Acasă Economic-Financiar LukOil are probleme secrete cu anume -servicii-

LukOil are probleme secrete cu anume -servicii-

DISTRIBUIȚI

Cu o zi inainte de a cheltui zeci de mii de dolari pentru organizarea unui megaspectacol in Bucuresti, presedintele companiei LukOil, Vaghit Alekperov, a venit cu jalba-n protap la presedintele Ion Iliescu, caruia i-a cerut sprijinul -pentru eficientizarea activitatii companiei in Romania-. In comunicatul de presa al Presedintiei se spune sec ca dl Alekperov i-a semnalat presedintelui Romaniei problemele cu care se confrunta rafinaria Petrotel din Ploiesti. La sediul din Bucuresti al LukOil domneste insa omerta – legea tacerii, oficialii companiei refuzand sa precizeze care sunt aceste probleme, sugerandu-ne… sa ne ducem la concert. Nici Victor Surdu n-a vrut sa dezvaluie problemele, desi ne-a confirmat ca acestea exista.

Se pare ca problemele sunt clasificate -top secret-, in limbajul serviciilor secrete, din moment ce nici cei de la rafinarie nu au vrut sa le dezvaluie. -Eu stiu care sunt problemele noastre, aici, dar nu pot sa vi le spun, pentru ca la noi exista o anumita ierarhie-, ne-a replicat dl Luchian Mihail, director in cadrul rafinariei.

Conform informatiilor pe care le detinem, vizita la nivel inalt a lui Alekperov nu a mai sensibilizat ca odinioara autoritatile romane, care au fost avertizate la modul foarte serios de serviciile secrete sa nu mai permita expansiunea concernului rus. Care concern a fost suspectat nu o data ca spala banii murdari ai KGB. Presa a semnalat de-a lungul anilor mai multe cazuri de exporturi fictive facute de rusii de la LukOil, afaceri in urma carora statul roman a fost prejudiciat cu sute de mii de dolari. Produsele petroliere figurau in acte cum ca ar fi fost exportate prin zone libere, insa de fapt nu ieseau din tara, ci erau vandute la pret de rafinarie, prin intermediul unor societati inregistrate in Republica Moldova.

Dupa ce aceste afaceri nu au mai mers ca pe vremuri, la inceputul lunii septembrie, toti muncitorii de la Petrotel au fost trimisi acasa, in concediu fara plata, invocandu-se problemele economice. Probleme care insa nu au fost semnalate nici autoritatilor locale. La ultima intalnire cu primarul Emil Calota, directorul LukOil Black Sea, Victor Kusmin, a discutat numai probleme sociale, dand asigurari ca va livra energia termica pentru cartierul Mihai Bravu si promitand ca -va analiza- cedarea catre municipalitate a unui camin de nefamilisti, nelocuit de ceva vreme.

Subprefectul Prahovei, Alexandru Banica, este de parere ca problemele sunt cauzate chiar de disensiunile din cadrul conducerii LukOil. -O parte din conducere considera ca afacerile merg prost in Romania, iar cealalta ca activitatea trebuie continuata-, declara recent dl subprefect. Domnia-sa a si sugerat de ce lucrurile ar merge prost – -investitiile lor au fost mai mult in statii de benzina decat in interiorul rafinariei, unde nu au facut mare lucru-. Au mai investit insa si in concerte cu mare fast, cum ar fi cel de ieri din Piata Constitutiei, pentru care banii au venit direct de la Moscova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.