Pentru a putea primi fonduri nerambursabile trebuie să întocmiţi un proiect.
Proiectul trebuie să conţină cererea de finanţare (un document tip care se completează pe baza modelului oferit gratuit de APDRP), precum şi o serie de documente justificative, care diferă în funcţie de tipul investiţiei alese.
Proiectul, în funcţie de valoarea financiară a acestuia, poate fi alcătuit de către dumneavoastră sau puteţi opta pentru:
– Instituţii private de consultanţă care oferă contra unui comision asistenţă completă pentru întocmirea proiectului (studiul de fezabilitate, planul de afaceri, diferite studii, bugetul proiectului)
– Instituţii ale statului abilitate în acest sens
Pentru a putea beneficia de fondurile nerambursabile prin FEADR în vederea finanţării propriei afaceri trebuie să vă încadraţi într-o categorie de beneficiar eligibil sau, după caz, să deveniţi unul eligibil.
Beneficiarii eligibili pentru proiectele de investiţii se vor încadra, în general, în una din următoarele categorii:
a) Persoană Fizică Autorizată/Asociaţie Familială (PFA/AF);
Este cea mai simplă formă de beneficiar eligibil, în linii mari acest statut obţinându-se prin autorizare la primăria locală.
AVANTAJE: procedură simplă, contabilitate simplificată, impozitare mică.
DEZAVANTAJE: nu se pot face angajări/pot lucra doar membrii asociaţiei familiale, persoana trebuie să aibă studii în domeniul în care se face autorizarea activităţii, limitarea eventualelor extinderi etc.
b) Asociaţii în domeniu cu statut juridic, Grupuri de producători şi Cooperative;
Este forma cea mai agreată de către mecanismele comunitare, deoarece sprijinul financiar nerambursabil se adresează direct mai multor persoane, iar investiţia va avea un impact mult mai mare.
AVANTAJE: investiţii cu acoperire mare, întărirea comunităţii, posibilitatea accesării şi altor subvenţii pentru dezvoltarea asocierii şi grupării fermierilor, împărţirea riscului.
DEZAVANTAJE: procedură de înfiinţare mai complexă
c) Microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii
Clasificarea în acestă categorie se face potrivit OG nr. 27/2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii:
– microîntreprinderile: până la 9 angajaţi şi mai puţin de 2 milioane de euro cifră de afaceri;
– întreprinderi mici: între 10 şi 49 de salariaţi şi mai puţin de 10 milioane de euro cifră de afaceri;
– întreprinderi mijlocii: între 50 şi 249 de angajaţi şi mai puţin de 50 de milioane de euro cifră de afaceri;
IMM-urile şi microîntreprinderile pot fi Societate cu Răspundere Limitată (SRL), Societate în Nume Colectiv (SNC), Societate pe Acţiuni (SA), ş.a., conform legislaţiei comerciale naţionale.
Chiar înainte să demaraţi alcătuirea documentaţiei de finanţare, rezolvaţi şi clarificaţi statutul juridic şi situaţia financiară a entităţii comerciale pe care o aveţi. Acest lucru vă va scuti de surprize şi de eventuala respingere a cererii de finanţare.
Prin FEADR se pot acorda fonduri nerambursabile între 50 si 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului, fondurile acordate reprezentând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge cofinanţarea privată, acea contribuţie financiară a celui care solicită fondurile europene.
Cofinanţarea publică reprezintă sprijinul financiar acordat beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de către Uniunea Europeană şi Guvernul României.
Deci, o altă condiţie generală de eligibilitate pe care trebuie să o îndeplinească un potenţial beneficiar dornic să realizeze un proiect prin FEADR este aceea de a contribui financiar şi de a dovedi această contribuţie.
De asemenea, amplasarea unei investiţii poate oferi un grad de cofinanţare diferit. Astfel, pentru investitiile amplasate în zona montană sau în alte zone cu handicap natural, cofinanţarea publică (fonduri acordate prin FEADR) poate fi de 65%, iar în arii protejate -Natura 2000-, cofinanţarea publică poate ajunge la 70%.
Cum poate fi asigurată cofinanţarea privată?
Cofinantarea privată poate fi asigurată din surse proprii, valabil in cazul potenţialilor beneficiari care deţin deja fondurile necesare pentru contribuţia financiară, fie din venituri provenite din sponsorizări, donaţii şi legate etc., dovedite în condiţiile legii.
Un alt mod este prin credit bancar, valabil în cazul în care potenţialii beneficiari nu deţin fondurile necesare pentru contribuţia financiară proprie, dar îndeplinesc condiţiile contractării unui credit bancar.
PRIN FEADR SE RAMBURSEAZA O ANUMITA PARTE A CHELTUIELILOR EFECTUATE!
Fondurile nerambursabile se pot obţine doar pentru anumite tipuri de cheltuieli, în funcţie de specificul investiţiei şi doar după ce aţi efectuat cheltuielile respective.
Ce fel de cheltuieli se finanţează din FEADR?
Astfel, prin FEADR, pot fi efectuate următoarele tipuri de cheltuieli pentru:
1. Construirea, modernizarea şi extinderea clădirilor şi a construcţiilor conexe unităţii de producţie.
Pentru modernizare, dacă investiţia are în vedere extinderea clădirilor existente şi/sau construirea unor anexe noi, acestea trebuie să fie justificate şi să servească modernizării propriu-zise.
2. Achiziţionarea de utilaje şi echipamente noi, inclusiv IT, software, hardware.
3. Cheltuieli reprezentând plata arhitecţilor, inginerilor şi consultanţilor, a studiilor de fezabilitate, achiziţionarea de patente şi licenţe în procentele prevăzute în fişele tehnice ale măsurilor. Cheltuielile pentru întocmirea documentaţiei necesare proiectului sunt singurele care pot fi efectuate înainte de semnarea contractului de finanţare cu APDRP.
4. Achiziţionarea de mijloace de transport noi, specializate, ca rezultat al identificării lor în studiul de fezabilitate/memoriu justificativ/plan de afaceri, cu o capacitate de transport bine fundamentată.
Accentuăm importanţa pe care trebuie să o acordaţi acestui tip de cheltuială.
Mijlocul de transport trebuie să deservească activitatea, iar achiziţionarea acestuia în scopul amintit trebuie să fie bine documentată în anexele cererii către Ministerul Agriculturii.
Casa de avocatură Coltuc, lider în consultanţă agricolă pentru fonduri comunitare din ţară, vă poate ajuta în întocmirea cu succes a proiectelor.
Este recomandat să apelaţi la un specialist pentru că aceste cheltuieli (cu avocaţii) sunt primele deductibile.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















