DISTRIBUIȚI

Patronii politici ai Administrației Naționale Apele Române, Victor Sandu, Gheorghe-Constantin Rusu și eminența cenușie Relu Adam, nu mai țin cont de nicio lege, după ce PSD-ALDE au promis că abuzul în serviciu se va dezincrimina.
În 7 martie a.c., directorul general al ANAR, Victor Sandu a lansat anunțul pentru organizarea concursului pentru ocuparea postului corespunzător funcției contractuale de conducere, pe perioadă nedeterminată de director al Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, aflată în subordinea ANAR. Candidații erau obligați să aibă studii superioare de construcții hidrotehnice, hidroenergetică, energetică, îmbunătățiri funciare, ingineria mediului, construcții civile, industriale și agricole, căi ferate, drumuri și poduri, 10 ani vechime în specialitatea studiilor din care ani în domeniul gospodăririi apelor.

Numit și „mecanicul-șef”, Victor Sandu care nu și-a făcut vreodată public CV-ul, ar fi absolvit Facultatea de Mecanică și a lucrat până în 2015 la propriul service auto unde a gospodărit maxim apa plată din frigider.

Asta nu l-a împiedicat pe acesta să candideze pentru funcția de director ABA, fără a demisiona din cea de director general și nici pe Gheorghe-Constantin Rusu să-l declare admis la concurs.

Contracandidatul lui Sandu, Adrian Moisescu a contestat decizia la ANAR și la Ministerul Apelor și Pădurilor; Moisescu le-a scris membrilor Comisiei de Solutionare a Contestatiilor, ministrului Ioan Denes, Secretarei de Stat Adriana Petcu, lui Victor Sandu, contracandidatul său, lui Rusu și lui Relu Adam. După primirea contestației, concursul a fost amânat pe termen necunoscut, „din motive obiective”.

Iată textul contestației depuse de Moisescu la Ministerul Mediului:

