Avocatul Poporului, Ioan Muraru, a declarat ieri că ordonanțele de urgență (n.r. – OUG) ale Guvernului sunt o pacoste pentru România întrucât s-au deturnat regulile constituționale privind legiferarea. Potrivit acestuia, Parlamentul controlează prea rar actele Guvernului, deoarece influența actului legislativ a crescut în interiorul Executivului. „Marea problemă la noi este ordonanța de urgență, o pacoste pentru sistemul de drept din România, pentru că aici intervin mai multe lucruri. Guvernul este sigur presat de anumite evenimente, dar cele mai multe reglementări trebuie să se facă prin lege, care este act al Parlamentului“, a spus Avocatul Poporului. Pe de altă parte, acesta a mai precizat faptul că Legislativul nu mai controlează actele normative emise de Executiv, în contextul în care ordonanțele de urgență s-au dublat. „Parlamentul are obligația să controleze actele Guvernului. O face prea rar și nu cu eficiență sporită, încât la noi practic mai mult legiferează Guvernul decât Parlamentul. S-au deturnat regulile constituționale privind legiferarea în România“, a adăugat Muraru. În legătură cu neexecutarea hotărârilor judecătorești privind acordarea drepturilor salariale de către autoritățile române și posibilitatea ca ea să fie reclamată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO), Muraru a susținut că plângerile ar trebui admise „pentru că este lege ce decide judecătorul“. „Eu, dacă aș fi judecător la CEDO, în fața unui asemenea caz, aș decide cum spunem noi, judecătorii de pe scaun: omul are dreptate. Ce decide judecătorul este sfânt, este lege. Nimeni nu poate să desfacă, decât tot judecătorul“, a conchis Avocatul Poporului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















