Acasă Economic-Financiar Bucurestenii cauta locuinte spatioase in afara orasului

Bucurestenii cauta locuinte spatioase in afara orasului

DISTRIBUIȚI

Tot mai multi bucuresteni isi doresc sa renunte la apartamentele din blocurile reci si fara personalitate din cartierele-dormitor construite in stil hei-rup-ist in perioada comunista si sa se mute in zone rezidentiale, cu verdeata, aflate la marginea Capitalei.

Autoritatile centrale tin seama de aceasta tendinta naturala si canalizeaza fondurile pentru constructia de locuinte prin Agentia specializata (ANL) mai ales in proiecte care vizeaza dezvoltari imobiliare ieftine si foarte -umane-, cartiere mari de case, cu toate functiunile necesare, de la scoli si gradinite, la magazine si sali de sport.

Reprezentantii agentiilor imobiliare spun ca acum se cer foarte mult in Bucuresti garsoniere si apartamente cu doua camere, cerute mai ales de tineri, care vor sa le cumpere sau sa le inchirieze. Apartamentele cu trei sau patru camere, care sunt mai scumpe, sunt evitate, pentru ca familiile mai numeroase, care au nevoie de spatiu mai mare, de regula, nu dispun si de bani suficienti pentru a cumpara locuinte mai scumpe. Ei mai spun ca se observa tendinta de schimbare a habitatului catre unul mai natural, mai relaxant, ceea ce este ceva normal, avand in vedere ca normele dupa care au fost construite locuintele din blocurile bucurestene sunt depasite. De altfel, noile blocuri de locuinte, realizate dupa 1990, respecta standardele actuale din Occident.

Cele mai multe proiecte imobiliare sunt alocate zonei de nord a orasului, potrivit directorului agentiei imobiliare Echinox, Mihnea Serbanescu. Aici s-au realizat si cele mai cunoscute ansambluri de locuinte si vile individuale, cum ar fi cele din zona Baneasa, realizate de Impact si Bayindir, dar si in localitati aflate pe drumul catre Ploiesti, motivul constituindu-l apropierea de centrul de afaceri al orasului, deplasat spre nord. De altfel, nici pentru investitori orasul nu mai exista decat de la Piata Romana spre nord, considera Serbanescu. -Cunosc cel putin o suta de proiecte care vizeaza nordul orasului in perioada imediata. Desigur, nu vor putea fi realizate, probabil, toate, dar cele mai multe aici se vor dezvolta-, adauga el.

Dan Ioan Popp, directorul Companiei Impact, considera ca -a locui la casa sau vila este ca si cum ai veni de la serviciu in week-end-, cel putin asta simte el cand se duce acasa. Firma sa realizeaza mai multe ansambluri de locuinte in zona de nord a orasului. Ansamblurile beneficiaza de servicii permanente de paza si protectie, iar cele oferite fiecarei locuinte, cum ar fi colectarea deseurilor, alimentarea cu energie electrica, cu apa, cu gaze sau canalizarea, se platesc separat. Locuitorii de aici beneficiaza de apa pura, extrasa din puturi de mare adancime, de la 220 m. Astfel, seceta nu ii afecteaza in nici un fel, iar calitatea apei este permanent controlata, fiind pura din punct de vedere bacteriologic.

Prin introducerea sistemului de construire a locuintelor din lemn, compania sa incearca sa isi extinda activitatea si in afara Capitalei si sa se adreseze masei mai largi a tinerilor care muncesc si castiga mai mult decat media. Cei care doresc sa cumpere locuinte in aceste ansambluri din Baneasa trebuie sa plateasca un avans de 15% din valoarea totala a casei, sistemul de rate fiind foarte flexibil. Astfel, daca cineva plateste avansul si ratele inainte de a se muta, poate castiga, din dobanda oferita de developer, pana la 12.000 de dolari.

In Bucuresti, cartierele sunt formate dintr-o mixtura de comercial, rezidential si angrouri, fara o delimitare clara a zonelor sau reglementari referitoare la acest lucru. Cea mai mare parte a locuintelor (75%) se gaseste in blocuri. In ciuda dezvoltarilor recente, numai o parte foarte mica este reprezentata de case unifamiliale, restul fiind blocuri, care se administreaza de regula greoi.

Conform Institutului National de Statistica si Studii Economice, in anul 2000, populatia a realizat la locuintele existente 3.845 extinderi, care s-au concretizat in adaugarea la fondul locativ a inca 7.422 camere, insumand o suprafata locuibila de 1.043.307 mp. In medie, o locuinta extinsa si-a marit suprafata locuibila cu 32,3 mp, respectiv cu circa doua camere.

Nevoia crescanda de spatiu se regaseste si in cresterea numarului de camere. La sfarsitul anului 2000, pe o locuinta din fondul locativ existent se inregistrau in medie 2,5 camere, zona de sud fiind peste aceasta medie.

Totodata, romanii prefera sa-si extinda sau sa-si construiasca locuintele in regie proprie. Locuintele terminate din fondurile proprii ale populatiei au fost construite in proportie de 89,7% de catre populatie in regie proprie si numai 3,6% de intreprinderi specializate in contractarea, construirea si vanzarea locuintelor catre populatie. Rapoartele oficiale arata ca cele mai multe locuinte s-au construit in judetul Suceava, urmat de Municipiul Bucuresti si Iasi, Prahova, Bacau, Arges, Constanta si Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.