Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Home 2014
Anuale: 2014
OMV Petrom: descoperire de țiței în Marea Neagră
OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, anunță forarea cu succes a unei sonde de explorare offshore, în...
CFR SA închiriază peste 1.000 de km de cale ferată
Compania Naţională de Căi Ferate organizează, pe 21 iulie, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 1.079,9...
Comisarul european din partea României, un nou măr al discordiei între...
Desemnarea unui comisar european din partea României deschide un nou capitol de conflict între Cotroceni și Palatul Victoria. Chiar și așa, președintele Traian Băsescu...
Iurie Leancă: „Mizez pe extinderea investiţiilor franceze şi germane în Republica...
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a avut marți, o întrevedere cu Gerard Guillonneau, Ambasadorul Franţei şi Matthias Meyer, Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, cu...
Veste tristă despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher
Un fost medic la Formula 1, Gary Hartstein, este de părere că starea de sănătate a lui Michael Schumacher nu se va îmbunătăţi pe...
IGPR: 112 percheziții domiciliare pentru destructurarea unei grupări specializate în infracțiuni...
Peste 100 de percheziții au loc, miercuri dimineață, la locuințele mai multor persoane bănuite de skimming, retrageri frauduloase de la bancomate și acces fără...
Percheziții în Călărași la persoane bănuite de evaziune fiscală și contrabandă...
Polițiștii efectuează miercuri dimineață 36 de percheziții în județul Călărași la locuințele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală și contrabandă cu țigări.
Potrivit IGPR,...
ANRE a stabilit obligația producătorilor şi furnizorilor de gaze naturale de...
Începând cu data de 15 iulie 2014 şi până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România sau afiliaţii acestora, după caz,...
Noi raiduri israeliene în Gaza
Noi raiduri israeliene în Fâșia Gaza în noaptea de marți spre miercuri au ucis cel puțin cinci persoane, au anunțat surse medicale palestiniene, ridicând...
Protocolul celei de-a VI-a ediții a Comisiei mixte româno-ungare de cooperare...
Ministrul Economiei, Constantin Niță, a participat marți, la sesiunea plenară a celei de-a VI-a ediție a Comisiei mixte româno-ungare de cooperare economică de la...
Argat la ciocoi: Dan Diaconescu, agentul de campanie pentru Cotroceni al...
Președintele PPDD, Dan Diaconescu, dovedește încă o dată că nu are scrupule și este doar un mercenar politic populist. După ce în urmă cu...
Iohannis anunță Congrese extraordinare simultane pentru fuziune la PDL și PNL....
În mai puțin de două săptămâni se va produce fuziunea dintre PDL și PNL. Anunțul a fost făcut marți după-amiază într-o conferință de către...
Ioan Rus a solicitat conducerii TAROM un plan de măsuri ...
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a efectuat marţi, o vizită de lucru la TAROM și Romatsa, unde s-a întâlnit atât cu reprezentanții managementului privat, cât...
16 companii românești participă la târgul Farnborough International Air Show de...
Un număr de 16 companii românești participă, în perioada 14-20 iulie 2014, la târgul pentru produse din industria aeronautică Farnborough International Air Show Londra,...
Poziția copilului
Consultările de la Cotroceni pe tema reducerii CAS s-au terminat în 30 minute. Semn rău! Deși venise însoțit de ministrul de finanțe, dna Ioana...
Răzvan Cociş a semnat cu Chicago Fire
Răzvan Cociş, ultima dată în Ucraina, la Hoverla Ujgorod, a semnat un contract cu Chicago Fire, a anunţat, luni, gruparea americană, pe site-ul oficial.
"Răzvan...
Giulestenii cauta antrenor la mica publicitate
Giuleștenii caută antrenor la mica publicitate. Rapidiștii așteaptă CV-uri pentru scaunul lăsat liber de Viorel Moldovan."Fotbal Club Rapid organizeaza selectie de antrenor principal al...
Traseiștii lui Udrea din PMP încep să părăsească corabia pentru PNL
Văzându-se excluși din noua construcție de dreapta care se profilează între PDL și PNL, membrii PMP încep să emigreze politic în această zonă pe...
În România, mai mult de jumătate dintre unităţile service de pe...
Peste jumătate din service-urile din România funcţionează ilegal! Acestea atrag clienţii prin preţuri mici, însă oferă servicii de proastă calitate, astfel că pun în...
Jean Claude Juncker este noul preşedinte al Comisiei Europene
Fostul premier luxemburghez Jean Claude Juncker este noul preşedinte al Comisiei Europene. Juncker va deţine până în 2019 unul dintre cele mai importante posturi...
Mirel Radoi va juca pentru Al Ahli Dubai
Fotbalistul român Mirel Rădoi s-a transferat la Al Ahli Dubai, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, a anunţat site-ul clubului din Emiratele Arabe Unite, citat...
Un mare producator auto vrea fabrica in Romania
Un producător auto de anvergură mondială a însărcinat o firmă de consultanţă să-i găsească un teren de 40 de hectare în România pentru o...
Oscar Pistorius, beat si recalcitrant intr-o discoteca
Oscar Pistorius, judecat din luna martie pentru uciderea prietenei sale în 2013, a fost dat afară sâmbătă dintr-o discotecă după ce a avut o...
Becali iese iar la munca
Gigi Becali a început să iasă din nou la muncă. Patronul Stelei părăseşte zilnic penitenciarul Poarta Albă pentru a lucra 8 ore pe zi...
Cristian Boureanu si Valentina Pelinel au divortat, dupa trei tentative esuate
Cristian Boureanu şi Valentina Pelinel au divorţat. După trei tentative eşuate de a se despărţi legal, Boureanu a anunţat pe o reţea de socializare...
Atentat soldat cu 30 de morti in Afganistan
Cel puțin 30 de persoane au murit și alte 40 au fost rănite în explozia unei mașini-capcană într-o piață aglomerată din estul Afganistanului, informează...
Junker: Uniunea Europeana nu se va extinde in urmatorii 5 ani
Preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marţi că niciun stat nu va mai adera la Uniunea Europeană în cei cinci ani...
Engleza, bat-o vina! Scuza lui Ponta pentru că nu a înțeles...
Premierul Victor Ponta se avântă cu repeziciune în zona penibilului, după ce la Cotroceni a fost doar ridicol. Habarnist cu doctorat plagiat și mediocru...
Grupare de contrabandisti formata din politisti si condusa de un preot,...
Procurorii DNA Suceava au dispus trimiterea în judecată a 35 de persoane, majoritatea inspectori şi subofiţeri, printre care şi şeful Sectorului de Poliţie de...
Director din CJ Caras-Severin, trimis in judecata pentru luare de mita
Procurorii DNA Timişoara l-au trimis în judecată pe Ianas Roseti, director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, instituţie publică aflată...
Macovei: noua construcție cu PNL trebuie să preia codul etic al...
PDL ține la eticheta anticorupției și în cazul noii construcții alături de PNL. Europarlamentarul Monica Macovei este de părere că noua construcție politică vizată...
Aproape 500 de studenți au absolvit, marţi, cursurile Academiei de Poliţie...
Aproape 500 de studenți au absolvit, marţi, cursurile Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, aceștia urmând să își înceapă activitatea, în următoarele zile, la...















































