Acasă Lumea-i Cum Este Europa, Muzeu, dar și Laborator al lumii

Europa, Muzeu, dar și Laborator al lumii

DISTRIBUIȚI

Asurzeala democratică a zilei, care privilegiază vorbăraia răstită a stentorilor atoateștiutori de la televiziuni, face ca dezbaterile pe ton normal, fie ele civice sau chiar politice, să nu prea fie luate în seamă atenția publicului. Chiar dacă dialogul e substanțial și nepartizan, subiectele – de interes acut, inter­locutorii –  nume europene notorii iar girul – al unor ilustre Academii și Institute de pe continent.
Așa e oarecum și cazul – ingrat și intens nedorit – al seminarului „Penser l’Europe“ (A gândi Europa), înființat în 2002 de două somități: literatul român Eugen Simion și politologul francez Thierry de Montbrial, care au angrenat în inițiativa lor patru Academii europene și onorabili specialiști de pe continent. De peste un deceniu, se întrunește, an de an, acest conclav european în România. Tradiția forumului sporește mereu, nu însă neapărat și faima lui populară. Oricum, în paginile de istorie onestă care vor fixa atitudinea europeană a României din acești ani, zestrea de idei a semi­narului Simion-Montbrial va primi mai mult spațiu decât prestația în materie a Bucureștiului oficial, amorfă și autistă. Fac această constatare după lectura cărții „Penser l’Europe“ (A gândi Europa) care reunește conferințele lui Thierry de Montbrial la sesiunile seminarului. Fondator și președinte al Institutului Francez pentru Relații Internaționale (binecunoscutul IFRI), autorul cărții excelează printr-o activitate interna­țională „la vârf“ și „de vârf“, publică și discretă. Ceea ce înseamnă și convorbiri cu șefi de stat sau participări la întâlniri Bilderberg, dar și sute și sute de analize produse de IFRI, zeci și zeci de reuniuni internaționale, cărți, conferințe etc. România își are un rol privilegiat în această agendă mondialmente încărcată, încă din vara anului 1990, când Thierry de Montbrial a vizitat-o prima dată. O agendă pe care o completează mereu, așa cum atestă și cartea sa „Jurnal românesc“, din 2012.
Din volumul apărut acum reiese că autorul lui a fost cucerit de faptul românesc nu numai prin contactele directe cu oamenii și realitatea țării, dar și cunoscându-le trecutul. Așezat cumva în tradiția marilor istorici francezi din secolul al XIX-lea prieteni ai românilor, el reamintește ce scria Jules Michelet în 1854: „Popoare din Occident, (…) să nu uitați nimic din ceea ce datorați Ungariei, Poloniei, nefericitei Românii. Sunt popoare care, de multe ori, i-au oprit pe barbari, fie și doar hărțuindu-i. Însă, chiar înfrânți, ei înc vă erau de folos, slăbind furia dușmanilor creștinătății cu prețul suferinței lor. Cum aș putea numi eu România, pe valahi și pe moldoveni? Națiune sacrificată.“ Idee la care vibra și Edgar Quinet, care, peste câțiva ani, în 1857, scria: „Românii spun Occidentului: cu voi vrem să ne aliem pe vecie, nu cu barbarii care ne înconjoară. Voi ne-ați uitat, pierzându-ne până și numele, pentru că ne numiți valahi, pe noi, cei care ne numim români (…) Recunoașteți-ne și salvați-.ne“ Politologul de azi reia ideea: „Marea națiune română începe să se regăsească după una din cele mai dureroase etape ale istoriei sale. Noi, europenii din Vest, noi, francezii care altădată numeam Bucureștii micul Paris, noi trebuie să vă recunoaștem și să vă salvăm.“ Angajamentul formulat de acest notoriu prieten occidental al României nu este însă mărinimie paternalistă, căci, continuă el, „relația aceasta nu e cu sens unic. Ați contribuit mult la civilizația occidentală“ ?ê?£i îi citează pe Mircea Eliade, Brâncuși, Georgescu Roegen…
O carte ce dezvoltă, într-o viziune intelectuală originală dar convingătoare, multe  cuvinte-cheie ale momentului istoric internațional: identitate, națiune, cultură, creștinătate, democrație, drepturile omului etc. Laitmotivul rămâne însă Europa, pentru că,  precizează teoreticianul francez, „ Noi avem responsabilitatea nu de a defini ceea ce va fi Europa viitoare, ci de a-i da o orientare precisă“. Dar cum?
La începutul anilor 1970, intelectualul european Denis de Rougemont mă primea, în biroul său din Geneva cu vedere spre piscul Mont Blanc, pentru un interviu din care, înainte de orice, îmi amintesc de o idee pe care universitarul elvețian o relua mereu: „Europa nu este numai Muzeul Lumii, ea trebuie să rămână și Laboratorul ei, atât pentru științe (inclusiv economia), cât și pentru ideile politice, sociale, morale și filozofice“. Parte a acestui Laborator este și seminarul de la București „Penser l’Europe“.Textele cuprinse în cartea editată de Fundația Națională pentru ?ê?£tiință și Artă sunt oferite și în versiunea franceză, și în traducerea românească, de aceeași elevație intelectuală și expresivitate  oratorică precum aceea a originalului. Iar Editura Semne performează cu o carte-obiect de ținută europeană. Altfel spus, nasc și pe la noi cărți.

Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.