Home Actualitate Baronul PSD de Argeș, Constantin Nicolescu, trimis în judecată de DNA ...

Baronul PSD de Argeș, Constantin Nicolescu, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar

DISTRIBUIŢI

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Nicolescu, președinte al Consiliului Județean Argeș, într-un nou dosar, alături de alți angajați ai instituției. />Potrivit unui comunicat al DNA,Constantin Nicolescu este acuzat de infracțiunile de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată; abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată; luare de mită; fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită; fals intelectual în formă continuată. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În același dosar au mai fost deferiți justiției : Grigore Dobre, asociat și administrator la SC Zeus SA Pitești, Ionel Didea, notar public în cadrul Biroului Notarului Public ,,Didea Ionel' din municipiul Pitești, la data săvârșirii faptelor, Codruța-Lavinia Mercea, consilier superior în cadrul CJ Argeș – Direcția Tehnică și de Dezvoltare, la data săvârșirii faptelor, Mihail-Gabriel Nicoară,, consilier superior CJ Argeș – Direcția Tehnică și de Dezvoltare, Iuliana Mioara Pintilie, subinginer în cadrul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, Sabina-Elena Bocioacă, inspector superior CJ Argeș – Serviciul Financiar, Aurelia-Mirela Florescu, consilier juridic CJ Argeș – Serviciul Achiziții Licitații, Cristina Dobre, consilier superior CJ Argeș – Serviciul Achiziții Licitații, Olga Stancu, economist CJ Argeș – Serviciul Unitate de Implementare Proiect Management Integrat al Deșeurilor Solide, și Ecaterina Pletoiu, asociat, administrator și director la SC Proiect Infra 2005 SRL Pitești. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în martie 2009 CJ Argeș, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de achiziție publică prin licitație deschisă ce avea ca obiect reabilitarea a două poduri afectate de inundații amplasate pe drumuri județene, în localitățile Căteasca, respectiv Ciomăgești. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Fondurile respective proveneau din accesarea unui proiect finanțat din fonduri PHARE destinat strict reabilitării obiectivelor de infrastructură rutieră și de mediu afectate de inundațiile din perioada aprilie – mai și iulie – august 2005. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Pentru a accesa banii europeni, funcționari din cadrul CJ Argeș au atestat în cererea de finanțare, în mod nereal, că respectivele poduri fuseseră afectate de inundații, deși unul dintre ele, cel din comuna Căteasca, fusese avariat anterior, așadar nu era eligibil pentru proiectul respectiv. Cererea de finanțare a fost însoțită de o declarație de parteneriat semnată la data de 25 ianuarie 2007, de inculpatul Nicolescu, în calitate de președinte al CJ Argeș și reprezentant al acestei autorități contractante, cunoscând faptul că în conținutul acestei cereri sunt atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului. Caracterul fals al acestui înscris constă în aceea că în conținutul acestuia s-a menționat în mod nereal că podul din comuna Căteasca a suferit avarii importante în urma calamităților naturale din perioada aprilie – august 2005 și ca urmare, a fost închis circulației, deși infrastructura podului era avariată anterior anului 2004, iar la momentul producerii inundațiilor podul era închis circulației", se arată în comunicat. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿DNA precizează că înscrisul astfel falsificat a fost folosit și prezentat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor și la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia, și ca urmare a fost încheiat contractul de finanțare nerambursabilă în baza căruia au fost efectuate plăți din Programul PHARE în valoare de aproximativ 985.000 euro, echivalentul a peste 4, 4 milioane lei, fonduri obținute pe nedrept, ce reprezintă pagubă creată Ministerului Dezvoltării Regionale. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În cursul anului 2009, în urma licitației organizate de CJ Argeș, contractul de reabilitare a podului Căteasca a fost atribuit, în mod nelegal, societății Zeus SA, în condițiile în care inițial, câștigătoare a licitației fusese declarată o altă societate, înlăturată ulterior, în mod arbitrar, de comisia de evaluare, după reluarea procedurii dispusă de Constantin Nicolescu. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿DNA menționează că firma înlăturată se prezentase cu o ofertă financiară mai bună, respectiv cu suma de aproximativ 4,5 milioane lei mai mică, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna CJ Argeș. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Lucrările de construcție au fost executate de către SC Zeus și Dracones Construct Grup SRL Pitești, cea din urmă având ca asociat un afin al președintelui CJ Argeș, respectiv ginerele acestuia. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În cursul anului 2009, Constantin Nicolescu a primit cu titlu de mită de la Grigore Dobre, acționar majoritar și administrator al SC ZEUS, un spațiu comercial situat în municipiul Pitești, în suprafață de peste 300 mp, în valoare de 447.000 lei. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Pentru a disimula infracțiunea de corupție, la data de 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public Didea Ionel a fost încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare. Atât în cursul procedurii de licitație publică, dar și în faza de derulare a contractului au fost falsificate mai multe înscrisuri (dispoziții de șantier, referate de necesitate, procese verbale etc)", se mai spune în document. ?óÔé¼?¿În cauză s-a dispus instituirea sechestrului penal pe bunurile mobile/imobile aparținând inculpaților Nicolescu, Oprescu, Mercea, Nicoară, Pintilie, Bocioacă, Florescu, Stancu, Cristina Dobre și Grigore Dobre, până la concurența sumelor reprezentând prejudiciul, raportat la infracțiunile de prejudiciu reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați sau la obiectul infracțiunii de corupție dat ori dobândit. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Totodată, s-a dispus instituirea sechestrului penal, pe bunul imobil în valoare totală de 447.000 lei, bun primit cu titlu de mită de către Constantin Nicolescu de la Grigore Dobre, în mod disimulat. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Constantin Nicolescu și Grigore Dobre au mai fost trimiși în judecată de DNA în alt dosar, tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate sau în legătură directă cu acestea, prevăzute de Legea nr.78/2000.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.