Acasă Sport A murit Cristian Țopescu

A murit Cristian Țopescu

DISTRIBUIȚI

În vârstă de 81 de ani, binecunoscutul Cristian Țopescu a încetat din viață la Spitalul Elias. Ţopescu a fost internat de urgenţă, în urmă cu o săptămână, în urma unor complicaţii cauzate de diabet. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator neresuscitabil.

Duminică seara, fiica sa, Cristina Ţopescu a scris, pe Facebook, un mesaj de susţinere pentru tatăl său.

„Tatal meu luptă, este un luptător. Toata viaţa am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viaţa e o luptă, deci te luptă ! Şi acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun şi eu acum, când mă înţelege, dar nu-mi poate răspunde: ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult !”, a scris Cristina Ţopescu.

Aceasta a mai spus despre tatăl său că a fost întotdeauna trup şi suflet alături de ţară, „atat de mult, încât acum poate şi asta îl costă”.

„Mă rog să mai aibă puterea să lupte şi vă mulţumesc din suflet celor care sunteţi alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup şi suflet pentru ţara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate şi asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, şi-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru ţara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Şi-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puţin obosit, dar iubirea noastră şi poate şi a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul şi le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, înca mai sper !”, a afirmat fiica jurnalistului.

Cristian Ţopescu a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Anonim Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.