Home Actualitate Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

MARTOR. Fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost convocat ieri, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat ca martor în dosarul deschis ca urmare a plângerii fostului premier Adrian Năstase împotriva anchetatorilor anticorupţie, pe care i-a acuzat de abuz.

COMEMORARE. Aproximativ două sute de persoane au participat ieri, la slujba de comemorare a 30 de ani de la moartea celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina, oficiată la Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti de către PF Teoctist.

DECES. Un bărbat şi cele două fiice ale sale din localitatea mureşeană Cristeşti au fost găsiţi morţi duminică seara, medicii legişti stabilind că aceştia s-au intoxicat cu monoxid de carbon

CONCEDIERE. Muncitorii de la Rulmentul Braşov au primit preavizele de concediere. Astfel începe, practic, restructurarea societăţii, stabilită de A.G.A încă din data de 6 martie. Sindicaliştii de la Rulmentul spun că nu toţi cei 2.000 de muncitori ai uzinei vor primi avizele de disponibilizare din această săptămână.

URŞI. Urşii din rezervaţia de la Zărneşti au primit o vizită de înaltă clasă. 20 de diplomaţi din Statele Unite, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Olanda şi Germania au venit pentru a-i elibera pe cei doi pui de urs botezaţi în toamna anului trecut de actorul Pierre Brice.

ACASA. Conducerea Penitenciarului Colibaşi a primit 50 de cereri de eliberare condiţionată pentru Sărbătorile Pascale. Judecătorii au acceptat ca doar 19 deţinuţi să fie puşi în libertate pentru a petrece Paştele împreună cu familiile.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.