Home Actualitate O româncă emigrată în Canada încearcă să obțină un ordin de anulare...

O româncă emigrată în Canada încearcă să obțină un ordin de anulare a deportării

DISTRIBUIŢI

O româncă emigrantă în Canada, care lucrează ca îngrijitoare în provincia Saskatchewan și mamă a unei tinere invalide, a obținut susținerea comunității locale și încearcă să obțină o derogare de la autoritățile federale pentru a putea continua să trăiască acolo, relatează publicația The Starphoenix.
Guvernul local din Saskatchewan a transmis o scrisoare autorităților federale pentru a le cere să întrerupă procedurile de deportare a unei menajere de etnie română și fiicei acesteia.
Ministrul Economiei și ministrul Sănătății din regiunea Saskatchewan au scris ministrului federal al Cetățeniei, Imigrației și Multiculturalismului, Jason Kenney, afirmându-și susținerea totală față de Eniko Reka Kincses și fiica acesteia Boglarka și cerând să i se ofere acesteia permisul de ședere permanentă, astfel încât "Kincses să devină un menbru contribuitor spre beneficiul Saskatchewan".
Familia Kincses a emigrat din România în Canada în 2009 prin "Provincial immigrant nominee program", însă se confruntă cu obligația de a părăsi Canada, deoarece autoritățile federale au decis că Boglarka este "incompatibilă medical", din cauza paraliziei cerebrale. Această procedură se impune de fiecare dată când autoritățile federale consideră că un imigrant ar beneficia de ajutoare sociale sau medicale peste medie, în următorii 10 ani.
Misiunea femeii și avocatului acesteia a fost să demonstreze că tânăra nu are nevoie de medicamente, nu are nevoi medicale speciale, iar familia ei nu a accesat niciun serviciu social în ultimii patru ani în Sakatoon. Paralizia cerebrală nu este o boală progresivă, prin urmare nevoile fetei nu vor crește.
În plus, dorința mamei de a deschide un centru privat de îngrijire a copiilor invalizi a fost văzută cu ochi buni de către autoritățile locale, care consideră că aceasta va aduce un beneficiu economiei și va oferi un spațiu de lucru pentru aceia care deseori ocupă locurile extrem de scumpe din spitale.
Peste 200 de persoane și-au arătat susținerea semnând o petiție prin care speră să determine autoritățile federale să anuleze ordinul de deportare, care include un bilet într-un avion care decolează miercuri la ora 05.00 (13.00 ora României).
Joyce Phillips, directorul regional al Consiliului Vocațional din Saskatchewan, este de părere că îngrijitorii "lucrează pentru cei mai vulnerabili dintre oameni. Este o necesitate absolută și există o mare penurie".

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.