
O femeie în vârstă de 30 de ani este internată în comă la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iași, fiind adusă de la o clinică privată din oraș, unde a fost supusă joi seară unei intervenții chirurgicale pentru mărirea sânilor. După operație a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară resuscitarea acesteia.
Ulterior, ea a fost transferată, în comă, la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iași.
"Nu se știe deocamdată ce s-a întâmplat și care sunt cauzele care au dus la agravarea stării de sănătătate a femeii. A primit îngrijiri din partea medicului de la clinica respectivă. Ea a fost adusă cu ambulanța la noi. Vom vedea în urma investigațiilor dacă există și alte elemente de gravitate. Pot fi și cauze neurologice, dar și de altă natură", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iași, Diana Cimpoeșu.
Ea a spus că nu poate preciza dacă înrăutățirea stării de sănătate a femeii este cauzată exclusiv de intervenția chirurgicală la care a fost supusă.
"Vom solicita fișa de observație a pacientei de la clinica unde a fost tratată", a adăugat Cimpoeșu.
Potrivit medicilor, pronosticul în acest caz este unul rezervat.
Femeia, în vârstă de 30 de ani, a fost operată la Clinica Omini din Iași și este la a treia intervenție de acest gen.
Medicul Lucian Popa, cel care a făcut intervenția chirurgicală, susține că operația a decurs fără probleme.
"A fost o intervenție de corectare a implanturilor puse. Pacienta a fost supravegheată pe timpul nopții și nu a fost semnalată nicio problemă Au survenit complicații în această dimineață (vineri dimineață – n.r.), iar din acest motiv am anunțat ambulanța", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Lucian Popa.
El susține că este posibil ca femeia să nu fi respectat indicațiile post-operatorii, după intervențiile anterioare de mărire a sânilor.
Medicul Popa afirmă că imediat după implant se recomandă evitarea sarcinii, lucru care nu a fost respectat de către pacientă.
El a mai spus că primele două intervenții au decurs fără probleme.
Potrivit reprezentanților Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iași, unde este internată acum femeia, aceasta este însărcinată și are șase copii.
România, în topul țărilor unde se fac cele mai multe operații estetice
România se află pe locul 25 în topul țărilor unde se fac cele mai multe operații estetice, însă pe locul 17 după numărul acestor intervenții la mia de locuitori, depășind Arabia Saudită, Marea Britanie și Thailanda, potrivit unui studiu internațional pe 2011.
Cercetarea a fost coordonată de Societatea internațională de medicină estetică (International Society of Aesthetic Plastic Surgeons – ISAPS), care și-a contactat membrii și a cerut sprijin societăților naționale în domeniu pentru a obține numărul de operații estetice făcute în fiecare țară în 2011, infomrează The Economist.
În clasamentul alcătuit s-a făcut o diferențiere între intervențiile chirurgicale și cele neinvazive (peeling, injecții, epilare cu laser).
În total, în 2011 au fost efectuate peste 14,7 milioane de astfel de intervenții de către medici, mai mult de jumătate nefiind dintre cele chirurgicale. Numai intervențiile cu botox s-au ridicat la trei milioane.
Topul include 25 de țări, România fiind pe ultima poziție, ca și în 2010, atât în ceea ce privește numărul de medici specializați în chirurgie estetică – 200, cât și numărul de operații făcute într-un an – 96.902.
În România, cele mai frecvente intervenții chirurgicale în 2011 au fost cele pentru mărirea sânilor (8.724), liposucția (7.316), blefaroplastia (5.498), rinoplastia (3.346) și lifting-ul mamar (3.082). Nu au lipsit nici operațiile de mărire a feselor (286) și remodelare vaginală (468).
România este precedată de Olanda și Australia, unde s-au efectuat 101.452 și respectiv 108.124 de intervenții chirurgicale și nechirurgicale. Pe de altă parte, cu un număr de 43.258 intervenții chirurgicale, România depășește Australia, unde în 2011 s-au făcut 40.427 de astfel de operații.
SUA conduce clasamentul țărilor în care se fac cele mai multe operații estetice, numărul anual al intervențiilor fiind de peste 3 milioane, fiind urmată de Brazilia (1,44 de milioane), China (1,05 milioane), Japonia (peste 952.000) și Mexic (peste 794.000).
Însă ținându-se cont de populațiile țărilor din top și raportând numărul de proceduri la mia de locuitori, în topul alcătuit după frecvența operațiilor estetice se află Coreea de Sud, Grecia și Italia, urmate de SUA, Columbia, Taiwan și Japonia.
România se află în acest top pe poziția a 17-a, depășind Arabia Saudită, Turcia, Marea Britanie, Argentina, Thailanda, Rusia, China și India.
Liposucția și mărirea sânilor se află pe primele două locuri în topul celor mai populare proceduri estetice chirurgicale, numărul acestora în 2011 fiind de 1,268 de milioane și respectiv 1,205 milioane. Acestea sunt urmate de blefaroplastie (corecția pleoapelor inferioare sau superioare), cu peste 703.000 de proceduri, abdominoplastia, cu peste 553.000 de proceduri, și rinoplastia, cu peste 553.000 de proceduri. Numărul operațiilor pentru micșorarea sânilor la care apelează femeile se ridică la 428.129.
În topul intervențiilor nechirurgicale se regăsesc cele cu botox (3,179 de milioane) și acid hialuronic (1,9 milioane), epilarea cu laser (peste 900.000 de proceduri), injecțiile cu grăsime (peste 455.000 de proceduri) și tratamentul cu laser IPL pentru piele (peste 454.000 de proceduri).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















