La nici o saptamana de la zarva facuta in urma semnarii contractului cu Dinel Staicu, prin care prelua -Stiinta-, boss-ul oltean Adrian Mititelu – care anunta ca va face un Ajax in Banie – a aruncat, ieri, bomba. Prin intermediul unui comunicat lapidar, plin de acuze inclusiv la adresa oficialilor unui club bucurestean pe care insa nu i-a nominalizat (n.r. – probabil este vorba de Gigi Netoiu), Mititelu a anuntat… -renunt la Universitatea-. Motivul: ostilitatea cu care a fost tratat dupa preluarea clubului. Informatia i-a luat pe nepregatite, ieri dimineata, atat pe oficialii clubului oltean, pe jucatori – care dupa-amiaza urmau sa dispute un meci amical, cat si pe cei care au plecat sau se pregateau sa vina in Banie.
Desi Mititelu a anuntat ca renunta, Dinel Staicu a sustinut – prin intermediul purtatorului de cuvant al Universitatii, Nicu Dolea – ca, din punctul sau de vedere, -afacerea e incheiata-. Adica contractul semnat cu Mititelu e valabil si echipa-i apartine acestuia! Insa, strict juridic, daca Mititelu se retrage si n-a creat o diversiune, patronul Universitatii e Staicu, deoarece Dolea a dezvaluit ca tranzactia n-a fost perfectata la FRF, nici la Registrul Comertului pentru a fi opozabila tertilor.
Desi situatia din Banie era confuza, de ieri s-a creat un haos: Geolgau – -numit- director executiv – a plecat, Iovan – -antrenorul- lui Mititelu – nu era de gasit (si se pare ca nu semnase nici un angajament), de Piturca (a vizitat miercuri Craiova) nu se stia nimic, iar Rednic (are un contract valabil pana in vara cu Staicu) nu s-a aratat dispus (deocamdata!) sa revina, din cauza dispretului aratat de Mititelu, boss-ul craiovean. Desi s-au ferit sa comenteze decizia lui Mititelu, oameni de fotbal au spus ca decizia acestuia ar avea o motivatie: -Probabil n-are bani!-. Reamintim ca in urma vehiculatei tranzactii dintre Staicu si Mititelu, care s-ar fi parafat pentru 5.000.0000 de euro, ex-chelnerul ii ceda ex-militianului 40% din actiunile UPSROM SA, 2.000.000 de euro din sumele pe care -Stiinta- trebuia sa le incaseze in urmatorii 10 ani din vanzarea jucatorilor din lotul actual si dreptul de proprietate asupra lui Mihaita Plesan.
Mititelu: -Renunt la Universitatea-
-Isteria produsa in Craiova in urma demiterii antrenorului Mircea Rednic se amplifica zi de zi, cu ajutorul numerosilor <prieteni> ai Universitatii. Observ cu stupoare ca dorinta mea de a recladi clubul a starnit multa ostilitate, riscand sa genereze o stare exploziva in jurul echipei. Nu m-au speriat magariile celor de la Bucuresti, cat m-au durut marsaviile celor din Craiova. Cred ca soarta Universitatii a fost deja pecetluita. Imi cer scuze tuturor acelora care au crezut in mine, chiar daca au fost mult mai putini decat ma asteptam. Din acest moment declar public ca renunt la Universitatea, nu voi mai avea niciodata legatura cu fotbalul si nu voi mai merge vreodata pe un stadion de fotbal. Dumnezeu sa ajute Universitatea!-, a sustinut Mititelu in comunicatul sau.
Rednic: -Sa nu fie un scenariu ca pana acum-
Primul cuvant al lui Mircea Rednic la aflarea vestii ca Mititelu a renuntat la echipa a fost o intrebare: -Deja?-. -A zis ca nu se mai implica in fotbal? A mai spus-o! Nu vreau sa comentez, pentru ca mie mi-a facut rau si tot ceea ce s-a intamplat se leaga: rezultatele, evolutia unor jucatori care cred ca au fost influentati-, a spus Rednic. Ferindu-se sa dezvaluie daca va reveni la -Stiinta- in cazul in care Staicu redevine patron, Puriul a declarat: -Am un contract pana in vara. Nu pot sa va spun acum daca revin sau nu, e o decizie grea. Am suferit prea mult. Daca ar fi sa revin, as face acest lucru pentru suporteri, in primul rand, si pentru jucatori, mai ales pentru cei care au fost cu mine-.
Intrebat daca s-a gandit sa investeasca in Universitatea, Rednic nu a infirmat varianta, dar a spus ca acum pleaca in Belgia, unde are doua oferte: -O sa fac asta. Sa stam un pic linistiti, sa nu fie un scenariu ca pana acum. Sunt multe lucruri pe care nu mi le explic. Mititelu a stat doar doua zile la Universitatea. N-am incredere in acest om. In toata cariera mea, n-am mai intalnit o asemenea nebunie. Nu e de mirare ca la Craiova nu s-a facut performanta, pentru ca sunt lucraturi mari si oameni care vor raul echipei. Situatia din clasament se datoreaza celor care au urmarit sa ajunga echipa rau, ca sa o faca ei pe salvatorii. Nu mai sunt buni aia vechi de la Maxima Craiova, sunt astia care n-au nici o legatura si n-au avut nici un rezultat 12 ani. E pacat de craioveni, ca unii, care doar isi fac reclama, profita de puterea pe care o au in media si strica totul-. Simtindu-se -tradat-, Rednic a reprosat: -Am vazut cum s-au manifestat unii in care aveam incredere. Daca e sa spun adevarul, ar trebui sa spun multe. Am vorbit ieri, inainte sa vin la Bucuresti, cu Badea. Mi-a zis: <Cred ca ai inteles ca n-am avut nimic cu tine, ca totul a fost imbarligatura>-.
Gluma neagra
-Solutia e sa fiu numit antrenor principal, Guso secund si de portari, iar pe restul jucatorilor ii voi trimite la semafoare sa cerseasca si sa faca rost de bani sa tinem clubul. Cred ca nicaieri in lume nu e ca la Craiova. Am ramas si fara antrenor, si fara patron-, a declarat, ieri, Njock.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















