Unul dintre multele coșmaruri ale părinților – și, probabil, cel mai acuzator – e că nu știu pe cine să creadă atunci când primesc răspunsuri atât de diferite la întrebarea cu unde e mai bine să-l trimită pe ăla micu la școală, la ce liceu, mai întâi, și apoi la ce facultate. Evident, ca să aibă succes în viață. Pentru că singurul scop al școlii e să te ajute să obții un job cât mai bine plătit, nu-i așa? E un fel de training prelungit, care trebuie să te învețe o meserie sigură și bănoasă.
Și eu văd în fiecare zi rezultatele acestor “alegeri”, cu oameni triști și speriați, care nu înțeleg de ce nu le este atât de bine pe cât de mare le sunt leafa și mașina de servici, care îmi explica agramat și cu puține cuvinte cum că aș vrea altceva, dar nu știu prea bine ce, că nu înțeleg de ce ăla care i-l știu că are salar atât de mic poate fii atât, de nesperiat și, nefrustrat. Oameni cu salarii mari care îi invită la masă și îi sponsorizează pe intelectualii pe care îi văd în televizor și le trimit e-mailuri de felicitare de ziua lor, sau atunci când primesc vreun premiu. Copii noștrii care le vrem binele. Cunostiinte, stinta.
Cei prea înfierbântați de democrație au alt approach. Lasă-l să aleagă singur ce vrea să facă în viață, nu vrem să ne băgăm noi, așa e bine, cinstit și corect. Și-l întreabă pe micul idiot ce meserie i-ar plăcea și ce licee ar fi pe lista lui de preferințe. Iar ăla micu se gândește puțin, se uită pe tableta, întrebă un prieten și apoi decide.
Eu și cu nevastă-mea am decis că trebuie să credem întotdeauna ce spun eu. Așadar, ăla micu al nostru trebuie să meargă la un liceu de cultura generală, la care se face multă matematică. La ce folosește matematică în viață? Ei, vorbim altă dată despre asta. Pe multe dintre celelalte le poate învăța și mai târziu, le poate citi singur în bibliotecă, însă matematica și fizică nu. Dacă nu va face logaritmii, seriile, geometria și algebră abstractă în liceu, nu le va mai face în veci, never – ever!
Și sper să nu vrea să se facă om de afaceri sau manager. Aș da orice ca să nu-l văd angajat în vreo multinațională, director sau orice altceva. Cred că m-aș îmbolnăvi de icter dacă mi-ar spune că vrea să facă o facultate de științe economice pe la vreo universitate oarecare, pentru a învăța cum se face business. Câți merg la o facultate de economie ca să înțeleagă cum merg lucrurile în lume, și câți pentru a reuși mai bine în afaceri?
Când ai 18 ani, nu facultatea la care mergi contează prea mult, ci universitatea. Puțini știu asta, iar și mai puțini o înțeleg. Eu sper că ăla mic al nostru să ajungă la o universitate mare. La studii clasice, la filosofie, matematică, fizică, drept, istorie, litere, științe sociale – mai puțin contează. Biblioteca universității e altceva decât biblioteca municipală sau cea de pe Internet. Iar dacă va fi să fie, și voi apuca să-l văd la 40 de ani, prefer să-l știu un filosof ajuns manager decât un economist ajuns filosof.
Și încă ceva: când își va căuta și el o femeie, ca intelectual va avea mare trecere printre managerite. Însă ca manager s-ar putea să rămână cu buză umflată printre fetele din Cenaclul de la ICR…
George Butunoiu
www.georgebutunoiu.ro
