Compania franceză Wysips a prezentat la Mobile World Congress, în desfășurare la Barcelona, o folie transparentă care permite încărcarea smartphone-urilor folosind lumina, la un preț de doar 1 euro. Investitorii Wysips speră ca primele telefoane echipate cu folia fotovoltaică, integrată în ecrane, să ajungă în magazine până la sfârșitul anului. Directorul general al Wysips, Ludovic Deblois, a prezentat la salonul de la Barcelona un smartphone echipat cu o astfel de folie. Imediat după expunerea la o sursă de lumină, bateria smartphone-ului a început să se încarce.
„Cu 10 minute la soare veți putea comunica 2 minute. Pentru a reîncărca complet, va fi necesară o expunere de 6 ore, astfel că tehnologia noastră nu este neapărat pentru o reîncărcare completă, ci mai degrabă pentru a asigura energia necesară anumitor aplicații. De exemplu, dacă trebuie să dați un telefon de urgență“, a spus el. De asemenea, tehnologia poate salva utilizatorii de smartphone-uri și când acestea se descarcă în momente în care sunt necesare pentru a face plăți.
În regiuni ale lumii aflate încă în dezvoltare, folia fotovoltaică ar putea avea un impact și mai mare, a afirmat Deblois.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















