Conducerea Consiliului Județean Vaslui consideră că hotărârile date de nouă consilii locale din județ cu privire la interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul comunelor respective nu pot produce niciun efect pe viitor, transmite corespondentul Mediafax.
Hotărârile luate în ultima perioadă de consiliile locale vasluiene cu privire la interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul unor comune sunt, în opinia președintelui Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, cu caracter contradictoriu și nu reflectă vreo atribuție a consiliilor locale respective.
"Aceste hotărâri, care nu au fost aduse la cunoștință în mod expres Consiliului Județean Vaslui, au un caracter contradictoriu și nu reflectă vreo atribuție a consiliilor locale respective. Sunt instituții ale statului, cum ar fi autoritatea de mediu, care au proceduri foarte complexe și asiguratorii prin intermediul cărora sunt consultați inclusiv cetățenii din localități în legătură cu toate aspectele care ar putea aduce atingere mediului. Deci, nu acele hotărâri pot să reglementeze obținerea autorizației sau refuzul eliberării acesteia, ci doar procedurile legale prin care cetățenii pot interveni oricând să-și spună părerea, însă doar în cunoștință de cauză. Cu alte cuvinte, hotărârile consiliilor locale prin care este interzisă explorarea și exploatarea gazelor de șist nu au niciun efect", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
La solicitarea populației de teama poluării mediului, nouă consilii locale din județul Vaslui au luat hotărârea de a interzice explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunelor respective. Deciziile luate de către autoritățile locale din cele nouă comune vin la scurt timp după ce CJ Vaslui a eliberat, în lunile decembrie și ianuarie, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de șist în trei perimetre din județul Vaslui, respectiv Păltiniș (Băcești), Popeni (Găgești) și Siliștea (Pungești). De altfel, unul dintre consiliile locale care a interzis explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunei este cel din Pungești, unde Chevron are luat în concesiune de la o persoană fizică o suprafață de 73.400 de metri pătrați.
Practic, prin hotărârile adoptate în plenul consiliilor locale, pe lângă explorarea și exploatarea gazelor de șist, se interzice și eliberarea de avize, certificate de urbanism și autorizații de construire în vederea amplasării de construcții, sonde de extracție pe teritoriul comunei. Totodată, există consiliile locale care au interzis vânzarea, darea în administrare, concesionarea sau închirierea terenurilor proprietate publică a comunelor în scopul explorării, dezvoltării sau exploatării gazelor de șist.
Hotărârile luate de cele trei consilii locale urmează să fie analizate de Prefectura Vaslui care, prin Serviciul de Contencios-Administrativ, va stabili dacă acestea au fost luate cu respectarea legislației în domeniu.
Consiliul Județean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie și ianuarie, trei certificate de urbanism pentru tot atâtea perimetre din județul Vaslui unde compania americană Chevron intenționează să facă prospecțiuni pentru o posibilă exploatare a gazelor de șist. Cu valabilitate de un an, cele trei certificate de urbanism au fost emise pentru suprafețe extravilane cuprinse între 35.000 de metri pătrați și 73.400 de metri pătrați de teren din zona localităților Păltiniș (Băcești), Popeni (Găgești) și Siliștea (Pungești).
Chevron intenționează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puț de explorare la perimetrul de gaze de șist de la Bârlad și va iniția studii seismice pentru cele trei perimetre din județul Constanța.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















