Alai de mai

„Cu mare alai/ Vine Întåi Mai“. Nici nu-și închipuia Maria Banus ce dreptate avea cånd își începea o poezie cu aceste versuri. Curat „alai“, căci primele zece zile ale lunii sunt înțesate de sărbători. De 1, Ziua Muncii. Pe 2, Ziua Tineretului, pe vremea lui Ceaușescu, pe 5, parcă, Ziua Presei, comuniste, desigur, iar pe 8, Ziua partidului comunist – trei „sărbători“ de care între timp am scăpat. Dar vin altele, cåt se poate de  onorante, dar și ele cu bucluc. Ziua Victoriei, la 8 mai pentru occidentali, în ziua următoare pentru țările din fosta URSS și fostul bloc comunist. Chestiune și de fus orar, și de orgoliu între foștii Aliați victorioși în al Doilea Război Mondial. Unde mai pui că la 9 mai se celebrează și Ziua Europei.
Încurcături și la noi. 9 mai, Ziua Victoriei, dar și Ziua Independenței, de la 1877 citire. Numai că Ziua Independenței era, pe vremea regilor, 10 mai, cånd, în 1866, Carol I intra în București și depunea jurămåntul ca domnitor al Principatelor Romåne, în 1877 proclama independența țării (după Kogălniceanu, cu o zi înainte), în sfårsit, cånd, în aceeași zi a lui 1881, țara va deveni, regat.
Cåteva zile de calendar de care se trage în toate părțile, o sarabandă de celebrări, comemorări, aniversări, discutate și disputate la nesfårșit. După 65 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste (căci războiul avea să se încheie abia în septembrie, după capitularea Japoniei), pentru Estul european 9 mai nu mai este atåt ziua eliberării, cåt ziua înlocuirii ocupației germane cu cea sovietică. Vorba lui Arghezi: „Avea să fie sărbătoare/ Ori slujbă de înmormåntare?“(poetul referindu-se însă la tragedia țărănească, și națională, din 1907).
Sfada pe cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a încheiat nici în Est, nici în Vest. Cu puțin timp în urmă, între Grecia și Germania s-au schimbat altercații penibile, la diverse paliere, pe fondul crizei economice, dar care au cam degenerat. Politicieni și ziare de la Atena au reproșat la un moment dat Germaniei că, în parte, situația catastrofală de acum a Greciei se datorează și pagubelor uriașe produse în timpul ocupației naziste, care nu au fost pe deplin reparate de Republica Federală. Berlinul a răspuns că despăgubirile s-au încheiat și nu va mai da „o centimă“. Acuzații și insulte reciproce, „corupție“, „nazism“, după care cineva a spus că, așa cum nu toți grecii sunt leneși, nici toți germanii n-au fost naziști. Într-un final, premierul grec și cancelarul german au aplanat conflictul verbal.
Romånia, „tåråtă“ mai întåi în război alături de Germania, „întorcånd armele“ de partea Aliaților (între ghilimele, clișee de epocă), apoi în Tratatul de la Varșovia, acum în NATO, adică așa cum a putut face în vremuri prea zbuciumate și prea neprielnice, ar fi imaginată într-o asemenea discuție cu Berlinul, sau cu Budapesta (pentru ocuparea Ardealului de nord), cum s-a întåmplat cu Grecia? S-ar putea gåndi cineva, la noi, să ceară despăgubiri pentru pagubele, reale, din acele timpuri?
Probleme istorice persistă și în relațiile dintre state succesoare ale URSS (Rusia, Ucraina) și alte state – Polonia, țările baltice, Republica Moldova. Se încearcă, și aici, anihilarea demonilor vrajbei, care mai supraviețuiesc și mai răbufnesc. La Moscova se denunță „falsificarea istoriei“ și „revizionismul istoric“, la Varșovia, Chișinău, în capitalele baltice și la București de pactul Ribbentrop-Molotov. Ministrul rus de Externe îi transmite public președintelui R. Moldova că „vecinii din Vest“ ar trebui să fie „principala (sa) preocupare“. Nenumiții „vecini din Vest“ însemnånd, evident, Romånia. Dar principala preocupare a Chișinăului este acum, într-adevăr, Romånia, ba chiar mai mult, Uniunea Europeană ca ansamblu. Cu Europa Unită, Rusia își dorește, și ea, relații cåt mai bune. Inclusiv prin constructul euroatlantic propus de președintele Medvedev și reamintit de curånd de ministrul Lavrov într-o instanță europeană. Într-un spațiu euroatlantic al încrederii, sigur, prielnic cooperării bune pentru toți, un alai de dispute cum este cel de acum (și nu le-am amintit pe toate, parada din Piața Roșie, de pildă), nu și-ar mai avea loc și rost.