Filmările pentru telenovela inspirată de viaţa Oanei Zăvoranu vor începe în viitorul apropiat, în jurul datei de 1 aprilie. Deocamdată, nu se cunosc numele celorlalţi actori care vor interpreta alături de Querida, însă este cert că Oana are un cuvant greu de spus în ceea ce priveşte alegerea colegilor săi de platou. Curiozitatea cea mai mare se concentrează asupra celui care urmează să interpreteze rolul lui Pepe şi al cărui nume nu este cunoscut încă. Pepe a fost una dintre variantele pentru acest rol, însă, se pare că artistul a refuzat propunerea din cauza faptului că are un program foarte încărcat şi preferă să se ocupe de proiectele sale muzicale. Chiar şi Teo, directorul postului la care urmează să ruleze telenovela, a declarat că ar fi încantată ca acesta să accepte propunerea. Subiectul telenovelei se va concentra pe conflictul dintre Oana şi mama sa, cu care, momentan, se află în proces. De asemenea, producătorii au spus că vor exista şi numeroase elemente de ficţiune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















