Prezenţa pe listele pentru europarlamentare PNL nu e condiţionată de trecerea pe la casieria partidului, a declarat ieri vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu. -Bineînţeles, în campanie, vor contribui şi ei ca orice candidat, dar nimeni nu le-a condiţionat prezenţa pe listă de trecerea pe la casieria partidului-, a adăugat vicepreşedintele liberal. Antonescu a precizat că singura plată obligatorie este cotizaţia de partid. -PNL nu va cere, în niciun caz, bani de la europarlamentari. Există însă un regim pentru toţi membrii partidului – regim de cotizaţii – care se aplică şi tuturor parlamentarilor şi care, fără a consta în sume semnificative, sunt ceva mai mari decat pentru simplul membru-, a declarat Antonescu. Declaraţia lui Antonescu vine după ce, tot ieri, secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat că toţi europarlamentarii social-democraţi cotizează la partid cu cate 500 de euro lunar, începand cu 1 ianuarie 2007.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















