Acasă Economia de Dreapta Cât a cheltuit statul cu mandatul meu de parlamentar?

Cât a cheltuit statul cu mandatul meu de parlamentar?

DISTRIBUIȚI

La finalul primului meu mandat de deputat am cerut administrației Parlamentului să mi se calculeze suma totală a cheltuielilor care au fost făcute de stat pentru cei patru ani de activitate.

Nu știu de altă inițiativă similară a vreunui alt parlamentar pe această temă, deși mi se pare un gest firesc de transparență a legislativului, un gest firesc pentru cineva care dorește să facă balanța dintre cheltuieli și rezultate sau să estimeze utilitatea costului public al unui post de parlamentar.

Astăzi prezint cheltuielile pe care statul român le-a efectuat pentru exercitarea mandatului meu de deputat de Ţara Oaşului, în perioada dec. 2012 – oct. 2016. Suma totală este de 888.081 lei – circa 197 mii de euro la un curs de 4,5 lei, aproximativ 50 de mii de euro anual sau 4.100 de euro lunar.

Concret:

· 415.648 lei (92 mii de euro) – reprezintă suma forfetară pentru exercitarea mandatului de deputat în circumscripţia electorală (47% din totalul sumei), din care se plătesc salariile brute ale asistenților și cheltuielile cu cabinetele parlamentare din Negrești Oaș, Satu Mare și București;

· 335.946 lei (75 mii de euro) – este venitul meu salarial brut (38%), din care se rețin impozitele și taxele la stat;

· 91.287 lei (20 mii de euro) – reprezintă diurna, cazarea şi transportul înspre circumscripţia electorală din Țara Oașului, județul Satu Mare (10%);

· 45.200 lei (10 mii de euro) – reprezintă suma forfetară pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie (5%).

Având domiciliul în București, la cheltuielile mandatului meu nu este inclusă cazarea în București așa cum beneficiază parlamentarii din provincie. Așadar, această sumă de cheltuieli în patru ani este una dintre cele mai mici care se fac cu un parlamentar, iar la cheltuielile acestea se adaugă și plățile pentru „regia” Palatului Parlamentului.

Singura modalitate de a face „utile” aceste costuri mari este activitatea parlamentară proprie în cei patru ani de mandat în beneficiul oamenilor. Justificarea notei de plată față de cetățeni este raportul de activitate al fiecărui membru al Parlamentului la final de activitate. Pe scurt: am redus taxele plătite de români (TVA la 19% de la 1 ian 2017 și TVA la 5% la cărți, manuale, evenimente culturale și sportive, muzee de la 1 ian 2016), am canalizat bani din bugetul țării pentru drumurile, spitalele și școlile sătmărene (detaliat în raportul de activitate), am contribuit decisiv la recuperarea a 10 milioane de euro prin deconspirarea cartelului de pe piața românească a insulinei (2015), am majorat tichetele de masă la 15 lei, am ridicat probleme grave de interes major pentru români (Rompetrol, RCA-ASF etc.), au intrat în vigoare 7 proiecte de lege care îmi poartă semnătura etc.

Indicatorii cantitativi arată că sunt în topul activismului parlamentar ca cea mai activă deputată.

Percepția elitelor locale sătmărene este publică.

Raportul meu de activitate este și el public aici, făcut an de an, inclusiv la acest final de mandat sau decalogul profesional care a fost de asemenea publicat şi poate fi găsit aici.

Scopul transparenței costurilor și al raportării rezultatelor activității parlamentare este un demers obligatoriu, în opinia mea, pentru cântărirea de către fiecare cetățean a balanței de activitate parlamentară raportat la investiția făcută de stat – folosesc din nou termeni financiari: o balanță pe deficit sau pe excedent, de la caz la caz. Dumneavoastră decideți.

Sper să înceapă o nouă eră a parlamentarismului mai deschis, mai sincer și mai curat față de cei pe care îi reprezintă.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Serban Rafila Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.