu boi. Am doar fixul de a compara si de a crede ceea ce vad, nu ceea ce peroreaza unii.)

Da, sunt nostalgic. Am nostalgia unei Romanii in care sa se vorbeasca putin si sa se faca mult, pentru cei mai multi. O Romanie in care sa se traiasca omeneste. O Romanie in care sa nu se intimple ca la fiecare vila nou construita, a cutarui grangure sau grangurel, sa corespunda vreo zece pensionari dati afara din apartamentele lor fiindca nu si-au putut plati -intretinerea-. N-am nostalgia cozilor, dar, daca e sa fie, le prefer la librarii, unde sunt -nobile-, decit la farmacii, unde sunt tragice. Am nostalgia unei Romanii in care, indiferent ca esti barbat sau femeie, tinar sau batrin, sa poti iesi la doua noaptea, daca asa ai chef, ca sa te plimbi in parc, fara teama ca vei fi ucis(a), violat(a) sau, cel putin, tilharit(a). Am nostalgia unei tari in care sa nu intilnesti curve nici pe centura, nici pe stradute, nici pe micul ecran. Nu-mi ascund nostalgia dupa o Romanie fara droguri, fara vagabonzi si fara someri; ingaduie-mi-se sa-l scuip – la figurat – intre ochi pe cel care-mi spune ca e mai bine cu somaj decat fara. Sunt nostalgic dupa o tara in care sa se mai si ieftineasca ceva vital si in care un profesor de liceu sau un muncitor calificat sau un actor sa aiba o leafa echivalenta cu costul a 100 de carti serioase ori vreo 200 de litri de benzina. Sa nu fiu nostalgic?, cind citesc (alaltaieri) ca doi adolescenti au dat foc, cu bricheta, migalos, unui biet tinar de 20 de ani, handicapat mintal (nivelul unui prunc de un an)? Imaginea acestui om, alergind spre nefericita lui mama, cu hainele in flacari si carnea mistuita de foc, ma va urmari in multe cosmaruri. Ca si imaginea celor trei baietandri de 14-15 ani care, deunazi, au ucis in bataie un -boschetar- fiindca le datora echivalentul a 12 euro. Cind vad ce a ajuns scoala romaneasca, am nostalgia unor elevi imbracati cochet si decent, care sa nu-si bata dascalii si sa nu aiba whisky pe pupitre. Am nostalgia unei tari in care din 100 de studenti, macar 40 sa fie de la tara; acum sunt 2. E si normal sa fie doar doi, cind in nenumarate zone rurale, scoala mai e doar cu numele, iar acolo unde se cheama ca mai e, zici ca acum a iesit de sub bombardament. Cind vad o noua banca fatoasa sau un nou hotel de lux, nostalgic cum sunt imi spun ca se puteau face, cu banii aia, citeva scoli, citeva spitale, la sat sau la oras, citeva camine de batrani. Infernul lui Dante ar fi iesit mai dur daca florentinul vizita si niste spitale romanesti obisnuite de azi. Am nostalgia unei Romanii fara vodevilul arestarilor televizate care nu duc la nimic, dupa cum am nostalgia unei Romanii cu scaun la cap, care sa nu aiba institutii de inventat vinovati fara vina (a ajuns, in fine, si ras-intransigentul Cr. T. Popescu la vorba mea, pe care o spun de prin 1998, ca nu putem blama pe cei care au colaborat cu Securitatea, ca si Securitatea insasi, decit pentru vinovatii limpezi, individuale, bine circumscrise si cu victime concrete si prejudicii, de orice natura, care se pot proba; intr-o tableta, de luni, el scrie: -… de ce nu invadeaza ecranul zeci, sute de oameni care sa relateze cum au avut de suferit de pe urma Securitatii? …Unde sunt victimele?- Iata ce scriam, reluind textul din *98, in 2001: -Daca un ins a colaborat cu Securitatea si vrem sa-l declaram vinovat – fie si doar moral -, pentru asta, trebuie sa se dovedeasca ferm cu ce raufacator anume a conlucrat si, mai ales, ce ticalosie anume a facut sau a provocat: a bagat pe cineva inocent la inchisoare, a fost batut, ranit, omorit cineva, a fost cineva deposedat de bunuri, de drepturi etc.- – v., in www.pruteanu.ro, Sinistra comedie tragica). Sunt ingrozitor de nostalgic dupa o tara in care dreptatea sa se imparta nu dupa citi bani ai in buzunar si in care sa fie despagubiti mai intii si mai intii amaritii care au ramas fara o cascioara, construita cu mainile lor, sau fara o marunta livada de 10/10, nu cei cu palate de 30 de milioane de euro. Am nostalgia Romaniei despre care sa se stie si altceva decit ca exporta hoti, nomazi cu corturi, cersetori, tirfe, tilhari sau, in cazul cel mai bun, forta de munca ieftina (-capsunari-). Merg cu nostalgia pina acolo incit visez o Romanie, cu granitele perfect deschise, spiritualizate, in care 98 la suta dintre cetateni sa-si vada de treaba inauntru, acasa si sa se simta bine. Cind 9 din 10 tineri, azi, sunt obsedati sa plece, e firesc sa fiu nostalgic. Am si nostalgia acelei Romanii in care cetatenii de orice etnie sa-si respecte tara si sa nu viseze s-o imparta in provincii, tinuturi, guvernorate, cu -parlamente- si -politii- proprii. Iar daca totusi viseaza si trec de la visat la trancanit, sa fie pusi, cu fermitatea Legii, la punct. Ca mai am si nostalgia unei Romanii in care limba romana sa fie unica oficiala si sa fie vorbita si scrisa romaneste, poate fi pus pe seama unei -pasiuni- profesionale. Dar nu cred ca ar putea fi taxata la fel si nostalgia indirjita dupa o Romanie in care trivialitatea grotesca, mitocania cinica, desantarea imbecila sa nu fie blind tolerate si intens promovate (in politica si in divertisment – greu de facut deosebirea!) doar pentru ca au vandabilitate mediatica. Dupa o Romanie in care marile valori spirituale si morale sa nu fie malaxate in acelasi terci cu starlete de o zi, sarlatani guresi si golgheteri sprinteni. Nostalgia mea are tente de-a dreptul utopice, atunci cind gindeste si o Romanie in care nu banul sa hotarasca totul. Ajuns aici, imi dau seama ca sunt de-a dreptul deplasat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.