Home Actualitate Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

DECIZIE. Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins, ieri, recursul avocaţilor lui Liviu Man şi Aurel Mureşan, hotărând că cei doi vor rămâne în arest preventiv, fiind judecaţi de Tribunalul Cluj pentru şantaj în formă calificată şi constituire de grup infracţional.

FALS. Un bucureştean, pion al unei grupări de infractori români ce operează pe teritoriul SUA este cercetat în stare de libertate pentru fals privind identitatea şi uz de fals, după ce poliţiştii l-au prins folosind o carte de identitate falsă pentru a ridica o sumă de bani trimisă de partenerii săi.

REJUDECARE. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, ieri, apelul deputatului PSD Dan Iosif la decizia de evacuare a locuinţei de protocol din zona Herăstrău şi a trimis dosarul spre rejudecare la instanţa de fond.

AMANARE. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat luni, pentru 12 martie, judecarea recursului depus de directorul juridic suspendat al AVAS, Alexandru Mândruţ, şi de către doi dintre mituitorii săi, împotriva mandatelor de arestare preventivă emise în 1 martie.

JUDECATA. Procurorii din Neamţ au trimis în instanţă, ieri, un dosar în care sunt cercetaţi trei funcţionari de la Administraţia Finanţelor Publice Roman, precum şi pe administratorul unei firme, toţi fiind acuzaţi de bancrută frauduloasă, abuz în serviciu şi fals intelectual.

ACCIDENT. Şase turişti români care se întorceau din Italia au fost răniţi grav ieri dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ, în judeţul Arad, pe Valea Mureşului, din cauza poleiului de pe şosea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.