Home Actualitate Orban, demolatorul Aliantei?

Orban, demolatorul Aliantei?

DISTRIBUIŢI

Liberalii au fost sfătuiţi de strategii lor să nu se lase atraşi de avantajele conjuncturale pe care le-ar avea o colaborare cu PSD şi să ţină cu dinţii de Alianţa cu PD. Sfatul s-ar fi dovedit a fi inadmisibil pentru unul dintre radicalii din partid, Ludovic Orban, hotărât să dinamiteze Alianţa DA. Acestea sunt informaţiile ajunse la redacţiile unor cotidiene, potrivit cărora ţapul ispăşitor al sfârşitului Alianţei DA este Orban. Atât că liberalul a infirmat toate aceste acuzaţii, explicând că întâlnirea dintre liderii PNL şi strategi a fost doar un schimb de păreri. Rămâne de văzut dacă strategia liberalilor o urmează pe cea dezvăluită în presă, atât timp cât Orban a negat că PNL are planuri în acest sens.

Că Alianţa PNL-PD îşi trăieşte ultimele zile, au recunoscut şi liberalii, şi democraţii. Atât că vicepreşedintele liberal Ludovic Orban, unul dintre radicalii partidului, este prezentat ca fiind -demolatorul- Alianţei, potrivit unor informaţii primite apărute în -România Liberă-.

Scenariul este cât se poate de simplu. PNL încearcă să găsească o soluţie care să îl facă iubit de electorat, în condiţiile în care Alianţa cu PD este -pe sfârşite-, iar preşedintele Traian Băsescu nu vrea să renunţe la ofensiva împotriva liberalilor. Pentru a atinge acest obiectiv şi-au adus strategi cu renume, iar liberalii par să acţioneze conform sfaturilor specialiştilor. Potrivit informaţiilor ajunse în mai multe redacţii de ziare, cel mai înverşunat duşman al democraţilor este Orban, care ar fi reacţionat dur în cadrul unei consultări dintre liderii liberali şi strategii Tal Silberstein şi Dan Andronic. Faptul că Silberstein a sugerat că PNL ar trebui să înfrângă tentaţiile conjuncturale şi să nu îşi bulverseze electoratul făcând o alianţă cu PSD împotriva democraţilor se pare că s-a dovedit a fi inadmisibil pentru Orban. Argumentele lui: PD este un partid clientelar şi, odată scos de la guvernare, ar putea avea probleme cu Justiţia.

Atât că Orban a infirmat, de la cap la coadă, toate aceste informaţii. -Este o minciună. A fost, într-adevăr, o întâlnire între oameni din PNL şi strategii partidului. Dar a fost o întâlnire banală, o discuţie normală, o analiză-, ne-a declarat Orban. Liberalul a explicat că informaţiile apărute în România Liberă au toate caracteristicile pe care le are -o comandă politică-. -Nu vi s-a părut ciudat? O strategie nu se pune în presă… şi nu, nu vă pot spune nici dumneavoastră care este strategia PNL-, a încheiat Orban.

La rândul său, contactat telefonic, Dan Andronic a declarat că nu poate să comenteze nimic din cele apărute în presă, întrucât clauza de confidenţialitate din contractul cu PNL interzice orice fel de comentarii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.