
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România susțin că ancheta făcută de Spitalul Județean Buzău în cazul copiilor legați de paturi este "superficială și încearcă să acopere deficiențele organizatorice din sistemul de sănătate", fără să propună "măsuri eficiente" de a evita astfel de situații.
Colegiul Medicilor din România solicită, joi, într-un comunicat de presă, "o analiză complexă, amănunțită și profesionistă" în cazul copiilor instituționalizați legați de paturi în secția de pediatrie a Spitalului Județean Buzău.
"Colegiul Medicilor din România consideră că ancheta desfășurată de către Spitalul Județean Buzău, prin care singurii vinovați au fost medicul și asistenta medicală este o anchetă superficială, părtinitoare și care încearcă să acopere deficiențele organizatorice din sistemul de sănătate, să dea satisfacție opiniei publice, fără a propune măsuri realiste și eficiente de a evita situații de acest gen. CMR solicită o analiză complexă, amănunțită și profesionistă a cauzelor unor astfel de incidente și măsuri de prevenție", se arată în comunicatul citat.
De asemenea, Colegiul Medicilor precizează că în toate spitalele din Uniunea Europeană contenția este acceptată în cazul pacienților cu tulburări psihice ce le pun în pericol integritatea fizică sau viața prin autoagresiune sau accidente, însă cu respectarea unei anumite proceduri.
"În toată Uniunea Europeană și, implicit în România, pentru tulburări psihice ce pun în pericol integritatea fizică sau viața unui pacient prin autoagresiune sau accidente este acceptată (n.r. – contenția) cu respectarea unei anumite proceduri. (…) Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România, analizând modalitatea în care s-a desfășurat ancheta administrativă la Spitalul Județean Buzău, privind situația copiilor aflați în contenție în Secția de Pediatrie și, mai ales măsurile anunțate de conducerea spitalului, respinge cu fermitate încercarea de a se transfera întreaga responsabilitate asupra corpului medical", se arată în comunicatul remis de Colegiul Medicilor din România.
De asemenea, în comunicat se menționează că măsura de a-i imobiliza la pat pe pacienți poate fi fizică sau chimică, iar legea permite contenția pacienților, inclusiv minori.
Potrivit sursei citate, managerii Spitalului Județean Buzău aveau obligația de a institui procedurile necesare pentru ca măsura contenționării să poată fi făcută conform legii.
"Conducerea spitalelor avea obligația de a institui o procedură care trebuia comunicată întregului personal. Din datele de până în prezent nu există niciun element din care să rezulte faptul că o asemenea procedură a fost redactată și comunicată personalului Spitalului Județean Buzău", se mai arată în comunicat.
În plus, reprezentanții Colegiului Medicilor apreciază că un număr mai mare de angajați la secția de pediatrie a Spitalului Județean Buzău nu implică o supraveghere continuă a pacienților.
"Ordinul ministrului Sănătății 1224/2010 specifică faptul că un medic pediatru trebuie să aibă în îngrijire 5-15 pacienți (normatic pe pat). În anul 2012, în secția de pediatrie a Spitalului Județean Buzău, care are 70 de paturi din care 15 de terapie intensivă, au funcționat șase medici, care au acordat asistență la 2.677 de copii, din care 1.619 au avut nevoie de îngrijire în Compartimentul Terapie Intensivă. În Secțiile de Pediatrie se internează frecvent copii care au și afecțiuni psihice sau au manifestări psihice în cadrul afecțiunii de bază. O analizaărațională arată că în aceste condiții este imposibil să se asigure o supraveghere continuă din partea personalului medical", se precizează în același comunicat.
Totodată, Colegiul Medicilor atrage atenția că difuzarea de imagini cu minori filmați fără acordul autorității tutelare constituie o gravă încălcare a legislației privind protecția copiilor.
Mai multe imagini cu copii legați de paturi cu feșe în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Buzău au fost difuzate, luni, pe posturile centrale de televiziune, fiind vorba despre copii instituționalizați, cu vârste cuprinse între doi și 12 ani.
Președintele Colegiului Medicilor Buzău, Ion Japie, și Nicolae Enache, șeful Secției de Neuropsiahitrie a Spitalului de Neuropsihiatrie pentru copii și adolescenți din Buzău și membru al Colegiului Medicilor, au susținut, marți, că în acest caz a fost aplicată legea, care prevede că pacienții cu probleme severe de sănătate mintală pot fi contenționați pe durata intervențiilor referitoare la stabilirea unui diagnostic sau pe durata administrării tratamentului. Medicul psihiatru Nicolae Enache a susținut că legarea de paturi a copiilor cu probleme de sănătate mintală este în favoarea lor, pentru că își pot face rău.
Conducerea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău susține că primele concluzii ale anchetei declanșate la Spitalul Județean Buzău arată că micuții care provin din centre de plasament beneficiau de îngrijire medicală corespunzătoare.
Reprezentanții Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Buzău, care au luat în discuție, miercuri, cazul copiilor legați de paturi, au anunțat că în prezent sunt vizate de sancțiuni șeful Secției de pediatrie și asistentul șef, acestea putând merge până la desfacerea contractelor de muncă.
Imediat după declanșarea acestui scandal, și Poliția a început o anchetă în acest caz.
Potrivit unor surse din cadrul Poliției Buzău, în acest caz au fost audiate cinci persoane angajate ale Spitalului Județean Buzău, între care șeful Secției de Pediatrie, dr. Carmencita Matei și asistentul șef al aceleiași secții.
De asemenea, anchetatorii au solicitat spitalului mai multe documente necesare cercetărilor.
Potrivit directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, Alina Bădulescu, cei șase copii filmați la începutul săptămânii legați de pat în Spitalul Județean Buzău locuiesc într-o casă de tip familial și au grave afecțiuni neuropsihice, unii fiind diagnosticați cu ADHD, iar alții cu retard mintal. Cei șase minori locuiesc alături de alți 11 copii instituționalizați și au fost internați în spitalul buzoian în urma unor probleme respiratorii.
Alina Bădulescu a precizat că micuții erau vizitați zilnic de îngrijitorii care îi supraveghează în casa de tip familial și care le aduceau hrană sau alte lucruri de care aveau nevoie.
Dosarul penal în cazul copiilor legați de paturi la Spitalul Județean Buzău a fost preluat de procurorii Parchetului Judecătoriei Buzău, care fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului, purtare abuzivă și punerea în primejdie a unei persoane aflate în neputința de a se îngriji.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















