Acasă Lumea-i Cum Este Președinția Europei Unite, probă de foc pentru România

Președinția Europei Unite, probă de foc pentru România

DISTRIBUIȚI

După zeci și zeci de ani de existență frenetică și zbuciumată (dar și cu istorice experimente benefice), Europa Unită nu poate curma șirul parcă fără sfârșit de sfidari dintre cele mai inedite, unele de-a dreptul dramatice, de parcurs și de perspectivă. Cea mai recentă dintre ele, ultimatumul Italiei că va înceta finanțarea, ce-i revine, la UE dacă nu i se rezolva favorabil cerințele în problema imigranților extraeuropeni. Este doar cea mai nouă mare amenințare pentru solidaritatea – și chiar existența, în formula actuală – a UE din tot mai voluminoasa agendă a dificultăților și primejdiilor cu care s-a confruntat în timp edificiul european. Analistul francez Gerard Mamou sumarizează câteva dintre cele relativ recente -sau încă în curs – precum urmează: “retragerea brutală a Marii Britanii, votul de neîncredere în UE din Italia, nesocotirea amenințărilor, destul de copilărești, ale Comisiei Europene de către Ungaria și Polonia, slăbirea politică și morală a Germaniei care pendulează între discursul antiimigrationist iresponsabil și ostilitatea crescândă a țărilor europene care se consideră defavorizate, diferendele economice și politice între Germania și Franța, instituirea de către Danemarca a controlului la frontirea sa cu Germania, incapacitatea generală și majoră în gestionarea problemelor puse de de o imigrație masivă, ca urmare îndeosebi a suprimării cvasigenerale a frontierelor, imigrația foarte amenințătoare prin componenta sa islamistă radicală etc.” Iar acest “etc.” este și el supraîncărcat de motive de migrenă: “Statele Unite, Rusia, China, Turcia, mai ales, doresc slăbirea UE, în toate domeniiile și în primul rând în economie”. Nu  mai puțin preocupante sunt și deficiențele, imperfecțiunile, inechitățile interne ale Uniunii: clivajul cronic dintre constructul european și cetățeni, deficitul de democrație, autoritarismul instituțiilor și demnitarilor de la Bruxelles, birocratizarea excesivă a angrenajului integrationist, influența tot mai evidentă și mai nefastă a multinaționalelor și diferitelor grupuri de afaceri asupra deciziilor europene, lipsa de proiecte structurale și de perspectiva pentru viitorul Uniunii (începând cu viitoarea sa configurație și regulile ei). Inceertitudinile și întrebările privitoare la Europa de mâine încep de la statutul ce trebuie să i se stabilească pentru a putea deveni cu adevărat superputerea care se dorește: dacă nu-și asumă ea însăși garantarea propriei apărări și securități, cu toată forța sa economică și patrimoniul ei de cultură și civilizație, Lumea Veche nu va fi niciodată unul dintre protagonistii de prim rang al lumii secolului XXI. Or, astăzi Europa este, din punct de vedere militar, o putere militarmente mediocră.
Tot acest rechizitoriu autocritic european este însă doar partea întunecată a tabloului. Căci ar fi și nerealist, și nedrept, să se treacă sub tăcere performanțele de mare cutezanța și fără precedent în istorie care onorează pasionanta aventură europeană căreia îi suntem contemporani și, în felul nostru, părtași. În primul rând, faptul că Europa n-a mai fost din 1945 însângerată și devastată de războaie de anvergură continentală (căci nu numai echilibrul terorii dintre cei doi mari au inhibat cataclismul). Și de aici, ca impact pozitiv, apropierea crescândă, conviețuirea mai cordială și conlucrarea treptat amplificată între statele și popoarele acestei părți de lume. Și mai pot fi amintite încă multe alte izbânzi salutare. Dar ele nu pot despovăra prea mult greul problematicii de gestionat în Europa sau atingătoare de ea. Iar timpul, în Europa, s-ar părea că are tot mai putină răbdare pentru a îngădui luxul temporizarilor și amanarilor.
Aceasta este Europa pe care urmează să o prezideze, după 1 ianuarie 2019, timp de jumătate de an, România. Despre care sunt mult mai multe de dezvoltat. Destul pentru a spune, însă, deocamdată, că diplomația, dar în primul rând politica românească se află în față unei probe de foc necruțătoare, care poate fie urca, fie prăbuși țara în ochii lumii. Și pentru multă vreme. Căci exemple, și bune și rele în materie, avem chiar în istoria recentă, încă fierbinte. Pentru a face față așa cum se cere acestei sfidari fără precedent ca responsabilitate și amploare, statul român și instituțiile sale trebuie să revină la o funcționalitate normală , democratică, pragmatică, prin înțelepciune și bunăcredința, profesionalism și onestitate, credibilitate, dar în primul rând prin recucerirea încrederii cetățenilor. Și toate acestea, în cele câteva luni câte au mai rămas până la marea încercare.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Vorba lui Natalie Ester Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.