Greii fotbalului românesc vor avea dureri de cap astăzi, pentru că instanța supremă judecă luni primul termen la recursul în dosarul transferurilor, în care s-au pronunțat condamnări la pedepse cu închisoarea, cu executare, pentru înstrăinarea unor jucători pe sume diminuate în scripte și fără plata taxelor. Chiar dacă inițial au fost achitați la Tribunalul București, judecătorii Curții de Apel au considerat că aceștia merită să petreacă ceva timp în detenție, pentru a medita la faptele de înșelăciune și evaziune fiscală de care sunt învinuiți cunoscuții oameni din fotbal. Judecătorii Curții l-au condamnat pe George Copos, acționarul de la ”FC Rapid”, la 5 ani de închisoare, președintele ”Gloria Bistrița” Jean Pădureanu, a primit 3 ani de închisoare, Mihai Stoica(ex vicepreședinte ”Oțelul” Galați)-4 ani. Cele mai mari pedepse le-au primit Ioan Becali, 8 ani de închisoare, Cristi Borcea, condamnat la 7 ani de închisoare și aceeași pedeapsă a bifat-o Victor Becali.
O condamnare la închisoare îl paște și pe Gigi Becali, judecat pentru sechestrarea hoților care i-au furat limuzina. Procurorul de ședință a cerut pentru el 11 ani și șase luni de închisoare, iar finanțatorul Stelei a anunțat că a fugit în Dubai, și nu mai are de gând să se întoarcă în România la închisoare.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















