Home Actualitate Raportul pe Codurile de Procedură a fost amânat

Raportul pe Codurile de Procedură a fost amânat

DISTRIBUIŢI

Senatorii și deputații, întruniți în ședință comună, au decis, ieri, prelungirea termenului de depunere a raportului Comisiei speciale comune pentru dezbaterea în fond a Codului de Procedură Penală și a Codului de Procedură Civilă până în data de 15 mai 2010. Parlamentarii au modificat, în acest sens, proiectul de hotărâre pentru modificarea articolului 9 din Hotărârea Parlamentului 9/2009 privind înființarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală, a Codului Civil și a Codului de Procedură Civilă. Decizia a fost luată cu un singur vot „împotrivă“. În cadrul dezbaterilor, deputatul PSD Florin Iordache a anunțat că grupurile parlamentare ale acestui partid susțin prelungirea termenului de prezentare a rapoartelor, el apreciind că până la această dată documentele vor putea fi adoptate astfel încât să poată fi prezentate plenului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.