MANIFEST ANTICOMUNIST (III)

Stafia comunismului după 1989

Prăbușirea, în anul 1989, a regimurilor comuniste din țările satelite Moscovei, urmată în 1991 de dispariția URSS ca formă de stat au constituit lovituri distrugătoare pentru „sistemul socialist mondial”. Faptul că doctrina comunistă este în prezent repudiată de guvernele acestor țări – printre care și Rusia, „prima țară a socialismului victorios” – reprezintă o clară recunoaștere, de către comuniștii înșiși, a eșecului unui tragic experiment având originea în Manifestul Partidului Comunist al lui Marx și Engels. Impactul acestei recunoașteri asupra adepților marxismului din întreaga lume a fost copleșitor și, în prezent, cu excepția unor fanatici din China, Coreea de Nord, Vietnam și Cuba, aproape nimeni nu mai are curajul să susțină fățiș ideile comuniste. Până și liderii ultimelor țări încă guvernate de comuniști și-au modificat radical pozițiile, în special în domeniul economic. Astfel China încearcă să iasă din dezastrul economic în care se află prin introducerea „zonelor speciale” de-a lungul coastelor sale oceanice, unde s-a revenit la o economie de tip capitalist, ce e drept controlată de la „centru”.

Se poate afirma că eșecul comunismului este general și total, iar, prin Europa și alte continente, stafia comunismului umblă urmărită de propriile-i crime, detestată de sute de milioane de oameni, descumpănită și lipsită de forța și aroganța ei de altădată. Această stafie nu se resemnează însă să treacă definitiv în lumea amintirilor urâte, ci, cu o încăpățânare disperată, încearcă să-și prelungească sinistra-i trecere pe planeta noastră. Deghizată frecvent în haine neocomuniste sau criptocomuniste, stafia plăsmuită de M&E mai poate face mult rău. Astfel, sub forma național-comunismului, ea încearcă să destabilizeze regiuni sau chiar țări în întregimea lor, provocând conflicte sângeroase ca acelea din fosta Iugoslavie, Nagorno-Karabach, Afganistan sau, recent de tot, Cecenia. Aproape fără excepție aceste conflicte sunt provocate și întreținute de Rusia lui Putin fostă sovietică, care nu vrea să renunțe la rolul ei de hegemon și jandarm al unei treimi a globului. Tendințe de revenire în prim-planul politicii manifestă și partide socialiste, foste comuniste, din Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia, partide care au reușit chiar să câștige alegerile parlamentare și să revină la guvernare, ce-i drept cu programe adaptate cosmetic la cerințele democratice europene.

Terorismul de tip islamic și războaiele locale susținute de Rusia lui Putin reprezintă focare de suferință și pericol al unui nou război mondial.

În România, fenomenul criptocomunist se manifestă într-un mod cu totul special. Imediat după cea mai radical anticomunistă revoluție din toate țările din Estul Europei, comuniștii n-au îndrăznit, la început, să se mai manifeste nici sub formă de partid „socialist”. Cu o viclenie extraordinară, ei s-au organizat în „Frontul Salvării Naționale”, transformat după 2 ani în „Partidul Democrației Sociale”, în care posturile de conducere sunt în mâinile foștilor nomenclaturiști securisto-comuniști, ce e drept, în majoritate, de rangul 2. Obligată de presiunea maselor anticomuniste, precum și de tendința generală din politica europeană, noua conducere criptocomunistă a acceptat pluralismul politic și a acționat, cel puțin în aparență, pentru aderarea la organismele euroatlantice. În spatele acestei deschideri din politica internă și externă, noua nomenclatură ascunde aceeași sete de putere și indiferență la nevoile populației, ca și fosta conducere a PCR. Câștigând în mod fraudulos alegerile parlamentare și pe cele prezidențiale din 1990 și 1992, partidul condus din umbră de Ion Iliescu a reușit să-și asocieze toți foștii nomenclaturiști comuniști, la care s-au adăugat numeroși indivizi fără scrupule, dornici de îmbogățire peste noapte. În cinci ani de guvernare, regimul criptocomunist din România a adus economia țării într-o stare de totală dezorganizare. Cultura, moravurile, mediul ambiant, nivelul de viață al populației s-au degradat și mai mult decât pe timpul dictaturii ceaușiste, în schimb mafia coruptă a celor aflați la putere a acumulat abuziv averi considerabile. Iată ce a adus României stafia comunismului deghizată în „democrația socială”.

Anticomunismul – soluție a tranziției la o lume post-comunistă mai bună

Anticomunismul este o concepție politică și, în același timp, o atitudine de viață, caracterizată prin negarea ideilor și practicilor  comuniste.

O concepție care se bazează pe negarea altei concepții are oare putere de a construi ceva mai bun decât ceea ce trebuie înlăturat?

Răspunsul este pozitiv, fiindcă prin negarea comunismului trebuie să se înțeleagă, în același timp, și promovarea valorilor pe care le-au subminat Marx, Engels și discipolii lor.

Să recapitulăm, în cele ce urmează, ideile-forță ale acestor valori.

