Procurorii vor pedeapsa mai mare pentru directorul Agromec Tg. Mures
Procurorii PNA considera ca pedeapsa de numai doi ani primita de fostul director de la Agromec Tg. Mures, Cicerone Magerusan, este prea mica. Acesta a beneficiat de clementa judecatorilor din cauza ca s-a purtat bine pe parcursul anchetei. Cu toate acestea, procurorii au depus recurs, fiind nemultumiti de sentinta pronuntata. Magerusan a fost arestat la inceputul acestui an, fiind acuzat pentru luare de mita. El a primit atunci aproape 30.000 de dolari si un autoturism Audi A6. Aceste foloase erau cerute de directorul Agromec pentru a ceda unele actiuni si active unui afacerist care, de altfel, l-a si denuntat.
Reprezentantii Ministerului Muncii in Vaslui, judecati pentru fals
Seful Inspectoratului Teritorial de Munca Vaslui, Valeriu Anitei, a fost trimis in judecata pentru fals intelectual si complicitate la inselaciune calificata. El este acuzat ca a ajutat un vasluian sa se pensioneze ilegal. Procurorii Biroului de Combatere a Coruptiei si Criminalitatii Organizate din cadrul Parchetului Tribunalului Vaslui l-au trimis in judecata pe Anitei, aceeasi masura fiind dispusa si impotriva lui Ioan Morariu, sef serviciu in cadrul Casei Judetene de Pensii Vaslui. Seful ITM Vaslui si-a recunoscut faptele in fata procurorilor, dar a spus ca nu era constient de comiterea unei infractiuni.
Prima institutie condamnata pentru lipsa de transparenta
Consiliul Judetean din Cluj a fost condamnat de Curtea de Apel pentru ca nu a respectat Legea 52/2003. Instanta a dispus anularea unei decizii a autoritatii locale dupa ce aceasta fusese data in judecata de o organizatie non-guvernamentala. Hotararea se referea la -managementul integrat al deseurilor-, iar reprezentantii Clubului de Cicloturism notificasera Consiliul Judetean pentru a fi informati cu privire la decizie. Sentinta reprezinta un precedent bun, pentru ca va fi folosit pentru a dinamiza felul in care reprezentantii statului vor asigura transparenta activitatilor pe care le desfasoara. Conform legii transparentei aparute in 2003, institutiile statului trebuie sa se consulte cu societatea civila si sa faca publice proiectele de acte normative pe care doresc sa le promoveze.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















