Consilierii locali din Drobeta Turnu Severin au aprobat vânzarea unui teren din centrul orașului către o firmă al cărei administrator este mama președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, la un preț pe care experții imobiliari îl consideră subevaluat, șeful CJ negând însă acest lucru
În proiectul de hotărâre aprobat miercuri de consilierii locali se arată că "se aprobă vânzarea directă a suprafeței de 598 de metri pătrați, teren situat în zona intersecției strada Brâncoveanu – strada Smârdan și Bulevardul Tudor Vladiminrescu, proprietate privată a municipiului Drobeta Turnu Severin (…) către actualul deținător al construcțiilor edificate pe terenul ce face obiectul contractului de asociere".
În mapa de documentare a proiectelor, primită de consilierii locali a fost atașată o solicitare făcută de Ana Duicu, mama președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, în calitate de administrator al SC Adalar TSC SRL pentru cumpărarea terenului respectiv, situat în centrul municipiului Drobeta Turnu Severin.
De asemenea, în referatul atașat proiectului se arată că societatea SC Adalar SRL are încheiat un contract de asociere în participațiune din septembrie 2002 cu Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, având ca obiect folosirea terenului respectiv, de 598 de metri pătrați, pentru exploatarea unei stații de alimentare cu carburanți auto și spațiu comercial aferent stației în vederea comercializării de produse.
În documentele atașate la proiectul de hotărâre se arată că pentru cei 598 de metri pătrați s-a întocmit un raport de evaluare, în urma căruia a rezultat o valoare totală a terenului de 327.291 de lei fără TVA sau 74.239 de euro.
Vânzarea terenului a fost aprobată cu majoritate de voturi, cinci consilieri ai PDL votând împotrivă.
Proiectul de hotărâre a fost inițiat de viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, liberalul Daniel Cârjan.
Experții impobiliari din Drobeta Turnu Severin au declarat că în zona în care se află terenul respectiv metrul pătrat este evaluat la 400 de euro și nu 124 de euro, atât cât se arată în documentația întocmită de funcționarii Primăriei Drobeta Turnu Severin că urmează să achite firma deținută de mama președintelui Consiliului Județean Mehedinți.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, șeful CJ Mehedinți, Adrian Duicu, a negat că prețul unui metru pătrat de teren în zona respectivă ar fi de 400 de euro și a refuzat să facă alte declarații.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















