
Mulți dintre turiștii străini care vor să-și petreacă o vacanță în Romånia se tem de nesiguranța pe care ar întålni-o aici. Potrivit lui Jorn Gieschen, director în cadrul unei companii implicate în crearea brandului turistic național, siguranța pe care Romånia o oferă turiștilor este mult sub nivelul mediu din Uniunea Europeană. „Străinii care au participat la studiul nostru și care nu au vizitat pånă acum Romånia se tem de nesiguranța pe care ar putea-o întålni aici în timpul vacanțelor. Dintre cei care au vizitat Romånia, majoritatea și-au schimbat părerea în bine cu privire la acest aspect“, a precizat Gieschen. Dintre turiștii străini care ne-au vizitat țara, cei mai mulți au preferat peisajele și natura, „acestea fiind elemente care diferențiază Romånia de alte destinații“. În același timp, turiștii străini care vin în vacanțe în Romånia caută experiențe autentice. „Aceștia nu caută doar locuri istorice, ci vor să experimenteze altceva decåt muzică și dansuri tradiționale. Ar prefera, de exemplu, să asiste la prepararea specialităților tradiționale romånești“, a explicat Gieschen. Pe de altă parte, turiștii străini nu dau importanță infrastructurii din țara noastră, tocmai pentru că nu se așteaptă să găsească aici drumurile din străinătate. „De asemenea, în ceea ce privește unitățile de cazare, ei pot accepta nu hoteluri de cinci stele, ci proprietăți cu arhitectură specifică, simplă și autentic romånească“, a adăugat Gieschen. Ca factor de atractivitate pentru petrecerea vacanțelor, Romånia ocupă locul al șaselea, cu 1,1%, după țări precum Ungaria cu 2,4%, Turcia – cu 2,4%, Republica Cehă – cu 2%, Polonia – cu 1,4% și Bulgaria – 1,3%. După Romånia s-au situat Ucraina – cu 0,9% și Serbia- 0,8%. Dintre turiștii străini intervievați care au vizitat Romånia, 56% au declarat că ar reveni și ar recomanda Romånia cunoscuților, 12% au spus că vor recomanda Romånia ca destinație de vacanță, însă nu vor mai reveni, iar 30% au declarat că nu vor reveni și nici nu vor recomanda țara noastră ca destinație turistică.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















