Ridicarea unui colos de sticlă şi oţel înalt de 75 de metri langă Catedrala catolică Sf. Iosif din Bucureşti încalcă prevederile legislaţiei în vigoare. Aceasta este concluzia prezentată ieri de avocatul Radu Fenechiu la un an de cand s-a dat -liber- acestui proiect.
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a adresat în cateva randuri prefectului Capitalei, Mioara Mantale, precum şi celorlalte autorităţi ale statului stoparea imediată a lucrărilor. Proiectul construirii unui bloc de birouri langă Catedrala catolică Sfantul Iosif datează din 1998. În 1999, Arhiepiscopia Catolică Bucureşti şi-a dat acordul pentru acest proiect, însă pe 4 iulie 2001 l-a retras datorită faptului că nu s-a putut ajunge la un acord în legătură cu garanţiile pentru evitarea unor eventuale stricăciuni.
Chiar şi în atare condiţii, avocatul Fenechiu a precizat ieri că lucrările continuă fără niciun rabat. Totuşi, avocatul a precizat că în baza legii 50/1991 orice proiect pentru autorizarea executării de construcţii ar trebui să conţină acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora – pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decat cea a clădirilor învecinate. Situaţia actuală îl determină pe dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, să ceară demiterea conducerii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), care închide ochii la unele ilegalităţi comise de cei şase inspectori ai ISC care au încheiat procese verbale de control încălcand legea. În acest context, Episcopul Auxiliar de Bucuresti, Cornel Damian, va conduce delegaţia care se va afla zilele următoare la Bruxelles pentru a cere ajutorul autorităţilor europene în stoparea ilegalităţilor ce se comit la Bucureşti prin proiectul Cathedral Plaza. Avocatul Fenechiu l-a acuzat ieri şi pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman. La randul lor, oficialii Primăriei Sectorului 1 declară că s-au acoperit de hartii şi atata timp cat Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în calitate de emitent, sau dacă o instanţă judecătorească nu suspendă, în vederea revocării Planului Urbanistic Zonal din 2005 în care este cuprins blocul pe cale de a fi ridicat, respectiva autorizaţie de construire este emisă în mod legal. În replică, reprezentanţii clericilor spun că nu Primăria Sectorului 1 ar fi trebuit să dea autorizaţia de construcţie, ci Primăria Capitalei, întrucat este vorba despre un monument istoric. Deşi pesimişti, ieri, Fenechiu şi arhiepiscopul Robu au spus că vor lupta pană la capăt şi speră să caştige războiul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