1. Credința în Dumnezeu, cu toate consecințele ei pe plan filosofic, psihologic și moral.

Credincios în adâncul ființei sale, poporul român a urmat regulile fundamentale de comportament rezultând din învățăturile creștine. A face binele și nu răul, a-și iubi aproapele, a nu râvni la bunurile altuia, a nu avea teamă de năvălitorii și dușmanii țării sunt trăsături specifice națiunii noastre, pe care le-a dobândit de-a lungul secolelor de creștinism. Comuniștii au urmărit cu îndârjire să distrugă aceste trăsături, pentru a le înlocui, după cum am arătat, prin ură, violență și lăcomie. Că ei nu au reușit acest lucru, ne-o dovedesc rezistența anticomunistă, revoluția din decembrie 1989, precum și extraordinara reîntoarcere  spre Dumnezeu, din ultimii ani, a întregii populații.

2. Democrație, pluralism politic, respectarea drepturilor omului

Aceste idei, afirmate pe plan universal, în special în deceniile de după cel de-al doilea război mondial, trebuie să se consolideze și la noi, după ce timp de aproape jumătate de veac comuniștii le-au batjocorit, aplicând sistemul despotic propus de Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist.

3. Respectare proprietății și a inițiativei libere, neîngrădite

Privitor la aceste idei, sunt necesare câteva precizări: din cele trei componente clasice ale proprietății (jus utendi, fruendi și abutendi), ultimul trebuie îngrădit prin lege, pentru a împiedica eventualele abuzuri și lezări ale intereselor naționale și sociale; de asemenea, este necesară limitarea exceselor ce ar putea apărea ca urmare a liberei inițiative, un astfel de exces putând fi, de exemplu, superconcentrarea capitalului sub forma monopolului. Aceste îngrădiri nu trebuie, sub nici o formă, să ducă la adoptarea unei politici economice egalitariste, date fiind efectele nefaste pe care le produce întotdeauna o astfel de politică.

4. Dreptate socială

Ideea de dreptate socială trebuie înțeleasă în sens real, creștin, diametral opus „dreptății” demagogice propovăduite de comuniști, soldate cu înspăimântătoare injustiții și imensă nefericire în țările cu regim marxist.

5. Promovarea valorilor culturale și științifice, atât la nivelul creatorilor de elită, cât și la cel al maselor

Acest lucru nu e posibil fără sprijin din partea statului, ce trebuie să subvenționeze învățământul, precum și toate formele de cultură autentică, evident, nu în sensul preconizat de Manifestul Partidului Comunist, care prevede învățământ gratuit, dar și cu scopul îndoctrinării obligatorii.

6. Protecția mediului ambiant

În momentul apariției Manifestului Partidului Comunist, problematica protecției mediului ambiant nu devenise încă acută la nivel mondial, deci nu se poate reproșa autorilor că nu au inclus-o printre tezele lor. În deceniile care au urmat și în special în a doua jumătate a secolului nostru, degradarea ecologică a devenit, însă, unul dintre pericolele majore care amenință omenirea. Prin politica lor de industrializare și urbanizare nechibzuită, guvernele comuniste au transformat țări nu de mult curate din punct de vedere ecologic, așa cum a fost și țara noastră, în focare de poluare gravă. Desprinderea definitivă de calamitățile comuniste înseamnă și promovarea unei politici ecologice raționale.

7. O politică internațională pașnică, cu angajamente ferme de renunțare la soluțiile de forță

     Agresivitatea tipică a comuniștilor a otrăvit relațiile internaționale din ultima jumătate de veac. Pentru a intra într-o eră de pace, este necesat să se promoveze principiile toleranței, dialogului, înțelegerii dintre state. Altfel, se va ajunge la repetarea războaielor pustiitoare, cu imensul pericol al unei catastrofe nucleare planetare.

8. Dreptul la identitatea națională și protejarea aspirațiilor națiunilor și naționalităților

Spre deosebire de comuniști, care, sub masca internaționalismului proletar, au ignorat aceste aspirații, anticomuniștii trebuie să respecte și să încurajeze aceste valori, care-și dovedesc marea forță creatoare. În același timp, trebuie eliminate naționalismul extremist, xenofobia și rasismul, care au provocat atâtea tragedii în secolul nostru.

Criza politică actuală din țara noastră

Este rezultatul stării nefaste a clasei politice, aproape fără excepție. Politicienii sunt indivizi foarte bogați (câteva case proprietate, câteva mașini de lux, zeci sau sute de mii de euro în bănci). Trebuie însă să recunoaștem că, datorită prăbușirii sistemului comunist, există în țara noastră și progrese reale social-economice, mai puțin însă pe plan cultural. Criza majoră pe care comunismul a adus-o în țările foste sau încă „socialiste” nu poate fi depășită decât înlăturând definitiv această doctrină politică din viața popoarelor.

În loc de ură – dragoste între oameni și națiuni, în loc de luptă de clasă – concordie socială, în loc de teroare – libertate și domnia legii, în loc de sărăcie, prosperitate generală, în loc de dogmatism ideologic – libertate intelectuală, știință, cultură. Acestea sunt, în ultimă analiză, obiectivele anticomunismului.

Citește și MANIFEST ANTICOMUNIST (II)

Citește și MANIFEST ANTICOMUNIST (I)