
Canabisul este drogul cel mai consumat de studenți, în proporție de 20,9%, potrivit primului studiu de acest fel realizat în rândul studenților din opt centre universitare din România, în anul 2012, de către Agenția Națională Antidrog (ANA).
"Potrivit rezultatelor studiului, se remarcă o prevalență a consumului de droguri de-a lungul vieții de 23,2%, aici fiind incluse toate tipurile de droguri ilegale, dar și tranchilizante (administrate fără prescripție medicală) și substanțele noi cu proprietăți psihoactive comercializate sub numele de droguri legale sau plante etnobotanice", concluzionează raportul activității ANA pe anul 2012 prezentat marți la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Conform statisticilor, dintre drogurile ilegale cel mai consumat este canabisul – 20,9%, urmat de ecstasy, ciuperci halucinogene, ketamină, cocaină, LSD și amfetamine. Heroina înregistrează valori sub 1%. Substanțele noi cu proprietăți psihoactive (SNPP) au o prevalență pentru consumul de-a lungul vieții de 9,5% iar consumul de tranchilizante fără prescripție medicală înregistrează valoarea de 3,6%.
"Potrivit rezultatelor obținute în studiul ESPAD (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs – n.r.), care a avut ca grup-țintă elevii români în vârstă de 16 ani, se observă creșteri ale consumului de-a lungul vieții pentru aproape toate tipurile de substanțe psihoactive analizate", informează ANA.
De asemenea, se observă o creștere constantă în ceea ce privește numărul estimat de consumatori problematici din București, acesta fiind apreciat la 19.265, cu o rată de 20,1 la o mie persoane cu vârsta 18-49 ani, comparativ cu 16.867 consumatori problematici și o rată de 17,4, cât arată o estimare realizată pentru anul 2007.
"În domeniul reducerii cererii de droguri au fost inițiate sau finalizate, la nivelul ANA, 10 studii și, de asemenea, au fost dezvoltate parteneriate cu organisme din diverse state în vederea cercetării fenomenului la nivel internațional", precizează ANA în raportul pe 2012.
În ceea ce privește admiterea la tratament, în regim ambulatoriu și de internare, au fost asistate 3.362 de persoane, dintre care 2.168 pentru droguri ilicite și SNPP (1.742 au fost admise la tratament în 2011 iar 426 erau în tratament din anii anteriori). Principalele tipuri de substanțe pentru care s-a solicitat asistență sunt: SNPP, heroina, hipnoticele, sedativele și canabisul iar SNPP reprezintă și cel mai frecvent menționat drog secundar.
"Prevalențele bolilor infecțioase asociate consumului de droguri în rândul consumatorilor de droguri au înregistrat în ultimii ani tendințe crescătoare. De asemenea, a fost semnalată apariția unui focar de infecție HIV/SIDA în rândul consumatorilor de droguri injectabile din România. Conform datelor furnizate de Comisia Națională de Luptă Anti-Sida, numărul consumatorilor de droguri injectabile nou diagnosticați cu HIV a crescut în România de la 1-6 cazuri pe an până în 2010, la 114 cazuri în 2011", precizează ANA.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















