-Ma ingrijoreaza si ma pune pe ganduri faptul ca am luat trei goluri in trei partide-, au fost primele cuvinte ale lui Anghel Iordanescu la revenirea nationalei din Andorra. Declarandu-se -multumit de rezultat si de jocul echipei din repriza a doua-, Iordanescu a criticat momentele de relaxare ale tricolorilor dupa ce echilibrul pe tabela s-a rupt: -Am observat la jucatorii nostri o deconcentrare, o relaxare prematura, care a stricat jocul-. Zgarcit la vorba, selectionerul nu a dorit sa comenteze strategia pe care o va adopta nationala in meciul cu Cehia, echipa care ieri seara, in ciuda unui joc foarte bun la Amsterdam, in compania Olandei, a pierdut cu 2-0. Intrebat pe cine va utiliza la Praga pentru a-l anihila pe atacantul Jan Koller, Iordanescu a evitat un raspuns. Intorcand-o ca la Ploiesti, el a afirmat ca -acum mai importante sunt meciurile echipelor Steaua si Dinamo din primul tur al Cupei UEFA-. La insistentele jurnalistilor, desi principalul sau obiectiv este de a califica nationala la CM, Iordanescu a lasat sa se inteleaga ca sansele noastre de a merge la turneul final din Germania 2006 sunt reduse: -In ciuda infrangerii de la Amsterdam, Cehia ramane in continuare, alaturi de Olanda, in lupta pentru locul intai in grupa-.
Cernat mizeaza pe victorie la Praga
Florin Cernat, -briliantul- din meciul cu Andorra, a declarat ca echipa putea sa faca golaveraj, dar a subliniat ca -cel mai important e ca am obtinut victoria-. Contrar lui Iordanescu, Cernat a insistat pe faptul ca -golul marcat de andorrezi nu ar trebui sa ne puna pe ganduri-, deoarece reusita acestora -a fost un cadou-. Desi Iordanescu s-a ferit sa faca pronosticuri pentru meciul cu Cehia, Cernat a spus ca -Romania va merge la Praga pentru a obtine victoria-. Atacantul lui Sporting Lisabona, Marius Niculae – care in partida cu Andorra a bifat o dubla dupa doi ani de absenta la nationala -, s-a declarat -multumit, in primul rand, de cele trei puncte obtinute-. Bucuros ca a reusit sa inscrie dupa trei ani, el i-a multumit lui Iordanescu pentru ca l-a titularizat: -Un gol i-l dedic lui Iordanescu, iar cel de-al doilea celor care au fost alaturi de mine in momentele grele-. Ca si Cernat, atacantul lui Sporting a sustinut ca -Romania are sanse sa obtina un rezultat favorabil la Praga-.
Laude pentru… puncte
La fel ca si dupa meciurile cu Finlanda si Macedonia, mass-media internationala a elogiat Romania pentru ca a reusit sa stranga noua puncte din tot atatea posibile. Site-ul UEFA a notat ca -Romania continua startul avantat, avand punctaj maxim in campania de calificare la CM dupa victoria confortabila din Andorra-, avertizand insa ca pentru tricolori -urmeaza cel mai greu test, cu Cehia-. Sub titlul -Romania a tras o chelfaneala zdravana Andorrei-, agentia Sportinglife a subliniat ca tricolorii -nu au jucat cu <greii> grupei I, Olanda si Cehia-, in vreme ce cotidianul olandez -De Telegraaf- a contorizat reusita cu Andorra drept -inca o victorie-.
Cehii meritau un egal
Cu Marco van Basten in premiera la carma intr-un meci oficial si doar cu trei jucatori din vechea garnitura (Van der Sar, Edgar Davids si John Heitinga), -Portocala mecanica- a reusit sa razbune infrangerea suferita la CE din Portugalia, -scufundand- la Amsterdam Cehia, gratie dublei lui Van Hooijdonk. Extrem de disputata, partida ar fi putut avea un alt rezultat, tinand cont de jocul excelent al cehilor si de faptul ca la scorul de 1-0 pentru olandezi, arbitrul n-a vazut un penalty pentru oaspeti si n-a acordat un cartonas rosu pentru un fundas al gazdelor. -Am luptat ca leii. A fost un efort considerabil, ne-am pregatit bine. Au facut exact ce le-am cerut-, a declarat, sec, Van -Gol-, dupa partida.
Pancu – golgheterul Grupei I
In clasamentul golgheterilor Grupei I, Pancu conduce, alaturi de finlandezul Alexei Jr Eremenko, cu trei goluri marcate. Pe locurile secunde figureaza Mutu, Marius Niculae si Van Hooijdonk, cu doua goluri.
CLASAMENT GRUPA I
M V E I Gol Pct.
1. Romania 3 3 0 0 9-3 9
2. Finlanda 3 2 0 1 6-2 6
3. Macedonia 2 1 0 1 4-2 3
4. Olanda 1 1 0 0 2-0 3
5. Cehia 1 0 0 1 0-2 0
6. Armenia 2 0 0 2 0-5 0
7. Andorra 2 0 0 2 1-8 0
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















