Home Politic Arhiepiscopul Sucevei arata cu degetul securistii de la putere

Arhiepiscopul Sucevei arata cu degetul securistii de la putere

DISTRIBUIŢI

Dupa ce a acuzat oamenii puterii ca isi fac cruci mari de dragul de a fi filmati, la finalul saptamanii trecute, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Pimen, le-a vorbit credinciosilor despre legatura care exista intre acestia si fosta Securitate. Cu prilejul sfintirii unei biserici-monument la care au participat peste 500 de suceveni, IPS Pimen i-a sfatuit pe oamenii Securitatii sa se pocaiasca: -Ei se afla chiar in varful piramidei societatii noastre. Nu cerem razbunare, dar trebuie sa isi aduca aminte ca au gresit-.

In urma cu ceva vreme, guvernantii au fost acuzati ca isi fac cruci mari de dragul de a fi filmati. Afirmatia dura nu a venit din partea vreunui reprezentant al opozitiei, ci din partea unuia al Bisericii, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Pimen. El a reluat la sfarsitul saptamanii trecute sirul de critici la adresa -mai-marilor tarii-, gasind de aceasta data o legatura intre acestia si fosta securitate.

IPS Pimen a oficiat duminica slujba de sfintire a Bisericii-Monument -Nasterea Maicii Domnului- la care au participat peste 500 de suceveni. Lacasul a fost inchinat detinutilor politici care au luptat impotriva comunismului, fapt pe care arhiepiscopul l-a evocat in fata credinciosilor in cuvantul sau. -Construirea acestei biserici, ridicata in memoria detinutilor politici, este o jertfa, pentru ca astazi este greu sa obtii un loc de biserica, mai ales in oras. Dar crestinii nostri nu se lasa. Cei de la putere sunt oameni cu credinta, insa sunt putini-, si-a inceput IPS Pimen tirul asupra guvernantilor.

-Nu cerem razbunare, dar trebuie sa-si aminteasca ca au gresit-

Nemilos in privinta celor din fruntea tarii, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor a vorbit la un moment dat despre legatura care exista intre acestia si fosta Securitate. -Oamenii Securitatii- – dupa cum i-a numit IPS Pimen – au fost sfatuiti chiar sa se pocaiasca. -Cred ca, pe langa altar, ar trebui sa se treaca si prin celulele de aici, de la tribunal, unde au patimit eroii neamului, martirii. Acestia s-au jertfit pentru neam, pentru biserica neamului, pentru dreapta credinta. Cheltuielile pentru pictarea bisericii ar trebui sa fie acoperite de oamenii Securitatii, dintre care multi sunt acum oameni de afaceri. Aceasta ar fi o fapta de pocainta-, a afirmat Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor. -Nu cerem razbunare, dar trebuie sa isi aduca aminte ca au gresit-, a adaugat el. IPS Pimen a aratat ca multi dintre acesti oameni ai Securitatii -se afla chiar in varful piramidei societatii noastre-. -Nadajduiesc ca isi vor aduce aminte de greselile lor, de invatatura crestina, ca Dumnezeu iarta pe cel care se caieste si se pocaieste. Acesti miliardari, imbogatiti peste noapte, trebuie sa aduca jertfa lor celor pe care i-au chinuit in inchisorile comuniste-, s-a adresat credinciosilor IPS Pimen Suceveanul.

O lectie de morala

Medicul Ioan Ietcu, presedintele fundatiei -In Memoriam- din a carei initiativa a fost construita biserica-monument, a apreciat ca discursul arhiepiscopului reprezinta -o aleasa lectie de morala-. -Aceasta biserica-memorial dovedeste ca nu i-am uitat pe eroii nostri-, a aratat Ioan Ietcu. El a dezvaluit ca fundatia pe care o conduce are in proiect construirea unui tunel din zona bisericii care sa ajunga pana la celulele in care au fost inchisi martirii, -pentru a cunoaste exact ceea ce a fost-. -Nu trebuie sa ne temem de istoria noastra-, a spus Ioan Ietcu, care a apreciat contributia romanilor din intreaga lume la constructia acestui lacas de cult. -Cei doi preoti ai bisericii au stat zi si noapte pe schela si au avut taria de a trece peste foarte multe greutati-, a mai spus medicul sucevean, care a multumit arhitectului Doru Olas si dirigintelui de santier Gerhard Onesciuc, pentru contributia la ridicarea lacasului.

Constructia bisericii a inceput inca din anul 1996, insa a fost intrerupta o perioada din cauza lipsei fondurilor. Finalizarea lacasului a fost posibila in urma sprijinului primit din partea comunitatii romanesti din Statele Unite ale Americii, precum si oficialitatilor, directorilor de institutii si enoriasilor. Spre exemplu, catapeteasma din lemn de tei, in valoare de 800 milioane de lei, realizata de mesterii falticeneni, a fost donata de o familie din municipiul Suceava, ca si candelabrul, din cristal de Bohemia. Centrala termica a bisericii, in valoare de 100 milioane de lei, a fost, de asemenea, achizitionata de o familie de suceveni.

Politicienii nu reusesc sa primeasca iertare din partea Bisericii

Nu este pentru prima oara cand Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor face declaratii foarte dure la adresa oamenilor puterii. La comemorarea domnitorului Stefan cel Mare, pentru ca enoriasii nu au fost lasati in incinta Manastirii Putna din cauza unor masuri de securitate foarte severe, IPS Pimen spunea despre credinciosi ca au fost tratati -ca niste teroristi si borfasi-.

Apoi, politicienilor -educati la scoala de partid- li s-a atras atentia ca -e greu sa se lepede de necredinta-. -Nu poti sa ai pretentii de credinta de la persoane care 50 de ani au fost comunisti-, afirma IPS Pimen Suceveanul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.