Prin prezenta contest acceptarea dosarului domnului Victor Sandu,din urmatoarele motive:
Presedintele Comisiei de Examinare,cel care trebuie sa propuna subiectele de examen si mai apoi sa le controleze si de asemenea, sa si verifice si sa accepte dosarele de concurs este un subaltern al candidatului Victor Sandu ( Director General A.N.A.R.) si anume domnul Director General Adjunct, Gheorghe Constantin Rusu,fapt ce este interzis de art.11 aliniatul c),din H.G. nr.286 din 23 martie 2011,cu modificarile si completarile ulterioare. Este de notorietate ca domnul Director General A.N.A.R. este inginer mecanic (cerintele din anuntul de participare sunt (C.H.,Hidroenergetica,Energetica,I.F., C.C.I.A ,Ingineria Mediului, C.F.D.P),dansul neavand o experienta de 5 ani in Gospodarirea Apelor asa cum sunt cerintele din anuntul de participare,fiind angajat de aproximativ 2 ani in A.N.A.R.,cu Ordin de Ministru,decizia fiind una politica si nicidecum profesionala.
In fapt, cred ca prin acceptarea dosarului candidatului Victor Sandu, care nu indeplineste conditiile de participare din anunt si care in momentul actual, indeplineste functia de director A.N.A.R. (angajat conform informarii de mai sus).,se creeaza premizele unei posibile fraudari a examenului din urmatoarele motive:
Bibliografia si tematica (aproximativ 6000 de pagini partea teoretica si aproape 1000 de pagini, partea de legislatie) nu sunt compatibile cu profilul si cunostintele dobandite de candidatul Victor Sandu,fapt ce ma face sa cred, ca are un REZUMAT al tematicii, sau ca are pur si simplu subiectele.Cum ar putea de altfel, un absolvent de Mecanica, sa rezolve subiecte din Radu Priscu,Cioc,Dumitrescu,Manoliu.(sau Popovici,Stematiu,Sirghiuta,Abdulamit,Drobot.)
In sprijinul temerilor de fraudare, exprimate mai sus doresc sa va informez urmatoarele:
1.) Directorul General Adjunct,domnul Gheorghe Constantin Rusu (cel care si acum este Presedinte de Comisie) impreuna cu serviciul Resurse Umane din A.N.A.R., a organizat un concurs de Director la SGA Bucuresti (functie eminamente tehnica,SGA Bucuresti neavand personalitate juridica), unde nu a pus nicio conditie de studii sau experienta profesionala.Singura conditie era sa ai studii superioare.Se puteau inscrie absolventi de conservator,teologie sau istorie.Evident ca a castigat un absolvent de Economie.Deci Directorul SGA Bucuresti este economist, iar pentru angajarea in compartimentele din subordinea dansului, conditiile erau draconice ,similar cu cele de la examenul acesta, de Director ABA Arges Vedea.Mai mult presedintele de concurs pentru aceste angajari din compartimentele de specialitate, era domnul director economist, care propunea si rezolva subiecte din domeniul Constructiilor Hidrotehnice.
2.) Directorul General A.N.A.R.,candidatul de astazi,in iunie 2017 cand nu se blocasera angajarile in sistemul de stat, a angajat pe baza unui simplu interviu conform declaratie de presa a dansului, pe domnul Gorunescu Bogdan la serviciul Avize si Autorizatii din cadrul A.N.A.R.,urmand ca apoi imediat sa il detaseze pe functia de director A.B.A.Arges Vedea.Mentionez ca domnul Gorunescu Bogdan este licentiat in stiinta materialelor adica metalurgie cu un master in Electronica.Examenul nu a fost publicat in Monitorul Oficial si nici pe site-ul A.N.A.R.Angajarea in opinia mea s-a facut ilegal.
3.) La Sistemul Hidrotehnic Independent Olt, avem in momentul de fata detasat un Director, fost subofiter de Politie.La S.G.A.Arges sef birou Mecanizare Energetic avem un subinginer metalurg detasat de la o firma privata a carui actionar este un coproprietar al domnului Director General Victor Sandu,conform declaratie de avere a acestuia.
4.) Cred ca era corect, ca in momentul vizualizarii dosarelor de concurs, domnul Director General Adjunct Gheorghe Constantin Rusu, sa se recuze din comisia de examinare astfel incat dosarele sa fie analizate la Ministerul Apelor si Padurilor pentru analiza si verificare,forul tutelar al A.N.A.R.
Acestea sunt numai cateva probleme, din multimea problemelor pe care le cunosc si care ma fac sa cred ca examenul va fii viciat, in actuala expunere.Dar toate aceste vor fi verificate cred, de Corpul de Control al Ministrului si de Organele Abilitate sa constate veridicitatea faptelor descrise.
Legiferarea printr-un examen a unei angajari facuta politic, cu Ordin de Ministru, prin vizualizarea si interpretarea in mod mediocru si superficial, a experientei profesionale in domeniu si a cunostintelor profesionale dobindite, ma determina sa fac aceasta contestatie si sa cred ca lucrurile sub actuala conducere nu sunt ceea ce ar trebui sa fie, intr-o institutie ca A.N.A.R.
In consecinta, avand in vedere cele expuse mai sus va rog sa verificati experienta profesionala,documentele care atesta pregatirea profesionala a candidatului Victor Sandu dar si modul cel putin curios de organizare a concursului prin desemnarea unei comisii care nu respecta litera legii si sa respingeti dosarul candidatului Victor Sandu.
In speranta ca veti judeca cu celeritate contestatia mea, va multumesc pentru intelegere si pentru faptul ca imi impartasiti temerile.

3 COMENTARII

  1. Cum poti candida pe o functie inferioara intr-o institutie pe care o conduci? Absolut toti membrii comisiei de concurs ii sunt subordonati. Voi sunteti sanatosi la cap? In ce tara traim?

  2. Directorul unui ABA trebuie sa fie un foarte bun specialist in domeniul apelor. Cum poate un mecanic sa ia o hotărîre tehnica in cazul inundațiilor (avem coduri colorate in țara). Unul din specialiștii mari ai Apelor Române a fost Jorj Mihailovici care a știut să gestioneze inundațiile din anii 2005 și 2006( păcat că nu a fost păstrat). Eu cred că Adriana Petcu nu va rata ocazia sa scape de acești pseudo-specialisti precum acest Sandu, acest Hrebenciuc din ANAR care este Relu Adam și ceilalți slugoi. Eu sunt un fost salariat cu oarece funcție în ape de prin anii ’80. Ca în ultimii ani nu cred că a fost atîta balamuc și controverse de cînd a luat ființă domeniul apelor că entitate distinctă în România.a

Lasă un răspuns la Anonim Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.